"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

“Timotee, păzeşte ce ţi s-a încredinţat; fereşte-te de flecărelile lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei, pe nedrept numite astfel, pe care au mărturisit-o unii şi au rătăcit cu privire la credinţă.” (1 Timotei 2:20,21)

“Desigur, frate, noi ne putem ruga, dar şi ei, săracii sunt robiţi în păcatul lor…  Vezi, în timpul bisericii primare starea de păcat era la fel…”  Îl ascultam pe fratele meu vorbind cu patosul lui cunoscut şi cu milă nu neafectat de cele ce se întâmplau în realitate.  El ştia implicaţiile starii de care vorbeam eu în viaţa poporului lui Dumnezeu şi nu în ultimul rând în “modelarea” societăţii umane din prezent.
    Discuţia noastră a fost provocată de o ştire de trei ori repetată de CBC  care vorbea despre o “pereche” lesbiană care cerea tribunalului local autorizaţia de căsătorie.  Judecătorul, bazându-se pe definiţia constituţională a căsatoriei a respins cererea.  Reacţiile grupurilor “umaniste” precum şi a celor de “interes special” au fost mai mult decât vehemente.  De fapt însişi procurorul general al  British Columbiei crede că acestor “grupuri” trebuie să li se recunoască dreptul de căsătorie pe linia constituţională a drepturilor cetăţeneşti şi că neacordarea acestor “drepturi” este o discriminare împotriva celor cu “orientări sexuale diferite”.  |i spuneam pastorului meu că dacă ei vor primi “dreptul” acesta ei vor putea veni să-i ceară să oficieze “căsătoria” la care el mi-a răspuns că sunt numai două alternative: să facă ceea ce vor ei sau să meargă în închisoare.
    Da, sunt numai două alternative: Compromiterea credinţei sau persecuţia. Suntem foarte aproape de vremea când Biserica va fi numită drept o “organzaţie antisocială” intrucât vederile ei sunt în directă contrazicere cu o constituţie bazată pe o folosire coruptă a cuvintelor care contravine însuşi principiilor pe baza cărora a fost creată.  Constituţia Canadei vorbeşte despre drepturile tuturor cetăţenilor fără discriminare de rasă, sex, vârstâ, naţionalitate, religie.  La toate acestea s-a mai introdus şi “orientarea sexuală”. Vedeţi, termenul acesta este un termen inventat de foarte puţină vreme de grupuri nespus de influente.  Deşi termenul este nou, el defineşte o stare de lucruri foarte veche cum ar fi sodomismul iar actul acestuia era numit din strătimpuri drept o “urâciune”. Până nu de mult în dicţionarele asociaţiei psihologilor americani, sodomismul, pedofilia şi alte deviaţii de acest gen erau numite drept “perversiuni” sexuale, cu alte cuvinte ele erau anormalităţi.  Astăzi, A.P.A. (American Psichilogical Association) a scos de pe lista anormalităţior nu numai homosexualitatea dar şi pedofilia.  De fapt Dr. Laura Schlesinger, în transmisiile ei radiofonice a condus o întreagă campanie împotriva acestei tendinţe ale aşa numiţilor oameni de ştiinţă de a normaliza anormalul.
    Unde suntem noi, copii Domnului, în tabloul pe care l-am descris? De fapt în relaţie cu situaţia descrisă există pericolul ca cei răscumpăraţi de Domnul să cadă în una din cele două extreme pe care voi încerca să le prezint.
1.    FRICA
2.    NEPĂSAREA

