Romanian Times | Aprilie 2026

ROMANIANTIMES Europei şi al patriei natale. Alegând exilul şi apărarea libertăţii, precum şi susţinerea democrată a procesului de eliberare a României de sub regimul totalitar impus de U.R.S.S., Monica Lovinescu cere azil politic în Franţa, în primăvara anului 1948. Un prim debut în proză avusese, în ţară, la vârsta de 8 ani cu un text (« roman basm ») publicat în revista Dimineaţa copiilor , apoi publică proză scurtă în Vremea şi Kalende ( 1938), Revista Fundaţiilor Regale (1945). Până la moartea lui E. Lovinescu va folosi pseudonimul literar Ioana Tăutu. Cronicar de teatru la revista Democraţia , condusă de AntonDumitriu.MembrualSeminaruluide regie experimentală inaugurat în februarie 1945 de Camil Petrescu la Universitatea Bucureşti. În 1955 scrie în limba franceză un roman excepţional intitulat Mots, pe care Editura Denoël iniţial i-l respinge ca fiind « prea modernist », dar abia după 50 de ani este recunoscut pentru valoare şi intuiţie ca o adevărată capodoperă ce se întâlneşte pe acelaşi palier cu romanul 1984 al lui George Orwell; tradus în română, sub titlul Cuvântul din cuvinte , e publicat prima oară la Editura Humanitas, Bucureşti, 2007. Acest prim roman politic esopic românesc e o parabolă a lumii totalitare şi profeţea tragedia României din intervalul 1948- 1989, anunţând o prozatoare europeană de mare forţă. Mai târziu, destinul acesta literar e întrerupt brutal de urgenţa implicării totale a M. L. de partea exilului militant anticomunist. Din anul 1951 şi până în 1974, colaborează la Radio Paris, la emisiunea în limba română a Radiodifuziunii Franceze, precum şi la redacţia centrală a emisiunilor pentru Europa răsăriteană. Începând din 1962, activează la Radio Europa Liberă, unde a avut două emisiuni săptămânale: Teze şi Antiteze la Paris şi Actualitatea culturală românească . Astfel, pe calea undelor radio, cronicile literare şi comentariile culturale, interviurile, mesele rotunde şi analizele politice excelent documentate, ce raportau mereu societatea românească la fenomenul european şi universal, au avut - timp de aproape trei decenii - un remarcabil impact asupra publicului de limbă română, iubitor de literatură şi artă, dar şi avid de informaţie politică, socială, filosofică şi culturală sosită, în plin Război Rece, din Lumea Liberă. Aceste emisiuni au jucat un rol fundamental în formarea spiritului critic şi democratic din spaţiul literar românesc. Specifică a fost, în acest sens, reacţia imediată şi directă - menţinând statornic o perspectivă înalt-normativă -, pe care M. L. o iniţia la Radio Europa Liberă, faţă de cele mai recente evenimente, editări şi iniţiative ce aveau loc în ţară, în mediul intelectual, artistic şi literar. Se poate spune că spiritul critic liber, ca şi politologia românească post-decembristă, s-au născut printr-o cale aproape transcendentală, odată cu emisiunile M. L. la Radio Europa Liberă, prin lucrările ei notabile ca stil şi scriitură, ca vocaţie etică şi ca eleganţă hermeneutică. Critica dictaturii şi a totalitarismului nu se mai făcea în stilul pseudo-nonconformist practicat în ţară, ci în direcţia apărării cu orice preţ a premizelor libertăţii din societatea ispitelor utopic-totalitare, având ca metodologie obligatorie suprimarea cenzurii, dar şi ideea datoriei intelectualilor critici de a adopta un cod etic care să contracareze spiritul totalitar ce doreşte nimicirea fiinţei morale. Întâlnindu-se în mod fericit cu gândirea unor filosofi precum Karl Jaspers, Jeanne Hersch, Hannah Arendt, Raymon Aron şi Albert Camus, ideile M. L. modelau vocaţia intelectualului de a-şi ridica vocea împotriva Răului, de a se autodesacraliza prin împotrivire faţă de regimurile logocratice, renunţând la orice ideologie optimistă a salvării; aceste contribuţii au întregit în mod fericit direcţia camusiană din gândirea politică şi morală românească şi europeană. M. L. preia şi dezvoltă, de la Timothy Garton Ash - care la rândul său le preluase de la scriitorul britanic Ferdinand Mount -, conceptele de asimetrie a indulgenţei şi de est-etică , cu ajutorul cărora va construi, alături de alţi filosofi, critici şi literaţi (între care Arthur Koestler, Boris Souvarine, Alain Besançon sau François Furet), curentul de demistificare a comunismului din Est, inclusiv pe paradigma sa literară şi critică. După 1971, pe măsură ce sistemul politic românesc devenea tot mai