Romanian Times | Iulie 2026

Actualitate 15 ROMANIANTIMES Vizita a continuat cu o întrevedere cu Dame Louise Richardson, președintele Fundației Andrew Carnegie, cunoscută anterior sub numele Carnegie Corporation of New York, una dintre instituțiile filantropice emblematice pentru Statele Unite. Întâlnirea a reprezentat o bună oportunitate pentru înțelegerea modului în care obiectivele și programele fundației sunt implementate la nivelul Statelor Unite, precum și a mecanismelor prin care agenda internațională a organizației reflectă principalele provocări globale, inclusiv în ceea ce privește susținerea programelor care privesc ameliorarea consecințelor conflictelor. Vizita în Statul NewYork (continuare din pagina 2) De asemenea, vizita a cuprins întâlniri cu membrii comunității românești stabilite în New York, inclusiv exponenți de marcă ai mediului de afaceri, corporatist și academic. În acest context, a fost subliniată importanța menținerii unui dialog continuu și aplicat, astfel încât politica externă a României să reflecte și provocările specifice ale românilor stabiliți în străinătate. Informații de context New York este al 11-lea stat care a intrat în componența SUA, alăturându-se Uniunii pe 26 iulie 1788. Statul NewYork are una dintre cele mai mari și mai complexe economii din Statele Unite, fiind un centru global pentru finanțe, servicii profesionale, tehnologie, media, comerț, sănătate, educație și turism. Conform estimărilor pentru 2025, PIB-ul real al statului a fost de aproximativ 1,89 trilioane USD, respectiv 2,47 trilioane USD în termeni nominali, iar PIB-ul per capita a ajuns la 94.700 USD, cel mai ridicat din SUA. Această poziție este susținută de rolul strategic al statului ca nod financiar și comercial global, de infrastructura sa portuară, feroviară și aeriană, de rețeaua universitară și de ecosistemul său puternic de afaceri și inovare. NewYork are o populație de aproximativ 20 demilioane de locuitori, fiind al 4-lea cel mai populat stat din SUA, după California, Texas și Florida. Cel mai populat oraș este New York City, cu aproximativ 8,5 milioane de locuitori, iar capitala Albany are aproximativ 100.000 de locuitori. Cea mai mare arie metropolitană este New York-Newark-Jersey City, cu circa 19,9milioane de locuitori, fiind ceamai mare zonămetropolitană din Statele Unite și una dintre cele mai mari din lume. New York este totodată unul dintre cele mai importante centre ale comunității românești din Statele Unite. Conform estimărilor recente din U.S. Census, în statul New York trăiesc 50.633 de persoane de origine română, ceea ce reprezintă 11,2% din totalul populației românești din SUA. Cele mai mari comunități românești se află în Queens County (9.125), Kings County (8.926) și NewYork County (7.931). Totuși, comunitatea de români din New York este semnificativ mai numeroasă decât estimările oficiale, atât datorită migrației interne, New York fiind un pol de atracție puternic, cât și evaluărilor neoficiale, care estimează dimensiunea comunității românești din SUA la un nivel dublu față de valorile oficiale. *** Din Sydney am luat avionul spre USAși amajuns înCalifornia, cu o oră mai devreme, în aceeași zi, de când am plecat din Australia. În aeroportul din Los Angeles, am vorbit cu un spaniol despre Domnul Isus și el mi-a spus că este are un Taxi, și mă duce gratuit unde doresc sămerg înLosAngeles.Amcazat la Fam Tudor și am fost cu ei la Biserica Baptistă Română, unde am predicat împreună cu frații: Liviu Olah și Pit Popovici. Aici a fost prima mea introducere la viitoare mea soție Flory Petrișor. Sora Ani Tudor m-a întrebat dacă sunt singur, necăsătorit? I-am răspuns că nu sunt căsătorit. Atunci ea mi-a spus despre Flory din Germania, care îi vizitase în luna Iunie 1986. Eu am telefonul ei, și pot să ți-l dau dacă vrei. Da am răspuns, sunt interesat. Puțin am știut eu, că voi pierde adresa timp de 2 ani; Domnul a știut că Flory nu era gata să facă acest pas spre căsnicie, încă! De aici am vizitat familia fratelui Emanuel și sora Sonia din Sacramento, Directori la MBIC, care m-au invitat să merg cu ei la evanghelizare în Malawi, Africa. Apoi din LA am pornit la Chicago, unde am avut un interviu la SMR cu fratele Iosif Țon, Directorul Societății Misionare Române (SMR). Am predicat în Biserica Română condusă de fratele Dr Alexa Popovici. Amvizitat mai mulți frați cunoscuți printre care și șeful meu de la Institutul de cercetare de la UVA- Arad, Domnul Ing. Catrința Teofil. Din Chicago amplecat la Detroit, Michigan, unde am încurajat frați cunoscuți dinArad. Din Detroit am plecat la NewYork unde am predicat în bisericile Baptiste și penticostale. M-am întâlnit cu frați minunați veniți dinArad și din alte părți din România comunistă. Din America am zburat la Atena, Grecia - unde am avut un interviu cu fratele român, păstor misionar din Canada: Frederick Raftopoulos. În Grecia, am vizitat Atena și