Noul Legamant - Un PACT Neconditional
Page 185 of 200 nădejde, să vă mângâie inimile și să vă întărească în orice lucru și cuvânt bun! Am primit slava Domnului ca să fim una și asta o face Duhul. Noi toți, în adevăr, am fost botezați de un singur Duh, ca să alcătuim un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie slobozi; și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh. (1 Cor. 12:13). Această unitate de identitate ar trebui să se arate în relațiile dintre creștini, dar numai între aceia care sunt UNA cu El. Aceasta este același fel de unitate care se găsește în relația dintre Tatăl și Fiul Său. Pentru că: Rom 6:5 În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. 6 Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, (acum stăpânitorul lumii acesteia este aruncat afară, a fost scos afară printr-o moarte asemănătoare cu a lui Christos Domnul) în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; 7 căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. Și totuși privind realitatea din jurul nostru, de ce nu e unitate? Pentru că trupul păcatului încă are putere. La Cină prin folosirea pâinii ne amintim de trupul Domnului care a fost răstignit și acolo a fost răstignit și trupul păcatului meu și al tău iar prin folosirea rodului viței ne amintim de sângele Domnului care șterge păcatele. Intrarea în Noul Legământ se face după răstignirea trupului păcatului: Rom 6:8 Acum, NUMAI dacă am murit împreună cu Christos, credem că vom și trăi împreună cu El, 9 întrucât știm că Christosul înviat din morți nu mai moare: moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. De ce? Rom 6:10 Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat, o dată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu. 11 Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Christos, Domnul nostru. De ce nu e unitate? Socotirea a fi morți față de păcat nu e ușor, dar realizabil. Unii nu vreau și nu gustă unitatea cu Christos venită din slava suferinței. Rom 6:12 Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui. 13 Să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre, ca niște unelte ale nelegiuirii; ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu, ca vii, din
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=