Romanian Times | Iulie 2020

ROMANIANTIMES Cultură 9 Pariul lui Pascal de Andrei PLEȘU Să nu se mai spună că, la noi, libertatea de expresie e în criză. Fiecare român (de la cetățeanul obișnuit pînă la tartorul politic) crede ce vrea și spune, nestingherit, tot ce crede. Presa consemnează tot, „imparțial”, întreținînd o democratică diversitate de opinii catastrofice, încurajatoare, competente, incompetente, locale, globale, științifice, conspiraționiste, partizane, perplexe, avocățești, criminalistice, polițienești. Citești și adormi intoxicat. Înmare, „piața”oferă,dincîte îmidauseama, următoarele tipuri de reacție cu privire la pandemia cu care conviețuim toți: 1) Situația e gravă, cu un deprimant subtext apocaliptic. Boala e peste tot, în toată lumea și, pînă acum, nu există nicăieri soluții garantate pentru ținerea ei sub control. Ce putem face? Să respectăm, cu maximă prudență, regulile stabilite de autorități, pentru a diminua riscurile și pentru a trece hopul (dacă avem noroc!). 2) Criza e serioasă, dar nu trebuie să-i exagerăm anvergura. Se moare și de alte boli, epidemii au mai fost și n-au dus la sfîrșitul lumii. Sa fimdisciplinați, dar calmi. Să evităm nevroza, depresia, excesul de zel. 3) Coronavirusul e camuflajul unei conspirații la nivel planetar. O mînă de potentați descreierați caută să domine planeta, pentru a-și asigura materia primă a unor afaceri veroase. Vor putere, vor cîștig, vor un „viitor de aur” pentru mica lor gașcă asasină. (Aici, evident, ne confruntăm și cu o anumită policromie a definiției răului: chinezii, americanii, rușii, Soros, neomarxiștii, neonaziștii, fabricanții de măști, mănuși și geluri dezinfectante etc.). Toți și-au folosit laboratoarele (secrete) pentru a inventa un virus, cu care să manipuleze planeta. 4) Coronavirusul e instrumentul unei perfide „selecții” nenaturale: s-a hotărît decimarea bătrînilor, pentru a da lumea pe mîna noii generații, mai ușor manevrabile, mai armonios integrată exigențelor „postmoderne”. Se urmărește destabilizarea conceptului (obosit) de „autoritate”, scoaterea din joc a reflexelor (capitaliste) care sufocă mersul spre viitor. 5) Variantă autohtonă: pandemia e un complot universal împotriva României și a Bisericii Ortodoxe. „Străinii” și ideologii secularizării au găsit, în sfîrșit, rețeta victoriei. Se urmărește ștergerea de pe hartă a țării noastre și instaurarea ateismului „științific”. 6) A se slăbi! Numai proștii iau în serios tapajulmediatical„amenințării”cuCOVID- 19! În realitate, virusul nu există, totul e o făcătură. Dacă ținem la libertatea noastră, trebuie să trăim ca și pînă acum, fără griji, fără „măsuri” de protecție, fără să ne lăsăm păcăliți de sumedenia de „specialiști”, care vor să ne încalece! Dacă e să găsim „tartorii” feluritelor scenarii de mai sus, avem de unde alege… Eu, unul, înclin mai degrabă spre punctele 1 și 2. Existența virusului e o evidență la nivel mondial, iar răspunsul rațional, fără excese de panică, la această evidență e să ne conformăm recomandărilor propuse de specialiști. În rest, avem de a face cu „echipe” de tot soiul, colorate ideologic, patriotic, electoral, utopic,mistic,comic,juridic,fudul,mediatic (rating pe bază de breaking) ș.a.m.d. În multecazuri,așîndrăznisăvorbescșidespre prostie. În altele, de lichelism oportunist. „Conspiraționiștii”se recolteazădinambele tabere, uneori combinate. Cutare actor, cu o binemeritată carieră în zona pantomimei (care n-are nevoie de vorbe), s-a lăsat năpădit, compensatoriu, de verbiajul unui propagandist pășunist, cu vocație de sfînt războinic. Un politician incert, nu lipsit de inteligență și talent literar, devine un caz de manual despre cum poate fi dizolvată orice înzestrare naturală prin egolatrie și poftă de relevanță publică fie și nătîngă. Un alt (fost) politician vrea să se relanseze pe scena publică înghițind virusul pentru a dovedi, astfel, că virusul cu pricina nu există și că, admițînd că ar exista, el, singurul liberal adevărat, e nemuritor. Opoziția, hăituită de perspectiva alegerilor, pune, în chip iresponsabil, piedici „juridice” eforturilor pe care le face guvernarea pentru a depăși criza. Și asta pe baza competențelor juridice ale unor „personalități” din sînul ei, care și-au luat licența în materie ba la 29 de ani, ba la 42, ba la 57 (prin „învățămînt la distanță”), după studii aproximative și „cariere” misterios-pestrițe. Nu intrăm, acum, în alte detalii de natură să stîrnească indignare și melancolie (primari liberali care pică bacalaureatul la 42 de ani, parlamentari