Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 164 of 368 POSTMILENISM Mișcarea postmilenistă a apărut în timpul celui de al XVII-lea secol în perimetrul colectivităților Luterane și Reformate. Deși ea a fost la origine o mișcare evanghelică, ideile ei au fost îmbrățișate apoi de o mare parte a societății necreștine. Evanghelicii postmileniști nu acceptă ideea unei domnii vizibile, reale a lui Christos pe pământ timp de o mie de ani. Dimpotrivă, ei cred că înainte de revenirea lui Christos lucrarea misionară a Bisericii (nu a Israelului) va aduce lumii o perioadă de o mie de ani de încreștinare mondială și de preschimbări sociale. In perioada aceea omenirea va cunoaște o vreme de pace și neprihănire. Pasajul biblic care descrie aceasta realitate este, în concepția postmileniștilor, Apocalipsa capitolul 20. Progresul nemaipomenit al științei și tehnologiei din secolul XIX i-a făcut pe mulți să creadă că omenirea este într- adevăr în stare să reclădească prin propriile ei puteri condițiile minunate ale “paradisului pierdut”. Pe fondul acesta de optimism și încredere în bunătatea înnăscută a omului au apărut și curentele de ideologie socialistă și marxistă. Probabil că cea mai mare greșeală a postmilenismului a fost tocmai această nebiblică încredere oarbă în capacitatea omului de a face ceva bun și de a reforma societatea. Dezlănțuirea celor două războaie mondiale, catastrofa aplicării ideilor socialiste în anumite țări ale lumii, căderea comunismului au dat lovituri de moarte postmilenismului. Ar fi fost însă cu mult mai bine dacă oamenii nu ar fi fost legănați atâta vreme în speranțele deșarte ale unei interpretări bazate pe resursele de bunătate ale omenirii. Domnul Isus ne-a învățat să spunem: “ Vie Împărăția Ta! ”, nu “împărăția noastră”. Fără prezența lui Christos, chiar și sub influența Bisericii și a Duhului Sfânt, omenirea este incapabilă să se organizeze într-o societate în care binele să fie la rang de cinste. In ultimii zeci de ani, numeroși teologi liberali au reînviat ideile postmileniste întreținând ideea că eforturile umane vor putea crea totuși o “nouă ordine mondială”, mai strălucită decât oricare altă societate a trecutului. Acești propovăduitori sunt purtătorii unui mesaj supranumit și o “evanghelie socială”.