Am dat zilele trecute prin arhiva personala de-o snoava (nu-i mai stiu provenienta) ce spunea despre un om care tocmai devenise crestin si intalnindu-l pe Martin Luther, l-a intrebat entuziasmat:
- Ce sa fac pentru a-l sluji pe Isus Christos? Trebuie sa devin preot sau un evanghelist itinerant?

Luther l-a intrebat la randu-i:
- “Ce lucrezi acum?”

- “Acum, sunt cizmar, fac pantofi” – a spus omul.

-“Atunci fa pantofi buni si vinde-i la un pret real, de vrei sa fi crestin bun”, i-a raspuns Luther.

Ma simt uneori ca-n Turnul Babel blocat in cabina liftului. Nu-s singur acolo. Acolo am langa mine diferite forme si inaltimi, sunt prins in varii intersectii lingvistice, maniere diferite de a te raporta la munca, feluri de mancare si stiluri de comportament; toate elemente vizibile ale unei societati in dezvoltare care se faleste cu multiculturalismul ei. Canada este un mix religios in care a fi bine si a face bine reprezinta coordonatele unei moralitati minime, dar incomplete.

“Go Canada Go!” este sloganul pe care il vad oriunde in jur. Este cel care alimenteaza un sentiment patriotic nefortat, nefardat si natural. Pierdem sau castigam oamenii striga: “Go Canada Go!”. Olimpiada este un eveniment complex. Dincolo de sport, curpinde varii manifestari culturale, multe dintre ele desfasurandu-se concomitent – concerte pe care alte orase mari ale lumii ar da bani grei sale vada pe rand. Vancouver-ul vibreaza, e galagie pe strazi, lume multa si variata; Am senzatia ca in fiecare zi e Anul Nou.

Unele biserici, mai ales in perioada de inceput/formare, inchiriaza sali de sport ca spatiu de intalnire si desfasurarea activitatilor. Le amenajeaza temporar cu scaune, ceva elemente tehnice de auditie si proiectie si gata…da-i drumul!