Romanian Times | August 2026

Actualitate 15 ROMANIANTIMES Rolul suprem al scriitorului ... (continuare din pagina 7) *** Angela Furtună: - Din perspectiva cartei PEN Club, apărarea libertății de expresie este un imperativ etic. Din punct de vedere analitic, care sunt mutațiile conceptuale pe care le suferă noțiunea de cenzură astăzi, trecând de la formele represive clasice, de stat, la cele descentralizate, specifice corectitudinii politice sau culturii anulării ( cancel culture )? Simona Grazia-Dima: - Chestiunea este foarte delicată, deoarece abordarea ei cu succes, în practica scrisului (și a lecturii!), cere o flexibilitate mentală deplină, dar și o cultură extinsă, trăsături în mare parte absente la omul zilelor noastre, grăbit, care trăiește trecutul (și îl judecă) după normele de azi. Gregaritatea generează însă curentele de opinie, deci deține un rol social important. „Judecătorul” altora nu este conștient de greșeala comisă, fiindcă, statistic vorbind, e văduvit de anvergură culturală (ca și de înțelepciune, noțiune deloc desuetă) și din cauza avansului tehnologic, pomenit în prima întrebare. Prin acesta s-a ajuns la o vedere foarte parțială asupra fenomenelor, precum și la o siguranță de sine exagerată, creându-se iluzia că, așa cum se dobândesc, aproape instantaneu, informațiile, printr-o singură comandă, la fel de rapid este îndreptățit oricine să emită judecăți axiologice. Subiectul și-a redus reflexivitatea, disponibilitatea de a-și clădi o cultură temeinică, de a gândi cu o carte în mână, de multe ori acestea îi par zădărnicii, timp pierdut, el neștiind că zăbava, tihna, ignorarea temporalității sunt salvatoare pentru spirit. Nu le mai știe rostul în construcția de sine și crede că lumea este condusă numai prin reguli, iar orice abatere trebuie sancționată, fie și retroactiv, deși în istorie acționau alți factori, alte condiții; în general, alți stimuli. De aici eliminarea unor autori sau a unora din operele lor, de pildă a piesei Neguțătorul din Veneția a lui Shakespeare, luată recent în discuție în Marea Britanie. Sunt multe exemple de dat, și din alte țări, din societatea americană îndeosebi, marcată și de conflicte rasiale, nu voi insista. Astăzi, ca și altădată, revistele, de pildă, au o politică editorială proprie, motivată și de opțiunile conducerii, care se zbate să asigure finanțarea. Acest lucru poate fi privit din afară ca o formă de cenzură uneori, dar este de discutat fiecare caz în parte. Îmi displac profund fenomenele implicate de cenzură, cazna crescândă a atâtor inși de a citi alternând perspectivele.Atrece de la una la alta în timpul lecturii seamănă tot mai mult cu o acrobație periculoasă, inaccesibilă celor pripiți. Teama de a gândi liber, de a înțelege și opinia diametral opusă a altcuiva spune mult despre un climat social, despre nivelul cultural mediu. Literatura are un merit indiscutabil, care întrece planul pur scriptic. De-a lungul timpului, constant, ea a mișcat mentalul, l-a împiedicat să se osifice, i-a stimulat puterea de înțelegere, de pliere pe realitatea concretă. E un beneficiu de neegalat și sper să ocolim deplorabila starepresupusăde cancel culture , cultura anulării.Devianțele săfieprilejuri de meditație asupra a ceea ce societatea a prețuit într-un actant istoric. Într-un eseu am numit omul o făptură cuantică, eliberând când corpuscul, când undă, pestriț, imperfect, și ideal ar fi să știm alege întotdeauna pozitivul din el. Abia atunci vom înțelege de ce am prețuit unele personalități, ce anume am celebrat în ele. Nu trăim într-o lume a perfecțiunii, încât discernământul, judecata critică, realistă fără a fi îngăduitoare în sensul rău al cuvântului, este absolut necesară în studiul istoriei și al mentalităților omenești. *** Angela Furtună: - Autonomia esteticului și literatura angajată reprezintă doi poli teoretici majori. Cum se articulează, în opera și viziunea dumneavoastră, tensiunea epistemică dintre fidelitatea față de puritatea formei poetice și datoria etică a scriitorului de a reflecta în literatură și crizele socio-politice ale contemporaneității ce se îndreaptă din nou către totalitarisme? SimonaGrazia-Dima: -Mă identific demaimultă vreme cuunmodel inspirator, cel al lui T. S. Eliot, printr-o similaritate de cuget, întrucât convingerile mele coincid cu ale acestui creator care vorbea în eseurile sale despre două cerințe ale unei opere izbutite: măiestrie și înălțare . Prin măiestrie înțelegea virtuozitatea tehnică a autorului, calitatea artistică evidentă, atent cultivată a operei sale, iar prin înălțare desemna necesitatea unui ideal etic înalt. El însuși a dat destule dovezi de prețuire a idealului social. A făcut chiar parte dintr-o echipă de pompieri care se întrunea periodic și a avut frecvent inițiative cetățenești, punând preț pe latura altruistă a firii artistului. Este inevitabil, de fapt, în orice epocă (și, pentru că discutăm despre prezent, astăzi ) să întrunim prin scrisul nostru aceste două cerințe. Num-am considerat niciodată partizanul artei pentru artă, chiar dacă poezia mea a fost