Home Portland - Oregon Copiii Români si Educatia în Statele Unite (VI)
Copiii Români si Educatia în Statele Unite (VI) PDF Print E-mail
Written by Administrator   
Thursday, 25 September 2014 16:16

(continuare din numarul trecut)

RT: Una din întrebările primite este despre grupul care se ocupă de această acțiune. Poți să ne spui dacă acest grup se limitează doar la cei care fac parte din bordul organizației?


MM:
Răspunsul este „Nu!”. Orice acțiune de acest fel nu se poate rezuma doar la membrii bordului de conducere a organizației. După cum spuneam acest tip de școală are un scop bine definit prin contractul pe care îl prezintă sponsorului. În Oregon sponsorul poate fi doar un district școlar, iar din ianuarie 2014 numai dacă districtul refuză aplicația atunci se poate face apel la Oregon Department of Education (ODE). Dacă ODE consideră că aplicația este fondată, organizația care aplică poate conduce o astfel de școală, va da licența de funcționare în districtul școlar în care inițial a fost înregistrată aplicația. De fapt aplicația de înființare conține criteriile specifice școlii în baza cărora își va desfășura activitatea.

Ceea ce interesează atât pe cei de la districtul școlar cât și pe cei de la ODE este ca acțiunea de deschidere a școlii să fie susținută de părinții copiilor care vor merge la această școală și de membrii comunității. Dacă organizația nu are sprijinul comunității și mai ales a părinților nu are cum să obțină licența de funcționare.

 

 

RT: Deci, alături de grupul de inițiativă, dacă putem să-i spunem așa, sunt și părinți și membri ai comunității românești din Portland?

MM: Câțiva părinți sunt dar nu suficient ca să determine obținerea licenței. Cred că este necesar să explic politica din spatele înființării unei astfel de școli. În primul rând, ceea ce reprezintă la acest moment R3A este o organizație de tip non-profit, nu este o școală. Ca specific, membrii din bordul de conducere nu au nici-un câștig pentru că depun efortul de a conduce această acțiune. Membri bordului o fac voluntar având credința că este nevoie de o școală cu caracter românesc tocmai pentru a promova și cultiva cultura și limba română pentru viitoarele generații a copiilor diasporei românești. Poate o să vi se pară surprinzător dar am întâlnit părinți români care ne-au spus că ei nu sunt interesați ca copii lor să știe românește; ei au venit în America ca să scape de „românisme” nu să continue în aceeași mentalitate. Trebuie să recunosc că dacă mi s-ar fi spus acest lucru acum câțiva ani, înainte de a face socio-psihologie, aș fi fost de acord cu acești părinți. Am trăit treizeci și doi de ani în România (până in 1992) și știu la ce se referă. Acum însă, am ajuns să înțeleg cât de deficitar este pentru un copil născut într-o familie de români să nu aibă posibilitatea de a învăța despre istoria și cultura din care se trag părinții lui. Recent am prezentat la cea de-a 38-a ediție a Conferinței ARA (American Romanian Academy of Arts and Sciences – www.ara-conf.org) o lucrare intitulată „Meeting the Bilingual Needs of Romanian Children in the U.S. Public Education System”, în care bazat pe studiile actuale arăt cât de important este pentru copii români să aibă posibilitatea de a începe educația școlară în limba română. Lucrarea, în limba engleză, poate fi găsită pe internet la: http://www.ara-as.org/index.php/proc/article/view/1276/1128. Situația este valabilă pentru toți copii de români indiferent în ce țară se află, în afară bineînțeles de România. Aspectul cel mai dramatic al lipsei începerii educației în limba maternă este cel socio-psihologic. Mulți tineri, în special băieții, se rup de familie la vârsta adolescenței și de multe ori ajung să fie victimele unei vieți nu prea plăcute. Sunt multe cazuri de acest gen și în comunitatea românilor din Portland dar și în alte părți. Personal cunosc câțiva tineri români care au trecut prin astfel de situații și cărora le este greu acum să facă eforturi fiindcă nu cred în eficiența unei educații la nivel de colegiu. Educația la care au fost expuși în școlile publice americane a fost de proastă calitate, și pot spune că încă mai este datorită faptului că se încearcă prin noul system de curriculum numit Common Core State Standards (CCSS), cumulat cu noile systeme de evaluare SBAC (Smarter Balanced Assessment Consortium) si PAARC (Partnership for Assessment of Readiness for College and Careers), să se ajungă la un nivel internațional pentru educația K-12. Deci, americanii sunt conștienți de non-valoarea educației publice de aici. Educația publică americană este mult sub nivelul multor țări care au un GDP mult mai scăzut decât USA. După cum declară Arne Duncan, United States Secretary of Education, USA cheltuie cel mai mare buget pe elev, după Luxemburg (http://www.ed.gov/blog/2010/12/international-education-rankings-suggest-reform-can-lift-u-s/) – la acest link găsiți un articol foarte interesant în care se vede clar cât de conștienți sunt cei de la nivelul federal despre nivelul scăzut al educației publice în USA.

