Noul Legamant - Un PACT Neconditional

Page 121 of 200 Studiului Noul Legământ un PACT Necondițional, ca unul care urmăresc îndeaproape și relatez în scris evenimente actuale ca și evenimente escatologice, evenimente ale Sfârșitului, m-am întrebat unde este conecția dintre Noul Legământ și vremurile din urmă cu aplicație pentru Biserică. Vedem clar că în ce privește Israelul, Noul Legământ va fi făcut, în perioada Împărăției de o mie de ani. Va fi făcut cu cei ce vor trăi în acea vreme. Pentru Biserică, Noul Legământ al Domnului Dumnezeu are scop final pregătirea întâlnirii cu Mirele ei. A fost, este și va fi făcut cu toate mădularele Trupului lui Christos Domnul. Este extrem de important să scot în evidență mențiunea apostolului Pavel, care leagă curățirea minții și inimii prin Cuvântul lui Christos Domnul de Răpirea Bisericii și prezentarea ei în fața Tatălui: Christos a iubit Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățat-o prin spălarea cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană. (Efeseni 5: 26-27) În autobiografia sa, „Așa cum sunt” evanghelistul Billy Graham are un pasaj mișcător, și anume conversația cu John Kennedy, președintele Americii, la puțin timp după alegeri. Iată ce a scris evanghelistul Billy Graham: <<... În drum spre casa lui Kennedy, noul președintele ales al Americii, a oprit mașina și s-a întors spre mine: — Crezi în venirea a doua a lui Isus Christos?, m-a întrebat. — Sigur că da. — Poți să-mi spui dacă biserica mea crede în ea? — Sigur, este în Credeul bisericii. — Da, dar n-o predică, la ce folos? Nu ne spune nimeni despre venirea Lui. Aș vrea să știu mai multe despre subiectul acesta. I-am explicat că Biblia declară clar că Isus Christos a venit prima oară și a murit pe cruce, a înviat și a promis că va veni a doua oară. „Numai atunci,” i-am spus eu, „vom avea o pace permanentă pe pământ.” (n.e. Ce trist este că nu numai biserica catolică dar și alte biserici incluzând bisericile baptiste nu predică despre Venirea Domnului)

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=