Noul Legamant - Un PACT Neconditional
Page 124 of 200 apropiem cu o inimă curată, cu credință deplină (credința deplină este filtrată de minte) , cu inimile stropite și curățate de un cuget rău și cu trupul spălat cu o apă curată (râurile de apă vie care ies din inimă și spală mintea noastră) . Să ținem fără șovăire la mărturisirea nădejdii noastre, căci credincios este Cel ce a făcut făgăduința. Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei; ci să ne îndemnăm unii pe alții și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie. (Evrei 10:21-26) (Desigur că e ziua Marei Întâlniri a Bisericii cu Mirele). Atunci vom trăi din plin viața în familia Tatălui: Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Christos. În El toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un Templu sfânt în Domnul. Și prin El (Cuvântul) și voi sunteți zidiți împreună, ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul. (Efes.2:19-22) Cuvântul lui Christos Domnul împreună cu Duhul produce pregătirea noastră: Cuvântul lui Christos să locuiască din belșug în voi în toată înțelepciunea. Învățați-vă și sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă și cu cântări duhovnicești, cântând lui Dumnezeu cu mulțumire în inima voastră. Și orice faceți, cu cuvântul sau cu fapta, să faceți totul în Numele Domnului Isus și mulțumiți, prin El, lui Dumnezeu Tatăl. (Col.3:16,17) Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul; (Ioan.16:13) Și Duhul și Mireasa zic: "Vino!", și cine aude să zică: "Vino!", și celui ce îi este sete să vină; cine vrea să ia apa vieții fără plată! (Apocalipsa 22:17) Între cele din urmă cuvinte ale împăratului David este mărturia Duhului și a Cuvântului: … cele din urmă cuvinte ale lui David. Cuvântul lui David, fiul lui Isai, cuvântul omului care a fost înălțat sus de tot, cuvântul unsului Dumnezeului lui Iacov, cuvântul cântărețului plăcut al lui Israel. "Duhul Domnului vorbește prin mine, și cuvântul Lui este pe limba mea. (2Sam.23:1-2)
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=