"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Deschidem usi,una cate una, apoi alergam in alta parte, deschidem alte usi si, dupa ce aruncam o privire scurta inlauntru, alergam mai departe si deschidem alte usi... Suntem, parca, intr-un travaliu de o intensitate inimaginabila incercand sa cuprindem cat mai mult intre doua felii de timp, incercand cu disperare sa nu rostim aceleasi cuvinte despre lucrurile care serepata zi de zi intr-o monotonie implacabila. Cate usi am deschis si cate priviri am risipit inspre acelasi launtru?

Fugim cu o pasiune vinovata de lucrurile care se repeta, spoind stereotipul repetarii acelorasi greseli prin inventarea de noi cuvinte a caror colturozitate am rotunjit-o prin autoinselare. Imbracati cu o falsa pace ne facem, zi de zi, cu fiecare usa pe care o deschidem, victime ori infranti ai aceluiasi razboi.


Fata in fata cu timpul ori fata in fata cu launtrul neputintei, trecem atat de usor albiile clipelor, uitand sa staruim la implinirea noastra prin trairea lor cu tot adancul nostru.


“Invata-ne sa ne numaram bine zilele ca sa capatam o inima inteleapta.”


Da, timpul este ca apa, nu va sta mult in causul palmelor ci se va scurge printre degete daca nu-l sorbim in graba. Este atat de dureros sa sti cat de lichid este timpul. Uneori il vad varsandu-se ca un torent, ca o apa repede de munte. Exista intotdeauna stropul care vine si stropul care a trecut. Prezentul pare doar o linie iluzorie pe care mintea noastra o deseneaza de-a curmezisul aceastei ireversibile curgeri. Exista totusi sansa umplerii acestei linii iluzorii cu substanta umblarii, cu substanta actiunii...


Candva, vorbeam cuiva despre prezent, despre ceea ce poate da semnificatie acestui cuvant. Vorbeam despre timpul prezent dar am realizat ca acesta nu este nimic altceva decat o insumare de momente care apartin unui trecut cumva mai apropiat... Apoi o alta intrebare m-a izbit: “Apropiat de ce?” Care este reperul fix al timpului in functie de care putem defini trecutul sau viitorul? Exista un astfel de reper? Daca da, atunci acest reper se numeste ACUM... Nu-i asa ca aceasta afirmatie pare cam abrupta, luata asa ca din aer?...


Poate ca, ar trebui sa-mi scuz sau sa-mi explic aventura pe care am inceput-o si pe care voi incerca s-o expun in articolul de fata. Intotdeauna m-a intrigat ideea timpului si a curgerii ireversibile ale... Hm, iar ma infatisez cu o intrebare...A cui curgere? A timpului sau a noastra? Deci, intrigat de sansele noastre mai mult decat minime pe care le avem, fata in fata cu timpul, mi-am pus inima sa incerc sa inteleg rostul travaliului nostru. Nu-i asa ca totul pare o adanca desertaciune si goana dupa vant? Fiecare clipa, fiecare clipeala de ochi, fiecare bataie de inima este transferata, inainte de fi constienti de asta, la trecut, la acel munte al lucrurilor care nu mai pot fi schimbate si care pare sa apese asupra noastra din ce in ce mai greu... Limitele noastre, atunci cand stam fata in fata cu timpul, se extind pana la absurd atunci cand visele noastre incearca sa ne duca departe, in spatiu, intr-un alt spatiu in care exista macar o idee de adevar absolut, de justitie adevarata. Timpul atarna ca un lant greu de picioarele noasre, de visele noastre... Din stratimpuri omul s-a angajat intr-o lupta apriga, fata in fata cu timpul, sleindu-se in freamatul acestuia. Mereu o alta arma s-a adaugat celei vechi, mereu o alta iluzie a victoriei, mereu o noua realizare a starii de neputinta. Daca o solutie materiala ar fi cu putinta, atunci omul ar fi izbandit. In era supercomunicatiilor si a vitezelor supersonice, noi am fi fluturat de multa vreme steagul biruintei. In ciuda superproductivitatii si a supercomfortului, a usurintei si repeziciunii cu care procuram astazi lucrurile, realizam cu si mai multa claritate dimensiunile neputintei noastre.


Ritmul trairii noastre a devenit aproape insuportabil. Cu cat alergam mai repede in lupta cu timpul, cu atat mai greu apasa povara lui. Este ca si cum ai incerca sa scapi de propria-ti umbra fugind de ea. Departe de Dumnezeu sau de pacea cu Dumnezeu nu exista biruinta. Exista uneori iluzia acesteia. Departe de Dumnezeu exista setea absurda de victorie asupra timpului. In conceptul lui Dumnezeu timpul este un bun dat spre folosinta, un bun care nu ne apartine si noi vom fi raspunzatori de felul in care l-am folosit. Scriptura nu lasa nici un dubiu in privinta aceasta...


“purtati-va cu frica in timpul pribegiei voastre”(1Petru 1:17)

“vegheati dar in tot timpul si rugati-va..”(Luca 21:36)

“de acum vremea s-a scurtat”(1Cor 7:29)

“rascumparati vremea caci zilele sunt rele”(Col 4:5)


Domnul S-a dovedit a fi interesat intr-o partasie adevarata si intima cu omul muritor. El a rasplatit intotdeauna clipele de partasie cu promisiunea unei vieti dincolo de barierele timpului. Numele Lui este YHVH, El nu depinde de timp. In prezenta Lui si numai atunci vom intelege pe deplin ce inseamna libertatea. Libertatea de trupul acesta de moarte, libertatea de timp. Cand se adreseaza despre Sine El spune “Eu sunt!”


Ce este prezentul? Da , fara indoiala clipa care ne conecteaza cu El este pezentul. In relatie cu El, noi nu putem trai pe seama unor experiente petrecute candva. Relatia cu El este valabila numai daca se petrece acum. Noi nu putem pune la murat rugile noastre lungi pentru ca sa putem trai din inertia lor o vreme. Noi nu putem astepta intalnirea cu El bazandu-ne pe faptele bune pe care le-am facut candva. In vremea venirii Lui ,El trebuie sa ne gaseasca ocupati. Noi suntem ispravnicii timpului daruit de El si nici macar nu putem da timpul in grija zarafilor ca sa-i sporeasca rodnicia. Timpul este un element al intimitatii noastre cu El. Nu v-ati intrebat niciodata de ce timpul ni se da clipa cu clipa si nu la pachet? Depindem de El pentru fiecare clipa si implicit pentru fiecare suflare.