Noul Legamant - Un PACT Neconditional

Page 81 of 200 Domnul este PĂSTORUL meu CEL BUN Conceptul păstoririi este preluat din viața profesională a evreilor. Psalmul 23 a lui David este o declarație fantastică de recunoaștere a Domnului ca Păstor. Profetul Ezechiel, a fost contemporan cu profetul Ieremia prin care s-a anunțat Noul Legământ cu Israel în zilele de pe urmă. Ezechiel se ocupă de menționarea slabei păstoriri ale poporului Domnului și în capitolul 34 critică păstorii poporului Israel și promisiunea Domnului de a păstori El însuși turma pășunii Lui.. Unii folosesc declarațiile lui Ezechiel criticând, neglijența păstorilor bisericilor din perioada pandemiei COVID-19. Ezechiel a scris printre altele: 10 Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, și nu se vor mai paște nici pe ei înșiși; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, și nu le vor mai sluji ca hrană! 11 Căci așa vorbește Domnul Dumnezeu: " Iată, Mă voi îngriji Eu însumi de oile Mele și le voi cerceta ! 14 Le voi paște pe o pășune bună, și stâna lor va fi pe munții cei înalți ai lui Israel; acolo se vor odihni într-un staul plăcut și vor avea pășuni grase pe munții lui Israel. 15 Eu însumi Îmi voi paște oile, Eu le voi duce la odihnă, zice Domnul Dumnezeu. 23 Voi pune peste ele un singur păstor care le va paște, și anume pe Robul Meu David; El le va paște, El va fi păstorul lor… 25 Voi încheia cu ele un legământ de pace și voi îndepărta din țară toate fiarele sălbatice; ele vor locui în liniște în pustiu și vor putea dormi în mijlocul pădurilor. 30 Și vor ști astfel că Eu, Domnul Dumnezeul lor, sunt cu ele și că ele sunt poporul Meu, ele, casa lui Israel, zice Domnul Dumnezeu. 31 Voi sunteți oile Mele, oile pășunii Mele, și Eu sunt Dumnezeul vostru, zice Domnul Dumnezeu. (Ezechiel 34). Unul din cele mai specifice descrieri a Păstorului cel bun este în Evanghelia după Ioan la capitolul 10, unde însăși Domnul Isus se declară că este Păstorul cel Bun. Două detalii directe și foarte importante: În primul rând, oile merg după păstor pentru îi cunosc glasul:

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=