agramați, șmecherași guralivi, băieți de gașcă, toți ajunși să ne „reprezinte” și să ne conducă). Pe de altă parte, sînt mai înțelegător cu tatonările guvenamentale, decise să ajute, decît cu bombăneala Opoziției, preocupată doar să-și coafeze imaginea electorală. Nu mai vorbesc de fasoanele Avocatei Poporului, care luptă aprig pentru drepturile fundamentale ale omului, cum ar fi, se pare, dreptul de a muri liber, nu „încarcerat” prin spitale, dreptul de a hotărî singur cînd se poate dispensa de medici și de masca de protecție, pe scurt, dreptul de a se purta cu boala și cu dreptul la viață al celorlalți cum îi trece prin cap. În încheiere, un sfat pentru „negaționiști”, adică pentru cei care contestă existența reală a virusului și, deci, necesitatea unor măsuri de apărare împotriva lui: să-și amintească de celebrul pariu al lui Pascal (veziGoogle…).Faimosulgînditorfrancez, vorbind despre raportarea noastră la existența lui Dumnezeu, ne invita să facem un pariu: să pariem fie pe existența, fie pe inexistența Lui. Or – spunea Pascal –, dacă Dumnezeu nu există, nici credinciosul, nici necredinciosul nu au mare lucru de pierdut prin pariul lor. Dar dacă Dumnezeu există și noi am pariat pe existența Lui, sîntem cîștigători pe toate planurile, în vreme ce aceia care au pariat pe inexistența Lui sînt într-o gravă și definitivă pierdere! Așadar (scuzați picajul…): dacă virusul COVID- 19 nu există și noi, crezînd în prezența lui, sîntemprecauți, n-avemnimicdepierdut. În schimb, dacă virusul există și noi ignorăm, iresponsabil, existența lui, am încurcat-o! Asta e tot, stimați concetățeni! 16.07.2020 /dilemaveche.ro „SĂ FIMMEREUMÂNDRI DE DRAPELULNAȚIONALȘI DE ISTORIAPE CARE O POARTĂ” Mesajul transmis de președintele României, dl Klaus Iohannis, vineri, 26 iunie a.c., cu prilejul Zilei Drapelului Național „Sărbătorim astăzi Ziua Drapelului Național, simbol al identității și unității noastre naționale, la care se raportează fiecare cetățean român. Alături de Imnul statului, Drapelul României are o însemnătate deosebită pentru independența și suveranitatea țării noastre. Această aniversare reprezintă un prilej de a onora memoria înaintașilor noștri și de a aduce un omagiu celor care s-au sacrificat pentru națiunea română, pentru ca noi să ne bucurăm în prezent de drepturile și libertățile democrației. Arborarea Drapelului Național a marcat marile momente din evoluția României moderne. Sub faldurile tricolorului român s-au transmis mai departe tradițiile și obiceiurile poporului nostru, precum și realizările și idealurile României contemporane. Astăzi, privim cu mândrie Drapelul Național înălțat la sediile Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice. România este un actor relevant și predictibil, un contribuitor important la securitatea din regiune, un parter strategic solid al Statelor Unite ale Americii, care beneficiază de garanțiile și oportunitățile apartenenței la comunitatea euro-atlantică, și care își respectă angajamentele asumate în cadrul Uniunii Europene și NATO. Dragi români, vă îndemn să fim mereu mândri de Drapelul Național și de istoria pe care o poartă. La mulți ani României și tricolorului nostru!” Perpetua rostire (continuare din pagina 6) vrăbiile și crinii și sălbăticiunile sunt în grija Lui deasemenea. El rostește “Să fie!” și leul își are prada lui, El stârnește furtuna uneori doar ca să usuce lacrima de pe obrazul unui întristat. Domnul nu tace, rostirea Lui este perpetuă. Miezul rostirii lui se petrece în lucruri, în lacrimi, în zâmbet, în nunți și în nașteri… El poate mișca universul uneori doar ca să provoace o mirare. Deseori, noi auzim voci care golesc existența de substanța ei. Tot rostiri sunt și acestea… Acesta însă se petrec ostentativ, sunt niște zgomote neputincioase care pot crea aparența dar nu substanța, confuzie dar nu iluminare, relativ dar nu absolut. Asemenea rostiri se auzeau și în cortul lui Isac… El însă a înțeles și s-a retras în răcoarea serii pentru a asculta rostiri infinit mai înalte. “Tată” întreabă lăuntrul meu, “în calea cui sunt sunt furtunile acelea năprasnice, cutremurele, marile focuri din Australia, și pentru cine este roșul din petala trandafirului, verdele din frunze, ciripitul vrabiei de pe gard?” “Fiule”, îmi răspunde dragostea Lui, “uneori așa aleg eu să-mi desenez glasul.” Oricât de dinlăuntrumeu pare dialogul demai sus, eu cred că prin toată creația, Dumnezeu își desenează rostirile doar ca fiii Lui, psalmiști la inimă, să-I audă Glasul. VAURMA

RkJQdWJsaXNoZXIy Mjc3NjY=