Romanian Times | Noiembrie 2020

Noiembrie 2020 PO Box 90393, Por tland, OR 97290 / 503-895-5171 / info@romaniant imes .com Pro-europeana Maia Sandu a devenit în urma alegerilor prima femeie din istoria Republicii Moldova care a ajuns preşedinte. În vârstă de 48 de ani, economista Maia Sandu l-a învins în turul al doilea pe preşedintele în exerciţiu al Republicii Moldova, Igor Dodon, obținând un procent de 57,75%. i Premierul armeanNikol Pashinyan s-a declarat optimist cu privire la viitorul cooperării militare între Erevan şiMoscova, după înfrângereamilitară a ţării sale în conflictul din regiunea Nagorno-Karabah cu forţele azere. i Statele Unite şi Taiwan au purtat discuţii pe tema consolidării relaţiei lor economice în faţa presiunii crescânde asupra insulei a autorităţilor de la Beijing, consultări pe care partea taiwaneză le-a salutat drept un pas înainte cu succes. i Ministerul german apărării elaborează planuri privind retragerea tuturor trupelor sale din Afganistan posibil în decurs de patru luni, a declarat un purtător de cuvânt al ministeruluidelaBerlin. i Rusiaacondamnatun bărbat la 13 ani de închisoare pentru că a încercat să ofere Agenţiei Centrale de Informaţii a SUA (CIA) secrete militare despre Flota de Nord de Rusiei, a transmis Serviciul Federal deSecuritate (FSB) de la Moscova. i Închiderea graniţelor dintre Statele Unite şi cei doi vecini Canada şi Mexic, în vigoare din martie, va fi prelungită până la 21 decembrie, din cauza pandemiei de COVID-19, a anunţat secretarul american al Securităţii interne. i În pofida reducerii prezenţei militare a SUA în Irak, Bagdadul doreşte menţinerea în continuare a forţelor americane pentru a lupta împotriva grupării Stat Islamic, a declarat şeful comandamentului militar american în Orientul Mijlociu, generalul Kenneth McKenzie. i Premierul britanic Boris Johnson a anunţat investiţii în apărare de o anvergură fără egal în ultimii 30 de ani, estimând că situaţia internaţională este ‘’mai periculoasă’’ şi “mai intens competitivă” decât oricând după războiul rece. Aceste cheltuieli reprezintă o creştere cu circa 10% a cheltuielilor alocate apărării din bugetul actual, de circa 40 de miliarde de lire sterline, aproape 45 de miliarde de euro. i “Numărul autorilor de ameninţări cibernetice este în creştere, iar acestea devin tot mai sofisticate”, atrage atenţia Centrul pentru Securitatea Telecomunicaţiilor din Canada. State precum China, Rusia, Iran şi Coreea de Nord reprezintă “cele mai grave ameninţări cibernetice” pentru Canada, unde ele ar putea atacareţeauaelectrică,relevăunraportpublicatşi citat deAFP. i NATO îşi menţine angajamentul faţădemisiuneaînAfganistan,înciudaanunţului privind reducerea efectivelor americane la nivelul de 2.500 înainte de jumătatea lui ianuarie 2021, a anunţat purtătoarea de cuvânt a alianţei, Oana Lungescu. i ONU a anunţat deblocarea de urgenţă a 100 de milioane de dolari pentru a ajuta şapte ţări, inclusiv Etiopia care va primi 20 de milioane, să nu experimenteze foametea din cauza pandemiei de COVID-19. Forțele militare române și americane au participat joi, 19 noiembrie, la exercițiul comun bilateral RAPID FALCON desfășurat la Baza 57Aeriană Mihail Kogălniceanu și în Centrul Național de Instruire pentruApărareAntiaeriană de la Capu Midia, ca oportunitate a dezvoltării parteneriatului dintre cele două mari unități de artilerie în perspectiva dotării structurilor Brigăzii 8 LAROM „Alexandru Ioan Cuza” cu echipamente HIMARS, începând cu anul 2021. Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de prietenie IV Cu ocazia Zilei Mulțumirii, doresc ca Dumnezeu să vă umple inimile cu bucurie, pace și speranță. De asemenea vreau să mulțumesc tuturor celor ce susțineți revista RomanianTimes, pentru ca această revistă de comunitate, să fie disponibilă cât mai multor cititori. - pa gina 8 Dacă aveți domiciliul sau reședința în străinătate, puteți vota pentru Alegerile Parlamentare din 2020 la orice secție organizată în străinătate, sâmbătă, 5 decembrie sau duminică, 6 decembrie! - detalii la pa gina 2 „Cealaltă Europă”. Istoria unei deveniri România, o țară care a intrat în coaliția Antantei (Rusia, Marea Britanie, Franța) în 1916, a fost recompensată prin tratatele de la Versailles și Trianon(1919–1920) și și-aextins teritoriul odatăcualipireaTransilvaniei, Nordului Bucovinei și Basarabiei. - pa gina 10 La 19 niembrie 1923 vedea lumina zilei la București Monica Lovinescu, fiică a criticului E. Lovinescu și a profesoarei Ecaterina Bălăcioiu. Critic literar, memorialist, eseist, prozator, traducător, filosof şi gândi-tor, publicist şi jurnalist cultural celebru în presa scrisă franceză şi română dar mai ales în radio, Monica Lovinescu este cea mai importantă voce feminină a exilului românesc anticomunist. - pa gina 7 Cum să ne protejăm comunitatea de COVID-19 - pa gina 12 Monica Lovinescu: copilul-minune al literaturii, care s-a sacrificat pentru libertatea patriei Casă de vânzare în România - detalii la pagina 24 Unul dintre cei dintâi colecționari de carte veche și rară din România a fost Principele, istoricul, juristul, Cetățean al lumii, bibliofilul și bibliograful, omul de cultură și diplomatul Constantin I. Karadja, de la a cărui plecare se vor împlini în curând 70 de ani. - pa gina 7 Campionul de lângă noi Max Cristea

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=