"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

E plin văzduhul Diasporei de mireasma dorului după Crăciunul de acasă...În fiecare Decembrie , într-o seară de vis, românii din Sacramento sunt transportați prin cânt și vers , înapoi în timp și spațiu, la miracolul Sărbătorii aducătoare de "pace și bună-învoire" ,de bucurii copilărești și colinzi îngerești. Se adună pe rând în sala de concert , cu acea liniște în suflet dar și ardentă așteptare...sentimente specifice Crăciunului care ne unește . E timpul când nu mai spunem cum e la noi  și la voi...Pentru câteva ore ,împreună, simțim și cântăm... românește și creștinește . Abia așteaptă multe talente locale -sau călătorind din sudul Californiei - să-și aducă darul pentru compatrioții de același gând și simțire românească.   

Ne bucurăm de participarea grupurilor folclorice cu tradiții de Crăciun din România și Moldova, soliști vocali și instrumentiști care ne încălzesc sufletul cu frumusețea folclorului nostru dar și ne delectează ochii cu superbe costume populare din diferitele zone ale țării . În fiecare an , tot mai mulți prieteni americani vin să sărbătorească și "pe românește",  un Crăciun plin de farmec.Și în acest an, grupul de colindători , sub conducerea doamnei Abigaila Budac , împreună cu solistul Augustin Lazăr și solista Viorica Onut vor umple sala de spectacol cu mireasma tradițiilor de acasă. Ne bucurăm să avem alături de noi, la această a cincea ediție a concertului de Crăciun , grupul" Moldoveni din Sacramento " care vor "lărgi hora" sufletului românesc , așa cum se și cuvine, dincolo de granițele impuse artificial la Prut .   La atmosfera înălțătoare contribuie formații corale și soliști de pregătire clasică ,reprezentați prin Estera Bercea , Alysa Costea , Alin Cintean , Tim Mois, Camelia Cifor și Abigaila Budac.  Grupul de tineri ai Bisericii Ortodoxe" Învierea Domnului" ne atinge fibra profund religioasă a sufletului românesc . Iar culoarea purității o aduce cântecul copiilor a căror inimă bate încă românește,  punând un zâmbet în sufletul spectatorilor.  "Lin-u i lin și iar-i lin"...declară în vers și cu bucuria Sărbătorii , românii colindători din Sacramento . " Și la anu' or veni"... , pentru că" iarăși îi vom pofti" ...Pentru că din nou va răsuna chemarea dorului de Crăciunul de acasă...