Noul Legamant - Un PACT Neconditional

Page 51 of 200 organismul format din fiecare încheietură pusă în slujba Capului Trupului ca să fie mijlocul de creștere a mădularelor. De la construirea primului Templu la Ierusalim Domnul Dumnezeu a avut un loc special de închinare al poporului Său. Vechiul și Noul Testament scriu de adunarea poporului la un loc. Al doilea Templu a fost distrus după formarea Bisericii și găsirea altor locuri de închinare înafara Templului de la Ierusalim. Psalmistul își exprimă bucuria specială când este invitat la Casa Domnului. Mă bucur când mi se zice "Haidem la Casa Domnului!" (Psalm 122:1) După cele patru Evanghelii, aproape tot Noul Testament se ocupă de biserica locală ori face referire la biserica locală. Adunarea laolaltă a Bisericii este extrem de esențială. Sunt cel puțin șapte motive pentru a prezenți la adunările bisericii, în persoană, și care e greu sau imposibil să le realizăm stând acasă. Aceste cerințe Scripturale le-am aranjat în acrostihul ADUNARE: A propierea unii de alții în Domnul D ăruire a ceea ce avem spre administrare U nire în Rugăciune N ădejde spre biruință A mintirea Jertfei Supreme R evelare a Cuvântului E vlavie, respect unii față de alții. A propierea unii de alții în Domnul , este prima motivare a prezenței la Adunare. În prima Biserică din Ierusalim, era numită Legătura Frățească. Ei stăruiau …, în legătura frățească, …. (Fapte 2: 42) Adunarea trebuie să apropie oamenii și nicidecum să-i îndepărteze oamenii. E un mare semn de întrebare pentru bisericile care nu apropie oamenii, în Domnul. Apropierea nu se realizează cu eforturi fizice sau de interes. Apropierea în Adunarea Bisericii lui Christos se face prin El, Christos Domnul. Apostolul Pavel a scris Bisericii din Efes și nouă, poziția pe care am avut-o înainte de Christos și după punerea în aplicare a testamentului Noului Legământ. În capitolul 2 apostolul Pavel descrie procesul apropierii de Tatăl, dar și procesul apropierii

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=