Home Slavomir Almajan Petru Lascau – Omul pe baricade
Petru Lascau – Omul pe baricade PDF Print E-mail
Written by Slavomir Almajan   
Monday, 24 October 2016 09:48

„Regret că anii care au trecut de atunci, peste treizeci acum, au lăsat patina uitării peste numele si faptele multora. Știu că este imposibil să pomenesc numele și faptele tuturor. Mângâierea mea este că, acolo sus, există mai multe cărți, care se vor deschide la urmă, în care vor fi toate numele și faptele fiecăruia. Dumnezeu are evidențe perfecte și El vine, și răsplata este cu El.”

Petru Lascău este, așa cum un titan al poeziei romînești, Ioan Alexandru, îl numește, o „conștiință șiroind pe crucea veacului în ranele Mielului răstignit de la începutul lumii pentru izbăvirea neamurilor și fiecăruia dintre noi.”

 

El, Petru Lascău, a vorbit și vorbește încă, cu cerul pe inimă, prin tainicul glas al metaforei în „Semnătura iubirii”, prin umorul senin deslănțuint în „Între zâmbet și suspin”, prin graiul grav al unui pastor pe baricadele adevărului în „Biserica în asediu” și încă odată zîmbind prin „Memoriile lui Eutih” sau „Jurnalul lui Ion Pocăitul”... El vorbește, în purtare de grijă familiilor, risipitorilor, vorbește în lupta noastră comună în biruirea fiarei din noi pentru ca slobozenia iubirii să ne însoțească în mersul nostru pe care încă ne mai căznim să-l învățăm... El a înțeles că o mână pe umăr și cuvântul rugii se împreunează cu senina înțelegere că noi ne suntem unii altora sprijin. Sau și mai simplu: NOI NE SUNTEM.

Nu demult am avut prilejul neașteptat să-l cunosc mult mai personal, chiar în casa lui, în arșița Arizonei. Am beneficiat tot atât de neașteptat de ospitalitatea lui si a soției lui Rodica. Căminul lor era un loc de caldă simplitate, unde doar biblioteca inspira bogăție. Restul era un loc unde „acasă” primea un sens deosebit, accentuat prin deschiderea sufletelor gazdelor mele către oricine era pregatit sa observe si sa asculte. Puteai vedea revărsarea de viață și optimism contagios în tablourile sorei Rodica, culoarea și contururile din ele erau acolo pentru ca aveai impresia ca locul unde erau ele era astfel menit încât lipsa lor ar fi chiar inacceptabilă. Găseai în toate un început de conversatie cu miez, adîncă și domoală precum inimile ardelenilor.

Ceea ce m-a urnit să scriu ceea ce scriu acum este „BETEL - Construcția Casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu” pe care am citit-o pe nerăsflate. Nu știu dacă „Istoria Literaturii Creștine”, daca se va scrie vreuna cu acest titlu, va da spațiul și atenția cuvenită acestui autor câtre care m-am deschis mai mult prin ecoul gândurilor și simțămintelor lui la gândurile și simțămintele mele. Am avut revelația că ceea ce face autorul in această lucrare este dezvaluirea a ceva ce era ascuns în plina vedere, la lumina zilei. Zâmbeam în sinea mea citind rândurile cărții nu la gândul a ceva nostim și nou ci la gândul că cineva a avut bunul simț să ne spună că... Oh, da, gîndiți-vă că circulați pe o autostradă largă căt calea lumii cu o viteză de melc pentru că semnul și regula de circulație pe care o respectați cerea asta și nu v-ați întrebat ce-i cu toate celelalte semne acoperite cu pungi negre de gunoi? Ei bine, autorul a avut bunul simț să le descopre ca noi să știm că cele după care circulam până acum erau false. Actul scriitorului, și Petru Lascău știe asta, este deci un act eliberator, un act de iluminare. Și cum să nu fie așa când Dumnezeu insuși nu este vazut deși se arată în toate lucrurile făcute de El? Scriitorul Petru Lascău știe asta și își înțelege chemarea. El a înțeles că umblarea prin labirintul comunist are un sens și o direcție numai prin lumina înțelepciunii lui Dumnezeu. Există o singură direcție adevărată pentru un om închinat slujbei Împărăției: afara din labirint. Cartea sus amintită este o încondeiere a unui context cuprinzător în ceea ce privește societatea românească a zilelor ceaușiste din punctul de vedere a unui om/scriitor temător de Dumnezeu liber de paradigmele vremii. El privește de pe înălțimile învingătorilor lupta continuă dintre întuneric și lumină, dintre bunul simț divin si sfidarea acestuia, dintre misiunea Bisericii și impunerea cu violență a dogmelor comuniste. Acum, după ce praful prăbușirii „epocii de aur” s-a așezat, în timp ce alte prafuri de toate felurile se ridică, rămâne flacăra credinței să ardă ca mărturie că atât „lumea și poftele ei” trec dar ceea ce am cladit prin ea în afară de labirintele orice fel vor rămâne.

