Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024
Pag. 197 of 368 Sub călăuzirea Duhului Sfânt ei ascultă și așteaptă următoarea fază a lucrării Domnului în ei: voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi , și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului. (Fapte 1:8) Și toți s-au umplut de Duh Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul să vorbească. (Fapte 2:4) Rețineți, vă rog, Lucrarea Domnului în apostoli: Duhul Sfânt era cu ei, fiind în Domnul Isus; Duhul Sfânt intră în ei, la cuvântul Domnului, după înviere și în Ziua Cinzecimii, Duhul Sfânt se coboară și-i umple. Mesajul „ Lucrarea progresivă a Domnului Dumnezeu în om ” se poate urmări AICI Lucrarea Duhului Sfânt e o lucrare personală, care se extinde la cei din Biserică funcție de următoarea fază obligatorie a procesului de a fi ALES, și anume: E valuare personală Oamenii de paginile Scripturii Avram, Moise, David, Isaia, Ieremia, Daniel, etc, și-au făcut multe evaluări personale pentru siguranța alegerii lor. Luăm în studiu doi dintre cei doisprezece apostoli: Petru și Iuda. În anul 2002 am avut harul să fiu pentru mai multe luni, în interes de serviciu, pe Insula Penang din Malaiezia. Adesea frecventam Biserica Baptistă Reformată, o biserică cu o doctrină calvinistă. Ajungând mai repede la locul de întâlnire a bisericii, cu câteva minute mai repede, am început să mă rog pentru vecinii bisericii și m-a văzut păstorul care mi-a spus: „Nu trebuie să ne rugăm pentru ei. Dacă Domnul îi are în planul de mântuire se vor întoarce la El, fără ca să așteptăm răspuns la rugăciunile noastre”. Am fost îndemnat să le citesc Mărturisirea de Credință, cât și alte materiale de suport calvinist. Într-o duminică, păstorul a lipsit, se adunaseră vreo 20 de persoane și m-au provocat să studiem doctrina alegerii. Ar fi multe de zis, dar am luat pe cei doi apostoli să le studiem relația personală cu Domnul. Nu există nici un verset în Sfânta Scriptură prin care cei doi să nu fie aleși de Domnul. Îl
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=