"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Suntem din nou la un început de an, la răscruci de drum și de istorie. Trăim timpuri în care istoria se schimbă de la o zi la alta. S-au întâmplat atâtea în ultima vreme că nu ne-ar ajunge spațiul să le înșirăm pe toate aici. Fiecare dintre noi suntem informați într-o măsură sau alta, pe diferite căi, dar cu siguranță suntem bombardați în fiecare zi de mass media prin diferite mijloace și canale care parcă se întrec să ne convingă despre “realitatea” cruntă, politică ce se petrece în Statele Unite.

Și eu cred că Dumnezeu va dovedi că El este în controlul tuturor lucrurilor, dar mai ales în controlul conducerii națiunii și a lumii.

Nu o să mă ocup de data aceasta de politică nici de alte evenimente care se pare că se schimbă drastic de la o zi la alta, ci am doar un mesaj care ar trebui să ne pună pe gânduri acum la început de an nou. În Sfânta Scriptură citim la Ioan 5:8, despre ologul de 38 de ani care a fost vindecat de Isus Hristos: “Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă”. Fiecare dintre noi am fost ologiți în anul 2020, de covid, de frică, de insecuritate, de nesiguranța și spaima zilei de mâine. La început de an a venit vremea să ne scuturăm praful de pe noi, să ne sculăm și să ne ridicăm și să mergem înainte.

Îmi aduc aminte de un film care l-am urmărit cu mulți ani în urmă, în general nu prea sunt încântat de filme, mai bine citesc o carte în loc de un film. Îmi aduc aminte doar de secvență din acest film care mi-a rămas în minte după ani și ani de zile. Filmul se numește Căderea Șoimului Negru (Black Hawk Down). Pelicula a debutat în 1993 și a fost inspirat dintr-o acțiune reală a forțelor armate ale Statelor Unite care au trimis forțe speciale în Somalia pentru a destabiliza guvernul acestei țări, sub pretextul de distribuire de alimente și ajutor umanitar populației înfometate a țării.

Pentru această operațiune Statele Unite au folosit și faimoasele elicoptere Black Hawk pentru a paraşuta forțele speciale pe terenul țării și a pregăti terenul pentru convoiul militar și pentru a-l proteja. Însă un atac neașteptat al forțelor somaleze au doborât două dintre elicopterele din formație. Soldații americani au trebuit să se lupte ca leii să recâștige controlul bătăliei,  în timp ce erau atacați puternic de armata somaleză. Colonelul de la comanda acestei operațiuni încerca din răsputeri să scoată convoi de camioane din zona de luptă. Multe din camioane au fost asediate și lovite de către barajul de foc al inamicului care a secerat mulți soldați producând mulți morți şi răniți. Trebuiau să iasă din zona unde avea loc bătălia dacă voiau să mai supraviețuiască. Colonelul s-a îndreptat spre camionul din capul coloanei și a participat la o scenă îngrozitoare: conducătorul auto a fost ucis și cadavrul era plin de sânge, fără viață iar în dreapta lui era un sergent care era înmărmurit de frică, plin de sânge dar încă în viață. Colonelul se întoarse spre sergent și i-a ordonat să treacă la volan și să conducă camionul. Sergentul s-a uitat speriat cu fața plină de răni și sânge și i-a răspuns cu o voce muribundă  că a fost rănit și, prin urmare, nu este capabil să conducă camionul, la care colonelul i-a răspuns: “Toți suntem răniți, acum ridică-te treci la volan și condu camionul”.

Anul 2020 a trecut ca un război peste noi. Toți am fost răniți într-un fel sau altul. Anul 2021 a venit mai repede decât îl așteptam. Este timpul să ne sculăm, să ne ridicăm și să conducem vehiculul vieții noastre, al familiei noastre.