Noul Legamant - Un PACT Neconditional

Page 163 of 200 În foarte multe situații omul se vede de neînțeles de alți oameni, noi avem harul să-l cunoaștem pe Isus cel ce ne înțelege și cel care are milă de slăbiciunile noastre: Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare și să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie. (Evrei 4:16) Trebuie să fim conștienți că avem oportunitatea apropierii de scaunul harului, și NUMAI la cel întrupat găsim har după har. De ce? Ca fim ajutați atunci când avem nevoie… prin El, și unii și alții și tu și eu avem intrare la Tatăl, într-un Duh. Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Christos. (Efeseni 2:18-19) S-a întrupat ca noi să fim oameni din casa Tatălui, El Domnul Isus fiind piatra principală a temeliei Bisericii. … domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască azi, prin Biserică, înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Christos Isus, Domnul nostru. În El avem, prin credința în El, slobozenia și apropierea de Dumnezeu cu încredere. (Efeseni 3:10-12) În întruparea Domnului Isus s-a lansat planul veșnic de apropierea noastră de Dumnezeu. Concluzionând, Domnul Isus fiind Mijlocitorul Noului Legământ, prin I ntruparea Sa, a rezolvat cele 4 aspecte ale acestui PACT Necondițional, Noul Legământ, PACT care constă în: P uterea Sângelui: le voi ierta nelegiuirile și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor; Domnul Isus este Dumnezeul I ntrupat, jertfit pentru noi ca să ne putem apropia de Tatăl; A partenență: Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu ; Domnul Isus s-a I ntrupat, a trăit printre noi făcând voia Tatălui, ca noi să avem harul să ajungem să-I aparținem; C unoaștere personală: toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare dintre ei; Domnul Isus este Dumnezeu I ntrupat, ca astfel să-L putem cunoaște pe El și prin El pe Tatăl; T ransformare: voi pune legile Mele în mintea lor și le voi scrie în inimile lor. Domnul Isus, care s-a I ntrupat, și care nu ne-a lăsat singuri, după încheierea perioadei I ntrupat, primind din nou slava pe care o avea înainte de I ntruparea Sa. El este Mijlocitorul Noului

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=