Imparatia, Mantuire, Biserica
Page 436 of 478 Dumnezeu a fost prezent pretutindeni, dar au fost locuri unde El a fost prezent în mod special și acele locuri erau sfințite, și tratate cu respectul cuvenit. Câteva versete care ne obligă să avem o atitudine sfântă pentru locul Adunării, locul unde se manifestă în mod cu totul special prezența lui Dumnezeu: Iacov în vedenia arătării prezenței lui Dumnezeu a spus: „Cât de înfricoșat este locul acesta! Aici este casa lui Dumnezeu, aici este poarta cerurilor!” (Genesa 28:17). Pe vremea aceia nu era Templul de la Ierusalim. Acest verset este un verset foarte elocvent la studiul de față. Locul Adunării Bisericii locale este poarta cerurilor pentru cei nemântuiți. După ce s-a construit Casa, adică Templul (1 Împărați 6:17) când au ieșit preoții din Locul Sfânt, norul a umplut Casa Domnului. Preoții n-au putut să rămână acolo să facă slujba, din pricina norului; căci slava Domnului umpluse Casa Domnului. (1 Împărați 8:10,11). Locul
RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=