uneori mai puțin înțeleasă ori le-a părut unora ermetică, o rostire sibilinică. Îl invoc aici peYorgos Seferis, excedat de acuzele de ermetism aduse poeziei lui.Accentua asupra forței lirismului de a deschide o dimensiune aparte, spirituală și de limbaj, nu neapărat pasibilă a fi înțeleasă la nivel rațional. Cine are bunăvoința de a acorda timp scrisului meu îi va afla negreșit fondul real, niciodată absent, chiar latura militantă ipostaziată de ființele mici , leitmotiv al poeziei mele. În al doilea rând, un artist adevărat nu poate să fie insensibil la nedreptate, crimă, devianță, totalitarism. Scrisul lui îi va reflecta inevitabil reacția la stările de lucruri pervertite, inacceptabile, dar opera sa nu va fi un simplu strigăt nearticulat, ci o entitate puternică, solid structurată, stenică la nivelul adânc al conștiinței cititorilor, cu efecte pe termen lung. *** AngelaFurtună: -Asistămfrecvent la lecturi ideologizante sau deconstructiviste ale textului poetic, care subordonează intenția autorului unor grile de lectură politizate. Cum vă protejați textul în fața acestor reducționisme critice și cum vedeți libertatea hermeneutică a lectorului contemporan? Simona Grazia-Dima: - Nu am cum să îmi protejez textele de reacția cititorului, oricare ar fi ea: circulația scrisului este liberă și textul se are doar pe sine în sprijinul său, starea de totală expunere și dezarmare îi servește drept unica armură în vederea apărării lui de cei nefamiliarizați cu poezia ori cu un tip special de lirism pe care ea îl reprezintă. Libertatea hermeneutică a lectorului contemporan, pe care o menționați, este, teoretic, nelimitată, dar o îngrădește în chip natural textul însuși, fiindcă există anumite indicii în el în stare să precizeze dacă interpretările sunt credibile sau inadecvate. Iar adevărul va învinge. Cred că acesta este singurul mod corect de a te plasa ca autor în interiorul problemei ridicate aici – să ai răbdare să fii descifrat plauzibil și să nu influențezi hermeneutul, fiindcă el (sau alții) la un moment dat va (vor) intui despre ce este vorba cu adevărat. E liber și să se retragă, să nu te placă. Eu am beneficiat de lecturi minunate și le sunt foarte recunoscătoare criticilor care au scris despre mine. Am observat că viziunile lor asupra creației mele nu se suprapun – fiecare este originală și împreună constituie un evantai de variațiuni pornind dintr-o sursă perceptivă comună: viziunea poetică. Ea aprinde un focar în sufletul lor, prin contagiune. *** Angela Furtună: - Transmisia culturală și supraviețuirea canonului literar sunt teme centrale în studiile umaniste actuale. Care considerați că sunt vectorii principali ce vor asigura permanența limbajului poetic în memoria culturală a viitorului, în condițiile unei mutații evidente a vectorilor de stocare a cunoașterii de la textul tipărit la cel virtual? Simona Grazia-Dima: - Formatul scris va reprezenta și în continuare etalonul prezervării tezaurului literar, chiar dacă acesta va circula cu dezinvoltură în multiple formule mediatice. Importantă este însă influența literaturii asupra sufletului și cugetului omenesc. Dacă ea va mai însemna ceva major pentru public, se vor găsi și metodele de conservare cele mai potrivite. Canonul necesită într-adevăr o rediscutare, o aducere la zi, echivalentă unei reale îmbogățiri. *** Angela Furtună: - La final, deși nu în cele din urmă, țin să exprim admirația pentru drumul pe care vi l-ați construit în literatura română, în această lume zbuciumată dintre două secole pline de istorie. Totodată, vă felicit pentru prestigiosul Premiu pentru Poezie pe care vi l-a conferit Revista „Argeș” în acest an, dar și pentru remarcabilul dumneavoastrăvolumrecent depoeziecaredejaestevizibil înspațiul public.Cumapreciați că funcționează mecanismul recunoașterii valorii literare în România, comparativ cu alte culturi ce prețuiesc identitatea și care conservă tezaurul simbolic? Ce îmbunătățiri pot fi aduse mediului de comunicare și criticii literare? Ce urmează, în cariera dumneavoastră, care va atinge în curând și o bornă esențială de la momentul debutului absolut: o carte nouă de poezie, o culegere de critică sau poate o abordare memorialistică? Le aștept pe toate cu un statornic interes. Simona Grazia-Dima: - Mulțumesc pentru aprecieri și felicitările privitoare la recentul premiu, dar și pentru încrederea dumneavoastră în destinul meu scriitoricesc. Premiul acordat de revista „Argeș” este cel de-al patrulea primit din partea unei reviste. Astăzi se dau numeroase premii, eu pun preț pe acest tip de promovare numai dacă astfel se evidențiază originalitatea unei opere, importanța ei. În sine distincțiile nu au relevanță, sunt justificate exclusiv de valoare. Uneori aceasta este menționată convingător, alteori se acordă premii inflaționiste, într-o frenezie mondenă care le aplatizează din start. Ceea ce îmi încălzește sufletul este certitudinea că premiile, acesta și altele, mi-au fost conferite cu sinceritate, de oameni care au crezut în mine, în calitatea creației mele. (continuare in pagina 22)