Un alt context încondeiat în această carte este cel al vieții așa cum este cu oamenii pe care autorul atât în text cât și în context îi îmbracă în dragoste prin descrierile vii, presărate cu gravitate și umor deoptrivă. Autorul este conștient că atât idealizarea propriei tabere cât și demonizarea taberei adverse nu țin de meseria unui scriitor care se respectă. Dimpotrivă, cele doua tabere sunt de fapt doar una, tabăra condiției umane, unde atât binele cât și răul manifestat prin oameni sunt factorii care fac din om fie un privilegiat fie o victimă. Sursa conflictului de orice natura este dincolo de noi iar armurile cu care ne echipăm în vederea luptei nu sunt ale noastre. Suntem una în lumina crucii, suntem una în căldura dragostei lui Dumnezeu, suntem una în planul de mântuire al lui Dumnezeu. În lumea reală, surprinsă de autor, sunt lumi paralele, încătușate în matrixul paradigmelor iar cei liberi de ele, credincioșii, sunt datori să întindă mâna dragostei lui Cristos, deseori prin dialoguri prin care lumina Evangheliei răsare ca un liman de libertate. Șeful de birou este o persoană „pragmatică” etichetează pe credincios drept „anacronic” fiindcă pot crede Biblia care este „plină de greșeli”. Autorul are o obiectivă privire de dinlăuntru dar și o regească privire a omului cu perspectivă divină. El navighează cu dezinvoltură printre oameni și macarale, prin sistemul bilanțurilor coapte în brutaria fricii și a minciunii și în cele din urmă iese la mal cu o inimă liberă de poverile revanșelor dar împovărată cu motivația divină de a trudi cu dăruire de sine în efortul împăcării. Desigur, cicatricele rănilor din luptă vor dăinuii dar o inimă împăcată și binecuvântată cu destinul divin va răspândii mireasma lui Cristos peste cele ce au rămas.

„BETEL - Construcția Casei lui Dumnezeu” este o cronică a credinței în lucru, o cronică a zidirii nu atât a unor ziduri din betoane și fier, din sticlă și lemn ci a Bisericii ieșită de sub paradigmele comuniste cu oamenii cu defectele și calitățile lor uniți într-o armonie divină într-un ceva ce aproape că nu poate fi descris în termeni pământești. Cartea este o cronică a miracolelor petrecute în lanț, manifestate atât în ceea ce este tangibil dar mai ales în ceea ce s-a petrecut înlăuntrul celor implicați direct și mai apoi în inimile celor ca mine care au citit despre asta. Este o cronică scrisă înspre slava lui Dumnezeu extrapolând minunea implicării umane la actul divin printr-o contribuție infinit mai mare decât decât ceea ce orice om poate da prin entitatea lui pamântească. „Multumesc mereu Domnului pentru această experiență, pentru frații și surorile de atunci care au fost instrumentele lui Dumnezeu pentru plămădirea acestei minuni: Biserica Betel, Oradea.”

Cartea scoate la lumină o experiență umană dar și un act divin de încercare a credinței. Nici zidurile, nici destoinicia constructorilor, nici chiar amintirile nu vor dăinui dar ceea ce s-a zidit prin pildele de curaj și sacrificiu, prin credința atât de intens exprimată prin fapte vor continua să zidească divina marturie, o mărturie vașnică pentru viața de biruință pe care suntem chemați s-o trăim.

Petru Lascău este un scriitor prolific, neobosit, în ciuda travaliului lui de pastor, mereu în prima linie, mereu prima țintă a atacurilor puterilor întunericului. Din tezaurul experienței lui s-au nascut, nu fără durere, pe lângă volumul de față multe alte lucrări dintre care enumeram: Biserica în Asediu, Între Zâmbet și Suspin, Familia Între Zâmbet și Suspin, Memoriile lui Eutih, Risipitorii, Jurnalui lui Ion Pocăitul, Mâhnit de Împietrirea Inimii Lor, etc.

Aș dori, într-unul din eseurile viitoare, să vă invit să ne adâncim în scrierile poetului Petru Lascău cuprinse în volumul Semnătura Iubirii. Dacă ar fi să reduc la doar câteva cuvinte ceea ce se poate desprinde din Semnătura Iubirii aș folosi ceea ce atât de cuprinzător a exprimat Ioan Alexandru: „Un mare poet se ridică din Ardealul răstignit de istorie încă odată prin acest fecior de țărani cât munții, biciuit de flăcările teologiei, și pucioasa unor ani amirosind a blestem și ură și apostazie din care Dumnezeul cel viu l-a smuls și azvârlit ca pe Iona în pântecul chitului exilului pustiitor. Vorbește o conștiință șiroind pe crucea veacului în ranele Mielului răstignit de la începutul lumii pentru izbăvirea neamurilor și a fiecăruia dintre noi.” (Ioan Alexandru - Cuvânt înainte la volumul Semnătura Iubirii).

Slavomir Almajan - Kelowna, British Columbia, Canada

 

Last Updated on Monday, 24 October 2016 09:49
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website