Imparatia, Mantuire, Biserica

Page 476 of 478 mână cheia Adâncului și un lanț mare. El a pus mâna pe balaur, pe șarpele cel vechi, care este diavolul și Satana, și l-a legat pentru o mie de ani. L-a aruncat în Adânc, l- a închis acolo și a pecetluit intrarea deasupra lui, ca să nu mai înșele neamurile, până se vor împlini cei o mie de ani. După aceea trebuie să fie dezlegat pentru puțină vreme. Și am văzut niște scaune de domnie ; și celor ce au șezut pe ele li s-a dat judecata . (Christos Domnul cu Biserica Lui). Și am văzut sufletele celor ce li se tăiase capul din pricina mărturiei lui Isus și din pricina Cuvântului lui Dumnezeu, și ale celor ce nu se închinaseră fiarei și icoanei ei și nu primiseră semnul ei pe frunte și pe mână. (o categorie specială de oameni: Cei ce au trecut prin Necazul Unic din istoria lumii). Ei au înviat și au împărățit cu Christos o mie de ani. Ceilalți morți n-au înviat până nu s-au sfârșit cei o mie de ani. Aceasta este întâia înviere... Cât mai este har intră în Biserica lui Christos, bucurându-te de Mântuirea prin

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=