Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024

Pag. 132 of 368 R espectuos și loial. Suntem SARE, avem un impact când transmitem respect atât față de oameni cât și față de autorități legale. O lege este un act normativ aprobată de organul legislativ al statului și prin care sunt reglementate anumite relații sociale. În dreptul nostru, noi trebuie să cunoaștem legile țării și a statului în care ne desfășurăm activitatea și avem posibilitatea ca față de aceste legi să ne exprimăm poziția funcție de principiile Scripturii. Ca și creștini cu dublă cetățenie (cerească și pământească) ne exprimăm loialitatea față de Domnul Dumnezeu și față de cetatea în care ne-a așezat El pentru o vreme. Niciodată loialitatea față de Domnul Dumnezeu nu are voie prin orice circumstanță și vreme să fie supusă loialității pământești de orice natură ar fi. Respectul ca și SARE a pământului, o manifestăm și prin implicarea creștinului în viața politică este vitală prin încurajarea creștinilor de a propune legi și candida pentru poziții politice, prin exprimarea dreptului la vot a legilor și candidaților cu respectarea principiilor Scripturii. Politica (din greacă: Πολιτικά, politiká, „treburile orașelor”) este ansamblul de activități care sunt asociate cu luarea deciziilor în grupuri sau cu alte forme de relații de putere între indivizi, cum ar fi distribuirea resurselor sau statutul lor. Respectul ca și SARE a pământului o manifestăm în viața de familie și biserică, unde respectăm ordinea dată de Scriptură. 1. Ordinea transmiterii învățăturii scripturale este: Dumnezeu Tatăl - Christos Domnul – bărbatul – femeia. țineți învățăturile întocmai cum vi le-am dat. … Christos este Capul oricărui bărbat; că bărbatul este capul femeii și că Dumnezeu este Capul lui Christos. (1 Cor. 11:2,3) 2. Rolul bărbatului este decizional, dar sub călăuzirea Scripturii. … dacă femeia este din bărbat, tot așa și bărbatul prin femeie, și toate sunt de la Dumnezeu. (1Cor.11:12). Femeia este ridicată la onoarea de a naște copii, bucurându-se din plin de acest privilegiu în smerenie, dragoste și sfințenie. 3. Mărturia noastră trebuie transmisă cu blândețe și respect. Fiți totdeauna gata să răspundeți oricui vă cere socoteală de nădejdea care este în voi; dar cu blândețe și teamă, (1 Petru 3:15)

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=