Imparatia, Mantuire, Biserica
Page 445 of 478 apropiere de Dumnezeu. Interesant a fost că nu procesiunea apropierii din Templul a influențat înălțimile, ci invers. Aducerea în Templu a sistemului de închinare păgân și a sistemul de închinare pe înălțimi a dus la pervertirea funcției Templului și la transformarea lui într-o peșteră de tâlhari, lucru pedepsit foarte aspru de Domnul Isus. Pervertirea funcției Templului a constat în transformarea lui dintr-un loc de apropiere de Domnul, într-un loc de îndepărtare de Domnul. Sărbătorile păgâne din Templu reliefau faptul că în mintea israelitului s-a instalat gândul păgân că divinitatea poate fi îmbunată prin ritualuri religioase și că apropierea de Dumnezeu se poate face oricum. După întoarcerea din robia babiloniană, Neemia instruiește poporul că apropierea de Dumnezeu lui Israel trebuie făcută după Lege. Conform Legii, israelitul nu putea merge la Casa Domnului cu mâinile goale. Pentru a se putea apropia de Dumnezeu, israelitul trebuia să aducă ceva ca jertfă
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=