Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 181 of 368 Rămânem puțin la versetul 26: Daniel 9:26 După aceste șaizeci și două de săptămâni, Unsul va fi stârpit , și nu va avea nimic. Ne aflăm după a doua perioadă distinctă: A fost una de 49 ani, a doua de 434 de ani după care Unsul va fi dat la moarte. A murit omul Isus, dar a rămas Unsul, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat. A fost dat la moarte și nu a pierdut nimic din Dumnezeirea Lui. Dimpotrivă Omul Isus Christos a intrat în Împărăția Sa veșnică prin moartea și învierea din morți, intrând cu un trup veșnic într-o Împărăție veșnică. La Cruce s-a văzut realitatea Împărăției lui Dumnezeu. El, Domnul Isus, Unsul a făcut voia Tatălui, a demonstrat că e parte a Împărăției cerurilor. Aici se încadrează cuvintele Lui când a spus: Adevărat vă spun că unii din cei ce stau aici nu vor gusta moartea până nu vor vedea pe Fiul omului venind în Împărăția Sa (Mat. 16:28) Unsul nu a avut nimic de pierdut, ci mai mult, apostolul Pavel a avut revelația și a scris: Fapte 2:36 Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Christos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi.“ A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit, l-au omorât ca pe omul fărădelegii, dar Domnul Dumnezeu l-a înviat. Mormântul Lui e gol, pământul nu L-a putut reține, moartea nu l-a putut înfrânge, iadul nu l-a putut doborî, diavolul și îngerii lui se îngrozesc de El. El e fost și este Dumnezeu. Nimic nici chiar Moartea nu a afectat dumnezeirea Lui, dimpotrivă a fost un semn al Dumnezeirii Lui. El e Domnul și Mântuitorul nostru. Profetul Daniel are profeția cu referire la Ierusalim, cetatea sfântă și la Templu, locul sfânt, prezentând două perioade de 49 plus 434 ani. La anunțul dărâmării Templului, profeția lui Daniel creează o oprire în timp, cu privire la Templul din Ierusalim. În această perioadă, Domnul Isus, a cărei lucrare este anunțată după cei 483 de ani, intervine în istorie cu Templul trupului Său, Biserica. Voi reveni cu detalierea celor 7 ani rămași. Biserica nu e în profeția lui Daniel. Expresia „Poporul tău” din cartea Daniel – este Israel. Biserica s-a format după cei 483 ani după ce Mesia a fost omorât, a înviat și și-a format Bisericii Lui. Puteți urmări mesajul „ Exactitatea Scripturii cu referire la Templu” , pe YouTub e AICI

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=