Misiune: America și Israel – 1987 Corintul unde și Apostolul Pavel a predicat. În Corint am întâlnit un grup de turiști din Japonia, și din discuție în discuție, am aflat că una dintre persoanele din Japonia, locuia la numai 10 minute de casa unei colege ale mele de la Seminarul WEC, Tasmania: Hiroko Matsumoto care este tot din Japonia. Le-am înmânat tractate despre Domnul Isus și i-am dat adresa colegei mele pentru un contact în viitor, să afle mai multe despre Biblie și Domnul Isus. Din Grecia am plecat în Israel și apoi în Egipt. Am ajuns în Ierusalim: și așa cum l-am rugat pe Dumnezeu când am trecut granița din România în 1981, să petrec un Crăciun în Jerusalem, s-a împlinit literal, după 5 ani, în 25 Decembrie 1986. Slavă Domnul Isus care ne iubește așa de mult și ne împlinește toate dorințele noastre care sunt după voia Lui. În Ierusalim am stat la o familie de misionari din SUA. Ei lucrau la oAgenție de voiaj și mi- au aranjat toate tururile mele din Israel și Egipt. Slavă Domnului! Aici, în Israel, am avut un timp minunat cu această familie unde am stat și am petrecut Crăciunul cu ei, la Biserica Baptistă din Ierusalim. După Crăciun am vizitat Galileea; și în Capernaum am avut o situație foarte interesantă. Eram în Sinagoga unde Domnul Isus a predicat, și ghidul nostrune-a spus că dacă avemîntrebări să ridicămmâna și el ne va răspunde. În timpul discuției despre Domnul Isus care a predicat in acea Sinagogă, ghidul nostru care era evreu, ne-a spus căDumnezeu este ca un munte mare cu multe cărări, care toate ne duc sus la El. Eu am ridicat mâna și i-am cerut un răspuns despre Dumnezeu și i-am amintit că acest Isus despre care el ne povestește a spus „ Eu sunt Calea, Adevărul și Viața și nimeni nu vine la Dumnezeu Tatăl decât prin Mine ” (Ioan 14:6). Eu i-am propus să ne explice cum numai Isus este calea cătreDumnezeu și NUmai sunt alte căi; la care el mi-a răspuns că preferă să nu răspundă la această întrebare. Toți turiștii au rămas uimiți și nu știau ce să creadă!...Erau acolo vreo 60 de persoane din autocar. Când am ajuns acasă, în Ierusalim fratele misionar m-a întrebat cum a fost turul din Israel? I-am răspuns că a fost foarte interesant și informativ dar am avut o întrebare la care ghidul iudeu a preferat să nu-mi răspundă. Atunci i-am descris întâmplarea din Capernaum cu muntele și cărările, care toate duc la Dumnezeu! El nu a fost foarte încântat de acest ghid și a doua zi i-a terminat contractul de muncă. După turul din Israel, am fost într-un tur în Egipt și am stat în Hotelul Nill la etajul 4, pe malul râului Nill. Cum am ajuns în Cairo, după ora 5 pm, Domnul mi-a spus să mă duc la Restaurantul din Turnul Cairo și să aștept acolo. Ajuns acolo, am așteptat și am întâlnit un grup de misionari din Germania care au venit să servească cina acolo; din discuție cumine au aflat că vin dinAustralia, și m-au invitat să merg cu ei sus la restaurant. Ei nu au mai întâlnit pe nimeni dinAustralia și erau foarte curioși să afle cât mai multe lucruri de spre viața și tradițiile dinAustralia. Înainte să merg la Turnul din Cairo, Domnul m-a îndemnat să iau cu mine un tractat despre evoluție. În timp ce ei serveau cina, eu le-am spus multe lucruri despre cultura și viața oamenilor din Australia. Numai o persoană dintre cei patru misionari nemți, vorbea și limba Engleză. Ea m-a întrebat despre ocupația mea, și i-am răspuns că studiez Biblia la un seminar din Tasmania, la care ea mi-a răspuns că Biblia a evoluat și cum pot eu să cred Biblia, care este foarte veche și are multe erori de traducere. Atunci eu am scos tractatul despre evoluție și i l-am înmânat spunându-i că poate să-l păstreze. Ei considerau misiunea ca și un alt job. Am fost și am vizitat și piramidele de la Giza: Marea Piramidă a lui Keops, Kefren și Mikerinos, care au fost foarte interesante. (continuare din numărul trecut) Din Orientul mijlociu am plecat în Europa. Primul popas a fost în România comunistă unde am vizitat familia, pe mama, tatăl meu sora Monica și fratele mai mic Daniel, care s-au bucurat nespus demult sămă vadă din nou, după 5 ani de despărțire. De la biserica Speranța din Arad am călătorit cu o mașină la Oradea. Fratele cu mașina mi-a spus că nu are destulă benzină, că era restricție de benzină. I-am răspuns că punem noi benzină dacă ne poate duce la Oradea și înapoi laArad. El a fost de acord și ne-a dus cu mașina la Biserica Emanuel din Oradea. Era iarnă, și frig de -10*C cumultă zăpadă pe drum. La intrarea înOradea, ne-au întâmpinat soldații cu armele și după un interviu ne-au lăsat să plecăm. De la Oradea și Arad, am vizitat Timișoara, unde m-am întâlnit cumai mulți frați minunați și am predicat la Biserica Baptistă #3. Apoi am călătorit din Timișoara cu trenul în Iugoslavia, de unde am luat avionul spreAnglia, vizitând Londra, Malvern și Oxford. Viorel Bradea bmwvio26@gmail.com

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=