restrictiv în relaţia cu lumea literară, M. L. pledează pentrurevenirea lamoştenirea lovinesciană, fondată prin « autonomia esteticului », criticând înlocuirea sincronismului prin ideologiile de partid şi protocronism. (continuare din pagina 7) In Memoriam Monica Lovinescu (continuare in pagina 16) CHEMAREALALUCRAREAMISIONARĂ Așa cum am amintit în primul episod din mărturia mea personală, în anii tinereții am fost implicat aproape zilnic în activitățile din biserică. Mărturia lucrării grupului muzical ”Living Sound” dinAkronTexas USA, care au vizitat Biserica Speranța din Arad prin anul 1974 m-a provocat și pe mine să mă predau în întregime Domnului și ca urmare, în acea perioadă am primit chemarea la lucrarea de misiune și dorința de a deveni misionar. Am activat în echipa „Fantastic Grup” din Speranța Arad (fotografia alăturată) Înainte de a părăsi România, am fost într-o misiune de evanghelizare prin țară, în: Timișoara, București Brăila, Cluj, Oradea și Arad, împreună cu familia Grecu Ioan. Iar după 13 ani, mai târziu, dorința mea de a deveni misionar s-a împlinit în 1987, când am devenit lucrător la misiunea „Gospel Recordings, mai târziu numită Language Recordings”, în Sydney, Australia. La Prima Biserică Română din Australia am fost ordinat ca Păstor Misionar. MĂRTURII DESPRE VINDECĂRI MIRACULOASE Deși detalii despre aceste mărturii se pot găsi pe internet, vreau să le amintesc ele având un impact deosebit în viața mea. Pe când lucra pe buldozer, Ioan Gabor din Oradea la Combinatul Chimic din Arad, a căzut într-un bazin cu apă clocotită amestecată cu sodă caustică, folosită la spălarea utilajelor chimice. Era iarnă și zăpada proaspătă acoperea pământul. Nimeni nu se afla prin apropiere să audă strigătele lui chinuitoare, și în disperare, a chemat pe Dumnezeu să-l ajute. Și o Mână nevăzută l-a ridicat afară din acel bazin și l-a așezat pe zăpadă. După ce a fost găsit și transportat la spital, a trecut prin suferințe groaznice în urma arsurilor de gradul 5, cu chimicale, pe care le-a suferit. Medicii nu i-au dat nicio șansă de vindecare și au refuzat să-l trateze - totuși, Dumnezeu l-a vindecat pe deplin în mod miraculos. Am avut ocazia să-l vizitez la locuința lui, după șase luni de la ieșirea din spital, când deja pielea și chiar părul de pe picioare i s-au refăcut – care după știința medicală, este imposibil să apară. Medicilor nu le venea să creadă. Specialiști din toată lumea au venit să-l vadă, dar agenții de securitate l-au avertizat să nu mai primească pe nimeni la el acasă și să nu mai mărturisească despre vindecarea lui de către Dumnezeul viu și adevărat. Un alt caz de vindecare miraculoasă a fost acela al fratelui Bărnuțiu Gavril , care a trecut printr-o experiență de moarte clinică, timp în care a văzut raiul și iadul. Ca urmare el a avertizat pe mulți de realitatea vieții de după moarte. Și pe fratele Gavril am avut ocazia să-l vizitez împreună cu familia lui în casa lor din Arad. Ovindecare supranaturală s-a petrecut chiar în familiamea, cu tatăl meu Nicolae Bradea . Prin anul 2004, tatăl meu a suferit de cancer la ficat, ajungând în stare gravă la spitalul de boli contagioase din Arad. Doctorii i-au spus mamei mele să facă pregătirile pentru înmormântare, întrucât ei nu mai pot să-l ajute cu nimic. Între timp, de partea cealaltă a globului, în Australia noi cei 5 copii ai lui - Viorel, Nicu, Mircea, Monica și Daniel - ne-am pus pe post și rugăciune cu credință pentru tatăl nostru.Adoua zi după ce doctorii i-au spus mamei mele să pregătească înmormântarea, tatăl meu care se ruga lui Dumnezeu, a auzit din colțul opus al salonului de spital, o voce care i-a spus: „Fiule NU vei muri de boala aceasta - vei fi sănătos iarăși, cum ai fost înainte”. Când a auzit tata această voce, s-a înviorat și a început să salte de bucurie prin spital, spunând tuturor că NU va muri, ci va fi vindecat, după cum i-a spus Dumnezeu. El a crezut cu toată inima și din acel moment a început să se refacă, spre uimirea cadrelor medicale și a tuturor celor care îi cunoșteau situația. Ca urmare, tata a mai trăit încă 19 ani și s-a bucurat de sănătate deplină până la vârsta de 92 de ani. Mama mea, care trebuise să-i pregătească înmormântarea, a plecat la Domnul înaintea lui. El a continuat să trăiască și să se întrețină singur timp de 16 ani după moartea mamei... Experiențe cu Dumnezeu din România Comunistă (continuare in pagina 17)