Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 200 of 368 Duhul Sfânt în voi Când Domnul Isus spune ucenicilor că Duhul Sfânt rămâne cu ucenicii, la timpul prezent, imediat afirmă că pe viitor va fi în ei: Ioan.14:16 Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; 17. și anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi și va fi în voi . Duhul Sfânt, conform spuselor Domnului va fi primit de cei ce vor crede, după ce Isus va fi proslăvit: Spunea … despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat , fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit. (Ioan.7:39) Ca să fiu foarte concret este că după ce Domnul Isus a fost proslăvit și a înviat din morți, în ziua dintâi a săptămânii, ziua Învierii, apostolii au crezut și au primit Duhului Sfânt: Ioan 20:19 În seara aceleiași zile, cea dintâi a săptămânii, pe când ușile locului unde erau adunați ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor , a venit Isus, a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pace vouă!" 20 Și după ce a zis aceste vorbe, le-a arătat mâinile și coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când au văzut pe Domnul. 21 Isus le-a zis din nou: "Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi." 22 După aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: " Luați Duh Sfânt "! De la Învierea Domnul Isus, în urma credinței, omul primește Duhul Sfânt: după ce ați auzit Cuvântul adevărului (Evanghelia mântuirii voastre), ați crezut în El și ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit (Efes.1:13). Pecetluirea și așezarea Duhului Sfânt o menționează Pavel și când a scris corintenilor: El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului . (2Cor.1:22). Pecetluirea cu Duhul Sfânt are țintă pregătirea noastră pentru ziua răscumpărării: Să nu întristați pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, prin care ați fost pecetluiți pentru ziua răscumpărării. (Efes.4:30) Lucrarea Duhului Sfânt are scopul primordial mărturia despre Fiul: Mângâietorul, pe care-L voi trimite de la Tatăl, adică Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine . (Ioan.15:26)

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=