"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

O carte despre tradiţia creştină pe teritoriul ţării noastre și ecoul acestei tradiţii ȋn lumea ortodoxă

Editurile Logos ȋn România şi Reflection Publishing ȋn America pregătesc publicarea, ȋn limba română şi respectiv ȋn limba engleză, a cărţii “Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ şi Paisianismul” scrisă de Horia Ion Groza.

Cartea aceasta vine ca un răspuns la secularismul extrem al epocii noastre. A devenit o superbanalitate ȋngrijorarea lui André Malraux privind soarta secolului XXI şi religiozitatea acestuia; poate de aceea fraza sa şi-a pierdut tăria de avertisment. Uităm, voit sau sub efectul comodităţii, arşiţei plăcerilor şi presiunii intereselor personale, că biserica cu preceptele ei morale şi spirituale bine definite constituie de fapt coloana vertebrală a societăţii şi că purtăm o responsabilitate pentru fiinţa noastră şi a semenilor noştri. Străbunii omenirii primul lucru pe care-l făceau când ȋntemeiau o aşezare era de a situa ȋn mijlocul ei locul de adunare la rugăciune şi celebrare sacerdotală – templul sau biserica.

Occidentul asistă astăzi la o golire ȋngrijorătoare a bisericilor. Opoziţia ȋnverşunată ȋmpotriva creştinismului a produs peste 26 milioane de martiri creştini ȋn sec. XX faţă de 14 milioane de martiri ȋnregistrate din anul 33 până ȋn 1900. Din fericire, Biserica creştină a supravieţuit şi a ieşit ȋntărită din aceste confruntări teribile. Răul atacă mult mai nuanţat astăzi prin relativizarea normelor morale, denaturalizarea sărbătorilor şi tradiţiilor creştine, atacarea clerului şi interzicerea simbolurilor creştine ȋn locuri publice, exacerbarea părţilor instinctuale ale fiinţei umane prin revoluţia sexuală şi indirecta cultivare a violenţei prin industria de agrement (de la video-games pentru copii la filmele de groază sau de acţiune palpitantă cu ȋmpuşcături, bătăi şi explozii, pentru adulţi), sfârşind prin crearea unei mari  confuzii ȋn populaţie care astfel ajunge uşor manevrabilă de către interesele politicienilor ale căror standarde etice şi definiţii sociale variază de la campanie la campanie ȋn funcţie de opoziţie.

Aşa cum corect observă părinţii monahi de la mănăstirea californiană Sfântul Herman din Alaska, paisianismul rămâne peste timp o ripostă fermă dată apostaziei, apostazie atât de ȋngrijorător intensificată ȋn zilele noastre. Remarcabila lucrare creştină realizată de Sfântul Paisie de la Neamţ (1722-1794) şi discipolii săi din Europa de Est reprezintă o adevărată Eră a Credinţei prin contrast cu Era Raţiunii, liberă de orice religie, proclamată ȋn acelaşi timp istoric ȋn Vestul Europei de către contemporanii lor, promotori ai Iluminismului, ca Voltaire, Jean-Jacques Rousseau şi Denis Diderot. „Eram copleşiţi de teama că aceste valuri ale Răului ne vor transforma ȋntr-o masă anonimă, amorfă, fără conştiinţă, fără responsabilitate. Unde ne puteam refugia decât ȋn adâncul fiinţei noastre? Unde ne puteam ascunde decât ȋn cămara sufletului nostru? Şi iată miracolul a avut loc – omul căutându-se pe sine l-a găsit pe Dumnezeu”, scria Părintele Roman Braga, membru al mişcării post-paisiene de la Mănăstirea Antim, a “Rugului Aprins”, din timpul ȋntunecat al dictaturii comuniste.

Binecuvântat de Dumnezeu cu nenumărate şi minunate daruri şi, ca efect al vieţii sale ascetice şi de rugăciune, cu preţioase virtuţi dintre care cele mai de seamă erau smerenia şi dragostea, ieromonahul Paisie a fost un adevărat sfânt. Canonizat ȋn 1992 ȋn România şi, mai devreme, ȋn 1988 ȋn Rusia când aceasta a sărbătorit un mileniu de creştinism, Sfântul Paisie Velicikovski de la Neamţ a fost, după cum spunea Părintele Cleopa Ilie, cel mai ȋnţelept stareţ dintre toţi stareţii pe care i-au avut mănăstirile româneşti din sec. XVIII ȋncoace, personalitatea sa luminoasă fiind iubită şi respectată de toată creştinătatea ortodoxă pentru calitatea sa de părinte, ȋnvăţător, sfătuitor, duhovnic şi neadormit rugător pentru ceilalţi.

