La Galeria Națională din Londra, Marea Britanie are loc o expoziție mai aparte, ce are legătura atât cu Chicago cât mai ales cu România.  Lelia Packer, curatorul acestei expoziții, are origini românești, motiv pentru care am realizat, cu ea un interviu in exclusivitate. 

Descrie-ne, pentru început,  povestea ta de imigrare în America.  

Mama a imigrat în America, la Chicago, în 1990, imediat după Revoluție. Eu am rămas în România cu bunica și ne-am reunit după un an și jumătate.

Aveam 10 ani când am ajuns în America și vorbeam numai câteva cuvinte în engleză. Gândindu-mă retrospectiv, a fost un proces complex de adaptare fiind totul așa de diferit, mai ales cultura. 

Cum ai reușit să nu uiți să vorbești românește, mai ales că ești  căsătorita cu un american? 

Noi am continuat să vorbim românește în casă și acum continui să vorbesc, cu fetele mele, limba mea maternă. Limba este un așa dar pretios. Româna, mai ales, este așa o limbă frumoasă și complexă. M-a ajutat să învăț mai ușor franceza, spaniola și italiana.  

Ce studii ai făcut și de unde pasiunea pentru artă?

Mama mea din todeauna a pus accent pe educație și m-a trimis la școli bune. După liceu am primit o bursă la University of Chicago. La început, nu știam exact în ce să mă specializez. Am explorat un timp. În anul doi și trei am plecat la Paris pentru “study abroad”. La vremea aceea eram interesată în arta plastică pe care o și practicam: pictam, desenam sau îmi croiam haine. În timp am devenit curioasă să învăț  despre artiștii din istorie și ce au făcut ei la rândul lor, și așa m-am decis să mă specializez în istoria artei când am revenit la Chicago, în anul 4. După universitate m-am reîntors la Paris și am studiat istoria artei la Ecole du Louvre. Curiozitatea să învăț mai mult m-a făcut să îmi continui studiile de masterat și după aceea doctorat la New York University. 

Cum ai ajuns să pleci înapoi în Europa, la Londra? 

Mi-au plăcut mult cei trei ani petrecuți la  Paris. Mi-am dat sema că mi se potrivește stilul de viață, mentalitatea, plus multe altele din Europa. Am decis, împreună cu soțul meu, să încercăm să revenim în Europa, de data aceasta la Londra. Ni s-a părut un bun compromis, el fiind din America și eu din România. Anglia e undeva la mijloc. Londra este un oraș foarte internațional cu oameni de peste tot. Probabil că de aceea mă simt bine aici după ce, și eu, am devenit puțin nomadă.

Cum ai ajuns să fii curatorul, adică să administrezi o astfel de galerie de artă?

După câteva  încercări (în domeniul meu posturile sunt puține și rare), am primit un post de asistent la Galeria Națională din Londra. În poziția aceea mi-a venit ideea pentru această expoziție. Am propus-o, și apoi m-au angajat special să lucrez la ea.

Oferă-ne niște detalii despre ea, ținând cont că este un stil mai aparte, diferit de cel clasic.

Expozitia actuală se numește “Monochrome: Painting in Black and White” și va fii deschisă  la Galeria Națională din Londra, până pe 18 Februarie 2018, după care se mută la Museum Kunstpalast în Dusseldorf, în Germania. Expoziția exploră de ce pictorii au ales să lucreze într-o paletă redusă de culori,  alb și negru. Motivele au fost diferite în diferite epoci, și expoziția le expune începând din Evul Mediu până în epoca contemporană. Cele mai vechi exemple care supraviețuiesc sunt din Evul Mediu și au fost făcute pentru biserică. În perioada postului mare, înainte de Paște multe biserici în vest erau modeste, cu picturiile colorate acoperite și cu pictura în alb și negru predominând.  În timp, s-a cultivat o estetică pentru pictura în alb și negru în sine.  În perioada de Renaștere, artistii au pictat în alb și negru pentru a concura cu sculptorii. În timp, pictura în alb și negru a concurat și cu alte materiale, ca de exemplu, gravura și fotografia. În secolul 20, mulți pictori care au lucrat într-un stil abstract au prins gust și pentru pictura în alb și negru.

Pentru cei care nu sunt prea familiarizați cu pictura sau arta în general ce recomandare le-ai da pentru a le stârni interesul? 

Arta face parte din patrimoniul nostru cultural al tuturor. Mai ales cei care nu sunt experți, cred că este important să se lase provocați de ceva nefamiliar. Șansele sunt că vor învața ceva, vor simți ori vedea ceva nou sau diferit. Prin astfel de expuneri noi creștem ca oameni. Arta mai veche ne poate învăța despre trecut, despre ce a fost înaintea noastra și, adesea, poate fii pur și simplu plăcută de admirat.