Romanian Times | Mai 2026

ROMANIANTIMES VLADIMIR TISMĂNEANU 10 Îmi vine greu să sintetizez aici ceea ce mi se esenţial în personalitatea unuia dintre oamenii pe care îi iubesc şi îi respect din tot sufletul. M-am împrietenit cu Bazil Popovici în câteva minute. Aveam şi avem şi acum sentimentul că ne cunoaştem dintotdeauna. Poate că ne cunoşteam fără să fi conştientizat acest lucru. Bazil a fost cel care a susţinut strategic şi logistic organizarea conferinţei internaţionale “Putere şi opoziţie în societăţile postcomuniste” la Timișoara, în martie 1991. Tot el, ca director ale Editurii Ruscismul, fascismul pravoslavnic deVest, a publicat cartea mea Ghilotina de scrum ,oantologiedeinterviuri,dialoguri şi eseuri realizată de prietenul nostru Mircea Mihăieş. Tot acolo a apărut cartea De la Ialta la glasnost a intelectualilor critici maghiari Agnes Heller şi Ferenc Feher. Între timp au apărut multe cărţi despre Europa de Est şi ieşirea din totalitarismul comunist. Dar acestea două, îndrăznesc să o spun, au fost lucrări de pionierat. Bazil ştia acest lucru. După conferinţa amintită, ne-am întâlnit mai mulţi să discutăm ideea unui partid politic care să adopte idealurile Alianţei Civice. De fapt, idealurile Proclamaţiei de la Timişoara . Nicolae Manolescu şi Bazil au fost de la început şi fără rezerve ataşaţi acestei viziuni. Vor fi fost şi alţii, dar ei au fost cei mai activi şi cei mai convinși, Astfel a prins fiinţa Partidul Alianţei Civice. Inteligentsia românească este un grup extrem de eterogen. Întâlneşti intelectuali de tot felul. Nu vorbesc de veleitari, de ignari cu morgă, ci de oameni cu multă carte şi nu întotdeauna mult discernământ moral. Bazil le are pe amândouă. Este un veritabil scholar , un critic literar de o mare sensibilitate, un profesor generos şi un remarcabil exponent al gândirii democratice. Zilele trecute s-a stins din viaţa filosoful şi sociologul german Jürgen Habermas. Cred că două concepte ale acestuia sunt ilustrate consecvent de Bazil: apărarea sferei publice împotriva obscurantismului şi patriotismul constituţional. Bazil a intrat în arenă de ori câte ori neobarbarii au atacat valorile civice fundamentale. Şi-a folosit colosalul talent polemic pentru a-i veșteji aşa cum merită. Bazil nu suportă trogloditismul, detestă duplicitatea şi refuză complicităţile slugarnice. Este sincer, se exprimă deopotrivă elegant şi tranşant. În acest ultim deceniu au existat câteva teme care au generat dezacorduri între oameni care păreau situaţi de aceeaşi parte a baricadei. Aş aminti refugiaţii, pandemia, Trump şi trumpismul.Au fost şi altele, atacurile lui Viktor Orbán împotriva “sorosismului”, de fapt împotriva ideii de societate deschisă. Dar niciun subiect nu a fost mai acut resimţit şi mai revelator decât războiul genocidar al lui Putin împotriva Ucrainei. Ne-am aflat, Bazil şi cu mine, invariabil pe aceleaşi poziţii. Este ceea ce numesc o prietenie de valori şi de idei. Singura menită să reziste. Sursa: putereaacincea.ro / 20.05.2026 Autenticitate, franchețe, inteligență morală: Bazil Popovici, la 70 de ani Vladimir Tismaneanu locuiește la Washington, este profesor de științe politice la Universitatea Maryland, director al Centrului pentru Studierea Societăților Post-comuniste. Din 1983, colaborator constant al postului de radio Europa Liberă, în ultimii ani autorul unui blog de istorie a comunismului și nu numai. Autor a nenumărate cărți de istorie a comunismului și a perioadei postcomuniste. A condus Comisia Prezidențială pentru analiza dictaturii comuniste din Romania – al cărei raport final afostprezentatpreședinteluiTraianBăsescu în Parlament, pe 18 decembrie, 2006. Un an mai târziu a co-editat cu istoricii Dorin Dobrincu și Cristian Vasile publicarea raportului la editura Humanitas Intre februarie 2010 si mai 2012, Președinte al Consiliului Științific al Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc (IICCMER). Înzestrat cu uluitoare abilități premonitorii, Ioan Petru Culianu, savantul religiilor ucis acum 35 de ani, era un clarvăzător. Iată mai jos un fragment din ceea ce a fost, cred, ultimul său text