Binecuvântări din cartea Apocalipsa
Pag. 352 of 354 mai izolate colțuri ale lumii de azi vor putea vedea acest eveniment. 10 Și locuitorii de pe pământ se vor bucura și se vor înveseli de ei; și își vor trimite daruri unii altora, pentru că acești doi proroci chinuiseră pe locuitorii pământului . Acești Martori chinuind locuitorii pământului , în a doua jumătate a Necazului cel Mare prorocind împotriva lumii, vor fi urâți atât de mult, încât, Antichristul îi va ucide, dar vor învia și vor fi răpiți la cer. Li se vor lăsa trupurile în stradă timp de trei zile și jumătate: se vor veseli, se vor bucura și își vor oferi daruri unii altora. Aceasta este singura mențiune a bucuriei și a veseliei din Necazul cel Mare, menționată în cartea Apocalipsa: momentul în care acești doi oameni sunt uciși. Aceasta este singura fericire pe care o vor găsi. Asta vorbește despre starea lumii în acest punct al Necazului cel Mare. Avem și o veste bună, care este de fapt Binecuvântarea Răsplătirii celor doi Martori : Apocalipsa 11:11 Dar, după cele trei zile și jumătate, duhul de viață de la Dumnezeu a intrat în ei și s-au ridicat în picioare, și o mare frică a apucat pe cei ce i-au văzut. Cei doi martori au fost protejați în timpul mărturisirii lor, au murit, au înviat și au fost răpiți: 12 Și au auzit din cer un glas tare, care le zicea: "Suiți-vă aici!" Și s-au suit într- un nor spre cer; iar vrăjmașii lor i-au văzut. Revenind la Apocalipsa cap. 4, când se anunță Răpirea Bisericii, spunându-i lui Ioan " Suie-te aici ”. Ei bine, acești doi oameni se vor înălța la cer în același fel. Continuând: Apocalipsa 11:13 În clipa aceea s-a făcut un mare cutremur de pământ și s-a prăbușit a zecea parte din cetate. Șapte mii de oameni au fost uciși în cutremurul acesta de pământ. ( Cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată este cel din Valdivia (Chile), produs în 22 mai 1960, care a atins magnitudinea uriașă de 9,5 (cea mai mare valoare măsurată vreodată cu instrumente moderne. Se estimează că până la 6.000 de persoane și-au pierdut viața) 13 Și cei rămași s-au îngrozit și au dat slavă Dumnezeului cerului . Perioada Necazului cel Mare ar putea fi unul dintre cele mai pline de har ale Domnului Dumnezeu pe care le va experimenta Binecuvântarea Răsplătirii celor doi Martori au fost experimentată de ei, fiind protejați în timpul mărturisirii lor și chiar dacă au murit, au înviat și au fost răpiți la cer.
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=