1. Frica este o stare contrară voii lui Dumnezeu şi este în directă contrazicere cu credinţa. Pe cât de creatoare este credinţa pe atât de distructivă este frica. Un proverb românesc spune că “De ceea ce ţi-e frică nu scapi!” Ca să folosesc un termen mai matematic, frica este o credinţă negativă.  Frica face ca un pericol imaginar să devină real paralizând voinţa în acelaş timp.  Frica şi credinţa se exclud reciproc.  Prezenţa credinţei implica lipsa fricii cu alte cuvinte.
Evident, starea de fapt prezentată mai sus este mai mult decât ameninţătoare.  Este de fapt o realitate dureroasă ale cărei efecte se fac simţite în toate sferele vieţii noastre ca  cetăţeni ai unei lumi care ne este din ce în ce mai ostilă.  |tim că în spatele acestor evenimente este este o putere diabolică, pornită să orchestreze lucrurile prin planuri pregătite cu minuţiozitate care nu au un alt scop decât acela de corupere a bisericii şi a mădularelor ei. Putem cădea în extrema fricii simţindu-ne copleşiţi de furia acestui val deslănţuit de diavolul în persoană, şi să ne retragem într-o cochilie a “cuminţeniei sociale” care ne poate da o falsă imunitate. Frica de a spune lucrurilor pe nume face deservicii atât celui care tace cât şi celui care este înrobit de păcat, care nu este avertizat de pericolul pedepsei veşnice la care este candidat prin neştiinţă.  Credinciosul “cuminte” este pus faţă în faţă cu pericolul de a intra el însuşi în disgraţia Domnului şi de a suferi consecinţe eterne.
Da, este adevărat,  curajul de a spune adevărul Evangheliei cu privire la starea de păcat a societăţii de azi ne poate costa confortul de care ne bucurăm vremelnic pe acest pământ sau putem plăti cu lanţuri îndrăzneala de a iubi prin spunerea pe nume a stărilor de fapt,  dar vom câştiga o cu atât mai mare libertate şi mulţumire de sine dacă ne vom asuma riscul.  Slava Domnului va străluci în suferinţele noastre…
“Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că diavolul are să arunce în temniţă pe unii dintre voi ca să vă încerce.” (Apoc.2:10)
    Este, fără îndoială, o vreme a cernerii.  Este ultima ofensivă a satanei împotriva unşilor Domnului.  Ziua pedepsei lui se apropie şi el ştie asta.
    Este timpul ca  noi să recunoaştem vremurile de azi şi părăsind frica să ne uităm cu nădejde înspre ziua mare a răsplătirii alergării noastre care este chiar la uşi.

          2. Nepăsarea  este o altă stare împotriva voii lui Dumnezeu pentru copiii Lui.  Nu există nimic în caracterul lui Dumnezeu care să scuze sau să justifice nepăsarea.  Nepăsarea este sursa principală a hrănirii eului şi este una dintre cele mai strigătoare dovezi unei credinţe moarte.  Pedeapsa Sodomei şi a Gomorei este un rod nefast al nepăsării.  “Liniştea nepăsătoare” faţă de cele ce se petrec în jurul nostru ne înstrăinează de însuşi conceptual iubirii divine.  Iubirea înseamnă eliberarea de gheara nepăsării şi înjugarea benevolă la povara rugăciunilor de mijlocire, la adoptarea unei atitudini active împotriva păcatului înspre beneficiu celor înrobiţi de acesta.
    “Iată care a fost nelegiuirea sorei tale Sodoma: era îngâmfată, trăia în belşug şi într-o linişte nepăsătoare, ea şi ficele ei, şi nu sprijinea mâna celui nenorocit şi celui lipsit.” (Ezechiel 16:49)
    Condiţiile descrise în versetul de mai sus sunt prezente în plinătatea lor şi noi suntem nevoiţi să ne înfăţişăm cu ele clipă de clipă.
Vom alege noi chinul neroditor al lui Lot stând într-o aşteptare infructuoasă la porţi ori lupta deschisă a lui Avraam într-o mijlocire până la uitare de sine?
Poate că, dacă Lot ar fi evitat cele două extreme de care am vorbit, s-ar fi găsit în Sodoma şi Gomora cele zece suflete neprihănite din pricina cărora cele două cetăţi ar fi dăinuit şi azi...  |i dacă nu este altceva care să ne urnească din nepăsare şi frică iată, Domnul ne spune astăzi, că binecuvântarea sau blestemul naţiunii în care trăim  nu depind de starea celor de afară, a celor nemântuiţi ci de noi, poporul Domnului.
“...dacă poporul Meu, peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate de la căile lui rele, - îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi-i voi tămădui ţara.” (2Cronici 7:14)
Versetul acesta este leacul pe care Dumnezeu l-a prescris pentru vindecarea şi mântuirea naţiunilor şi există un singur răspunzător pentru aplicarea acestuia: poporul Lui!