Semne ale vremurilor din urma | Noiembrie 2024
Pag. 115 of 368 3.2 Revelarea Luminii privind sentința judecății Fiului: răsplată sau pedeapsă. 3.2.1 Răsplată pentru Biserică Membrii bisericii autentice a lui Isus Christos Domnul au harul revelației luminii asupra Judecății Fiului și se judecă singuri în lumina Sfintelor Scripturi și au parte de vrednicia dată de El: o dovadă lămurită despre dreapta judecată a lui Dumnezeu, este că veți fi găsiți vrednici de Împărăția lui Dumnezeu, pentru care și suferiți. (2Tes.1:5) Oferta și acceptarea intrării în Noul Legământ bazat pe Sfânta Scriptură, prin profetul Ieremia (Ieremia 31:31-34) și reluat de scriitorul epistolei către Evrei, apostolul Pavel și anume că nelegiuirile sunt iertate, păcatele și fărădelegile sunt șterse: Dar iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor ; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu . și nu vor mai învăța fiecare pe vecinul sau pe fratele său, zicând: "Cunoaște pe Domnul!", căci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei . Pentru că le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor . (Evr.8:10-12) Rezultatul intrării în Noul Legământ este clar: Adevărat, adevărat vă spun că cine ascultă cuvintele Mele și crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică și nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață . (Ioan.5:24) Oricine crede în El nu este judecat; dar cine nu crede a și fost judecat, pentru că n-a crezut în Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu . (Ioan.3:18) Apostolul Pavel a scris bisericii din Corint atunci și nouă detalii ale răsplătirii Bisericii lui Christos Domnul: 1 Cor. 15:51 Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați, 52 într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiță. Trâmbița va suna, morții vor învia nesupuși putrezirii, și noi vom fi schimbați. 53 Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire. 54 Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire,
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=