Ȋn cursul vieţii sale a petrecut douăzeci de ani ȋn ţara sa natală, Ukraina, optsprezece ani la Muntele Athos şi treizeci şi patru de ani pe teritoriul românesc. Şi dacă astfel, prin peregrinările sale, Sfântul Paisie uneşte aceste trei locuri de adâncă credinţă ortodoxă, prin scrierile sale el leagă ţări ortodoxe aflate la mare depărtare: România, Rusia, Alaska şi restul Statelor Unite ale Americii. Ca timp, Sfântul Paisie creează o punte ȋntre Sfinţii Părinţi filocalici (sec.IV-XVI) şi şirul de generaţii de mare trăire duhovnicească de până ȋn zilele noastre.

Contribuţia  Sfântului Paisie şi a generaţiilor care i-au urmat se carac-terizează ȋn principal prin practicarea Rugăciunii lui Iisus, prin promovarea Filocaliei (Sfântul Paisie este autorul primei traduceri a acestei extrem de importante scrieri) şi prin organizarea comunităţilor monahale ȋn interacţiune cu credincioşii din populaţia laică. Paisianismul şi post-paisianismul au avut o influenţă deosebit de benefică asupra vieţii din afara mediului monastic, ştiut fiind faptul că mănăstirile prin rugăciunile lor neȋncetate venite din trupuri şi suflete adânc râvnitoare şi truditoare pentru Dumnezeu, ȋntrupează motorul secret, spiritual, al omenirii. Dacă acest motor nu funcţionează bine, omenirea suferă ȋn ceea ce are ea mai profund. Părintele stareţ al Schitului Sfânta Ana ȋi spunea poetului ȋncă boem Sandu Tudor ȋntr-o noapte ȋnstelată pe Muntele Athos, noapte ale cărei adânci linişti era accentuată de zvonul rar şi ȋndepărtat al clopotelor chemând la slujba de miezonoptică: „Noi, aici, pe Sfântul Munte, credem că Dumnezeu mântuieşte lumea din cauza rugăciunilor şi priveghierilor monahilor şi pustnicilor”.

Cartea explorează viaţa, lucrarea şi ȋnvăţăturile Sfântului Paisie precum şi şase mari şi semnificative momente paisiene şi post-paisiene: Sfântul Calinic de la Cernica (1787-1868) şi gruparea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim (1945-1958) din România, Sfântul Serafim de Sarov (1759-1833) şi Sfinţii Stareţi de la Optina (1821-1923) din Rusia, Sfântul Herman din Alaska (1757-1837) şi nucleul Mănăstirii de la Platina cu Părintele Serafim Rose (1934-1982) din America. Oamenii simpli au avut ȋn aceşti mari duhovnici, buni sfătuitori şi regeneratori sufleteşti, iar intelectualitatea de elită a găsit ȋntr-ȋnşii răspuns la chinuitoarele ei ȋntrebări, precum Sandu Tudor, Alexandru Mironescu, Ştefan Todiraşcu, Paul Sterian, Virgil Cândea, compozitorul Paul Constantinescu la Antim, Dostoievski, Tolstoi, Gogol, Turgheniev, compozitorul Piotr Ceaikovski la Optina, intelectuali americani şi, prin lectura scrierilor Părintelui Seraphim, intelectualitatea tânără din Rusia, la Platina.

Cartea vorbeşte mult despre nevoia de rugăciune a omului de azi, despre includerea ei practică ȋn viaţa de toate zilele ȋn special sub forma Rugăciunii lui Iisus, miezul vital al străduinţelor isihaste ale paisianismului. Rugăciunea, ca dialog intim cu Dumnezeu, este singura formă ȋn care putem trăi timpul sacru, etern regenerator, al vieţii noastre, ascuns ȋn spatele timpului istoric, pieritor şi atât de derutant şi confuz al evenimentelor de zi cu zi, care ne ridică şi ne coboară, ne bucură şi ne deprimă, ne ameţesc şi nu ne lasă să ȋnţelegem adevărata esenţă a existenţei noastre pe pământ.

Cartea a fost iniţial concepută ȋn engleză, pentru cititorul american şi, la rugămintea prietenilor din ţară, a fost rescrisă ȋn limba română. De aceea are din modalitatea practică a americanului de abordare a lucrurilor şi situaţiilor. Ea ȋncepe cu fireasca şi terestra ȋntrebare, la ce ȋi foloseşte omului modern să citească despre un monah care a trăit ȋn urmă cu peste 200 ani şi care a trudit pe slova ȋnvăţăturilor unor Sfinţi Părinţi care au trăit şi mai de demult, tocmai ȋn secolele IV-XV? Cartea ȋncearcă să răspundă la această ȋntrebare cu, sperăm, mult folos sufletesc pentru cititorul receptiv, avid de cunoaştere şi de duhovnicească trăire.