Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 173 of 368 Apostolul Pavel face citează din declarația Domnului Isus din Matei 7 când a scris lui Timotei: 2 Tim. 2:19 Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: " Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui "; și: "Oricine rostește Numele Domnului să se depărteze de fărădelege!" Unul din realitățile ce se vor întâmpla în acea clipită, la Răpire va fi pentru cei care sunt ai Lui, care au experimentat relația personală cu El, într-o cunoaștere reciprocă, vor fi răpiți. Ceilalți, care poate au fost membri sau participanți ai întrunirilor Bisericii lui Christos Domnul, fără o relație personală cu El, vor rămâne, și vor mai avea șansa mântuirii, dar ca prin foc. Oricine rostește numele Christos să se depărteze de nelegiuire. nimeni nu poate zice: "Isus este Domnul" decât prin Duhul Sfânt. (1Cor.12:3) Unul din testele care le putem avea fiecare în cunoașterea Lui este trăirea ca oaia Păstorului cel Bun: Ioan.10:14 Eu sunt Păstorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, 15. așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl și cum cunosc Eu pe Tatăl; și Eu Îmi dau viața pentru oile Mele. Apostolul Ioan este foarte direct și a scris: 1 Ioan 2:4 Cine zice: "Îl cunosc", și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el. 5. Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El. 6 Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus. Roagă-te zilnic în prietenia pe care I-o declari Domnului Isus ca să-ți de Putere să Păzești Poruncile Lui, astfel vei avea o relație de prietenie autentică și Îl vei cunoaște tot mai mult. Mesajul Vremuri din urmă spuse evreilor cu referire la neamuri se poate urmări AICI

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=