RT: Vrei să spui că cei din guvern știu de situația dramatică din educația publică dar nu fac nimic decât să o critice?

MM: Nu neapărat. Nu aș spune că o critică (deși așa se înțelege) ci că de fapt o analizează și o arată cum este – acest lucru nu poate fi ascuns oricum datorită studiilor permanente făcute de academia. Am mai vorbit despre influența cu No Child Left Behind Act (2001). Ei bine NCLB a fost o tentativă fededrală de a face responsabile districtele și școlile pentru slaba performanță folosind banii publici, dar nu a avut succes datorită faptului că educația publică în USA este descentralizată. Spre exemplu Finlanda este una dintre țările considerată de vârf în educația K-12, cu rezultate extraordinare în studiul PISA (Programme for International Student Assessment), dar sistemul ei de educație este centralizat; în Finlanda există un minister al educației. Să fie oare acest lucru un element hotărâtor pentru performanță? La fel este și cu Singapore, China, Corea de Sud, care au educația centralizată. Aceste țări sunt considerate cele mai performante în educația K-12. Până și Canada este înaintea Statelor Unite. Ei bine, în USA educația publică este controlată de districtele școlare. Ele dețin autonomie în modul cum dezvoltă educația primară și secundară. Sunt deja câteva state care își pun deja problema preluării controlului educației ”din mâna” districtelor datorita responsabilității scăzute arătate prin rezultatele evaluărilor elevilor (SAT and ACT). Pot spune fără nici-o rezervă că Statele Unite ”fierb” în prezent datorită sistemului public educațional care nu dă rezultatele dorite la nivel internațional. Acest lucru se vede și la nivel local. În prezent cerințele pe market-ul local au crescut datorită dezvoltării tehnologice. Un elev care rămâne doar cu studii de liceu găsește din ce în ce mai greu un loc de muncă adecvat unei vieți care să-i asigure un venit propice pentru a avea o familie. Și să nu uităm că în USA acoperirea medicală depinde foarte mult de calificarea avută. Este un studiu facut de Goodman, Hazelkorn, Bucholz, Duffy, & Kitta (2011), intitulat „ Inclusion and graduation rates: What are the outcomes?”, care arată diferențele de venit între cei care nu termină liceul, cei care termină doar liceul și cei care fac un colegiu. Revenind la posibilitatea de a avea o școală cu caracter românesc. Politica este următoarea: districtele școlare nu sunt interesate în a oferi licențe școlilor tip charter din două motive: a) financiar, b) în cazul în care școala nu dă rezultate bune, districtul este răspunzător fiindcă a autorizat înființarea ei. Intrebarea firească ar fi: „Dar cine să tragă la răspundere districtul dacă el are autonomie?” Răspunsul simplu și direct este: etica; cel indirect este mass-media. În realitate, districtul nu vrea să piardă bani. Dacă elevii noii școli (tip charter) se mută de la școlile din cadrul districtului, atunci districtul pierde 80% din venitul pe care îl avea pentru fiecare student. Sunt studii care arată nemulțumirea celor din districte, considerând școlile tip charter ca o amenințare evidentă existenței lor. Din cele 42 de state, plus District of Columbia, care au aderat la condiția de a accepta deschiderea de școli tip charter, Statul Oregon este printre puținele state care nu au și alte tipuri de sponsori pentru școli charter în afară de districte (cu apel la ODE, sau la o universitate în condițiile conform ORS 338.075). În alte state sunt sponsori (sponsorii sunt numiți „authorizers”) specializați în deschiderea de școli tip charter fără a cere acordul districtelor școlare. De aceea în Oregon este nevoie de presiune socială (existența părinților ca factor primordial în acțiunea de obținere a licenței) ca să forțeze mâna districtului. Ceea ce este interesant în această țară, cu toate că există un sistem capitalist, grupurile sociale au un cuvânt greu de spus. Am să spun un lucru care o să uimească pe mulți: în Statele unite există un sistem social foarte puternic reprezentat de organizațiile tip non-profit. Organizațiile de acest gen, conduse la unison de oameni care știu „cum merg treburile pe-aici” pot aduce mult beneficiu celor care nu au condiții financiare sau sociale excelente. Exemple sunt multe și sunt convins că mulți dintre cititorii ziarului cunosc cel puțin o astfel de organizație; ca un exemplu cunoscut de toată lumea este „Feeding America”, o organizație non-profit, de caritate care a creat „Bank Food” în aproape fiecare oraș din USA. Această organizație adună donații de la cei ce au (mai mult decât necesar) și dau celor care au nevoie.

