Noul Legamant - Un PACT Neconditional

Page 132 of 200 Nici un om nu ne poate "cunoaște mintea". Ei pot interpreta doar ceea ce comunicăm conștient sau inconștient Aici este secretul: Noi trebuie să introducem Scriptura în minte ca rezultatul filtrării gândurilor noastre să fie bazat pe Scriptură. Prin Noul Legământ Domnul a întipărit Legea Lui în inima beneficiarilor legământului. E acolo în inimă prin Duhul Său. Legea Domnului așezată în minte are nevoie de acceptul tău să acționeze. O faci aceasta liber confruntând-o cu Sfânta Scriptură, acceptând-o și acționând ca atare. Cuvântul citit, recitit și adâncit va determina ascultarea de El și împlinirea Lui, în modul acesta se continuă procesul de curățire prin Cuvânt. Apostolul Ioan se adresează celor ce ascultă și împlinesc Adevărul: Dacă rămâne în voi ce ați auzit de la început, și voi veți rămâne în Fiul și în Tatăl. (1 Ioan 2:4). Da, ce citim trebuie să rămână în noi și astfel rămânem în El Unul dintre cele mai grele lucruri de învățat în viață este să fii ascultător. Într-o întâlnire cu Saul, regele Israelului, prorocul Samuel a zis: "Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele, și păzirea cuvântului Său face mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimi. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat." (1 Samuel 15: 22-23). Ascultarea este pur și simplu definită ca făcând ceea ce ni se spune când ni se spune și să facem cu atitudinea corectă. Apostolului Pavel, într-o noapte i s-a spus: treci în Macedonia și ajută-ne! (Fapt.16:9). Pavel a fost întruchiparea acestei definiții. A auzit chemarea lui Dumnezeu și a căutat imediat o cale de a ajunge în Macedonia. Nimic nu i-a stat în cale, nici măcar dorul după Tit. Calea lui Dumnezeu era mai importantă decât prezența lui Tit. Dacă vrem să fim curățiți prin Cuvânt trebuie să fim ascultători. Pentru a fi ascultători, trebuie să știm ce spune Dumnezeu în Cuvântul Său cel Sfânt. Trebuie să studiem, să citim, să aplicăm și să repetăm. Regele David a spus astfel: „ Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta ”.

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=