publicat în limba să maternă, în revista Meridian, condusă de poetul disident Dorin Tudoran, unde eu eram redactor asociat. Nu îți trebuie prea multă imaginație pentru a ști ce-ar fi gândit Culianu despre noii descreierați cu ale lor delirante imposturi mistagogice și halucinante imprecații patriotarde. “Îndumnezeiri”, “liturgizări”, “catapetesme”, “treziri întru conştiinţă”, căpitani, şamani, fachiri, strigoi, magi, peşteri. Fenomenul poate fi numit seculegionarismul ca religie politică. Opusul religiilor reală. Opusul Raţiunii. Profanarea spiritului. Culianu a detectat patologiile politice şi ideologice ale „Jormaniei libere”. Scrierile sale erau neiertătoare cu Ioan Petru Culianu, un clarvăzător duşmanii democraţiei. Am vorbit îndelung cu el după mineriada din 13-15 iunie 1990. El era la Chicago, eu revenisem din România. Ţin minte perfect acea discuţie telefonică. A durat câteva ceasuri. Atunci a prins fiinţă ideea de a colabora pe tema miturilor politice şi a religiilor seculare. Nu avea nicun fel de iluzii despre FSN. Înţelesese perfect cum s-a produs defascizarea comunismului românesc. Ceea ce aveam să numesc barocul stalino-fascist. Rubrica sa de la săptămânalul democraticdeexil se intitula„Scoptophilia”. Privea cu acută atenţie. Vedea dincolo de suprafeţe şi de aparenţe. Mă îndoiesc că îi plăcea ce vede. Titlul rubricii era, în fond, ironic. “Ortodoxiştii produc la vremea respectivă o enormă maculatură, care azi apare cu totul descreierată. Garda de Fier pleacă de la această ideologie, în care introduce elemente mistice şi de societate secretă. Pericolul fundamentalismului în sânul ortodoxiei nu s-a stins. Dimpotrivă, azi pare mai puternic ca oricând”. (Meridian, mai-iunie 1991) Vladimir Tismăneanu / 12.05.2026 Sursa: putereaacincea.ro 17.05.2026 Lichidarea statalităţii şi distrugerea naţionalităţii ucrainene sunt scopurile războiului declanşat în februarie 2022. Obsesiile expansioniste sunt legate de practicile şi miturile autocraţiei eurasiatice. Coruptă până în măduva oaselor, dictatura lui Putin se pretinde întruchiparea Ideii Ruse. Înfrângerea în Ucraina este militară, dar şi ideologică. Putinismul este o ideologie a resentimentului în care se contopesc fixaţii arhetipale, anxietăţi ancestrale şi ambiţii imperiale. Occidentul “fără neam şi ţară” este demonizat. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei devine unul civilizațional: prezumtiva puritate a pre-modernității versus funesta decadență morală a modernităţii democratice. Putinismul este un proiect metapolitic cu implicaţii mesianice şi escatologice. Ca religie politică, putinismul este primordialist, milenarist, apocaliptic şi salvaționist. Individul contează doar ca rotiță din Marele Mecanism. Asemeni naţional-socialismului, bolşevismul de extremă dreaptă exaltă comunitatea originară şi denunţă liberalismul atomizant, dizolvant, poluant. Intră aici în scenă, agresiv şi strident, xenofobia, dispreţuirea minorităţilor, antisemitismul, oroarea de “cosmopolitismul globalist”. Putin vine din Leningrad, oraşul în care ideologul en titre al stalinismului, Andrei Jdanov, i-a “înfierat” în 1946 pe Anna Ahmatova şi Mihail Zoscenko. Atunci a început sinistra campanie împotriva “cosmopolitismului lipsit de rădăcini”. Iudeofobia devine politică publică. Occidentul este efemer şi efeminat, Rusia este masculină, musculoasă şi eternă. Occidentul se prăbuşeşte jalnic, Rusia se înalță glorios. Ucraina şi Belarus sunt RusiaAlbă şi Mica Rusie. Slavofilism, imperialism, revanşism,mitocrațiemilitaristă, mesianism, milenarism, escatologie clocotitoare, cultul Suveranului. Imnul URSS: “Republici libere în strânsă Uniune…”. Mama Rusie le va recupera cu orice preţ, le va readuce la roditoru-i piept. Luptătorii Armatei Ucrainene sunt de fapt fascişti, nazişti, banderiști. Zelenski este un clovn, o marionetă a bandiţilor fascişti. Din această matrice simbolică plină de ură derivă curentele şi subcurentele ideologiei putiniste. Ruscismul este fascismul pravoslavnic. Este parte din proiectul anti- Lumini al Noului Obscurantism.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=