RT: Dar bine, ce legătură are asta cu școala românească?

MM: Explicația conceptului are, fiindcă școala tip charter este de fapt o organizație tip non-profit care ajută nu numai copii să aibă un mediu adecvat necesităților lor educaționale, dar și părinții să poată oferi copiilor ce le este propice (aș putea spune că la un nivel de școală privată) fără să fie obligați să plătească nimic din buzunar; sau spus direct: OFERĂ O ȘCOALĂ PRIVATĂ FĂRĂ NICI-UN COST DIN PARTEA PĂRINȚILOR. Ori acest lucru este foarte important pentru comunitatea română din Portland, și, după cum spuneam, pentru oricare comunitate românească din Statele Unite. Spun asta fiindcă la conferința ARA am fost contactat de o doamnă din Baltimore (membră al academiei Romano-Americane) care este foarte interesată despre cum s-ar putea deschide o astfel de școală. Sunt convins că posibilitatea deschiderii școlilor tip charter pentru comunitățile românești nu este foarte cunoscută, dar sper căci cu ajutorul acestui ziar să afle cât mai mulți români. Acolo unde părinții se hotărăsc să alcătuiască un grup solid și unit pentru a face acest lucru șansele sunt mari chiar dacă statul respectiv are doar un singur gen de sponsor (de obicei districtul școlar).


RT: Să înțeleg că acțiunea voastră de aici din Portland nu va avea succes dacă nu veți avea alături de voi un grup mai mare de părinți?


MM: Da, acesta este tristul adevăr. Atât timp cât părinții preferă să vadă întâi școala că există și-abia după aceea să se hotărască dacă dau sau nu copilul la școală este o atitudine ne-constructivă, iar școala nu va exista. După cum am spus și repet, acest gen de școală nu poate fi înființat decât dacă există un grup solid și unit de părinți care să ceară acest lucru la district. Bineînțeles că este nevoie de o aplicație, sau mai bine zis de un contract, care poate fi scris doar de cei care sunt în educație, pentru că această aplicație trebuie să explice în detaliu cum va lucra școala. Când am fost la întâlnirea de la David Douglas School District, directoarea responsabilă cu școlile tip charter ne-a spus clar că District Board-ul va vrea să aibă în scris acordul cât mai multor părinți, și nu numai, dar și acordul membrilor ne-români ai comunității din zona districtului.


RT: Deci care este rolul organizației R3A în acest caz?


