Noul Legamant - Un PACT Neconditional
Page 29 of 200 care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe. ….m-am uitat și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini ; … Aceștia vin din necazul cel mare; ei și-au spălat hainele și le-au albit în sângele Mielului. (Apoc.7:9,14) Sângele Domnului Christos a curs o singură dată . … S-a arătat o singură dată, ca să șteargă păcatul prin jertfa Sa. (Evrei 9:2). Puterea sângelui se manifestă de la Adam și cât va exista omul păcătos. Noul Legământ anunțat pentru Israel va putea dus la îndeplinire pentru că însuși Domnul declară fundamentul Noului Legământ : le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele și fărădelegile lor . (Evr.8:12) Așa cum am mai spus și mă voi repeta de mai multe ori, Noul Legământ are principii care sunt aplicate Bisericii. Unul din acestea este iertarea nelegiuirilor, în așa fel încât să nu mai fie amintite nici păcatele și nici fărădelegile. Există în vocabularul popular, și uneori în rugăciuni expresia „marea uitării”. Nu o găsim în Scriptură dar, credem și mărturisim că la Domnul Dumnezeu avem iertare deplină și ștergerea completă a păcatelor și fărădelegilor prin Sângele lui Christos, Domnul. Păcatele omului nu sunt aruncate în „marea uitării”. Apostolul Ioan, exilat pe insula Patmos ne adeverește spălarea păcatelor spunând Domnul împăraților pământului … ne-a spălat de păcatele noastre cu sângele Său (Apoc.1:5). Iertarea păcatelor este oferită din belșug În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său (Efes.1:7) (Col. 1:14) Să știți, dar, fraților, că în El vi se vestește iertarea păcatelor; și oricine crede este iertat prin El de toate lucrurile de care n-ați putut fi iertați prin Legea lui Moise. (Fapte 13:38-39) Unul din cele mai puternice adevăruri Scripturale al acțiunii de Albire a Bisericii, și de confirmare a valabilității Noului Legământ pentru Biserică este Efeseni 5:26-27 a iubit … Christos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, … ca să înfățișeze
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=