MM: Rolul R3A este important, fiindcă R3A poate fi catalizatorul acestei acțiuni. Asta nu înseamnă că cei care sunt prezenți acum în Board-ul organizației vor rămâne pentru totdeauna, chiar dacă unii au această impresie. Părinții copiilor chiar dacă nu fac parte din Board dețin adevărata putere, iar cei din cadrul R3A sunt obligați să îi asculte și să găsească căile comune de acțiune. Repet, școala nu este a celor din Board ci a copiilor, pentru care hotărăsc părinții de fapt.


RT: Am senzația că vorbești într-un fel detașat despre R3A? Sunt ceva modificări petrecute în organizație?


MM: Nu neapărat mari modificări ci mai degrabă niște mici neînțelegeri în urma carora doi dintre membrii Board-ului, s-au retras ceea ce mă face și pe mine să mă gândesc la același lucru. Deocamdată nu vreau să discut detaliile acestei situații fiindcă mi se pare prematur.


RT: Există posibilitatea ca R3A să-și oprească acțiunea de înființare a școlii?


MM: Ca să vorbim cât se poate de deschis, R3A nici măcar nu a început acțiunea propiu-zisă de deschidere a școlii. R3A a avut o încercare nereușită anul trecut cu aplicația la PPS, și asta tot datorită faptului că nu a avut aderențe semnate de părinți. Directoarea de acolo mi-a spus ca explicație la refuz, căci comunitatea românească din Portland nu este încă pregătită pentru a avea o astfel de școală, și am fost nevoit să-i dau dreptate când mi-a amintit că nu aveam scrisori de la părinți care să susțină deschiderea școlii. Deci, ținând cont că este un efort mare pentru cei câțiva care-și pun un mare număr de ore pentru a pregăti aplicația, și că această muncă este voluntară care răpește timp de la a face ceea ce este primordial pentru familiile lor, atât timp cât nu se poate preconiza un succes este firesc ca oamenii să se retragă.


RT: Dar din câte am înțeles tu ești cel care a înființat organizația, a înscris-o la Secretary of State, i-a făcut domeniul pe web, dacă te retragi ce se va întâmpla cu R3A?


MM: Deocamdată nu mă mut în alt stat. Până în 2016 când voi termina doctoratul sunt nevoit să stau în Oregon, dar cum soția își susține teza de doctorat în scurt timp, și cum așteptăm încă un copil în decembrie, lucrurile încep să fie cam strânse în jurul meu ceea ce mă obligă să petrec mai mult timp pentru a o ajuta pe soție. Totuși, familia trebuie să fie pe primul plan. Oricum, nu renunț la idea de a ajuta la deschiderea unei școli românești atât timp cât acest ajutor vine în colaborare cu un grup de părinți hotărâți la acest pas. Rămân la conceptul solid pe care mi l-am făcut în urma studiilor arătate în lucrarea prezentată la Conferința ARA (
http://www.ara-as.org/index.php/proc/article/view/1276/1128): comunitatea românească are nevoie de o școală bilingvă tocmai pentru a solidifica relația dintre părinți și copii. Referindu-ne doar la școli, numai o astfel de școală poate construi acea unitate și respect între generații. E-adevărat ca puterea lui Dumnezeu este deasupra a orice și că El poate uni ce omul nu poate, dar trebuie să ținem cont căci suntem obligați de legile acestei tări să ne trimitem copiii la școli publice - dacă nu avem bugetul necesar pentru școli private - iar în școlile publice americane Cristos este lăsat la ușă, sau chiar la poarta curții școlii. O școală bilingvă româno-americană dă dreptul părinților să se implice direct în educația copiilor lor, și, chiar dacă având regim public, școala poate avea o caracteristică foarte apropiată unei școli private în care se învață despre Dragostea lui Cristos. Personal doresc copiilor mei să meargă la o astfel de școală! Și dacă nu vor avea acestă posibilitate atunci voi face homeschooling.

 

Last Updated on Thursday, 25 September 2014 16:17
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website