"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

După 22 de ani străin într-o țară străină, visul meu s-a împlinit că am ajuns să fiu acasă de Sărbători.  A fost un vis ca visul multora dintre noi plecații prin țări străine. Plecați de mult sau mai puțin de mult,  plecați mai departe sau mai aproape, dar plecați de acasă de lângă cei dragi, de lângă familie sau prieteni.

Dacă am experimentat ceva de Sărbătorile de iarnă care tocmai au trecut, a fost un sentiment de retrăire a amintirilor: vizita bisericii mici din sat, mersul cu colindul în seara Ajunului de Crăciun prin sat pe jos, (satul Chier, județul Arad) prin frig și întuneric, din casă în casă colindând ca pe vremea când eram copii, vizita rudelor și a prietenilor pregătiți de sărbătoare cu tot felul de bunătăți, din care nu au lipsit faimoasele delicatese românești de porc (cârnați, cartaboși, jumări, tobă, toroş - tocăniță de varză acră cu carne proaspătă de porc) pe care românul nostru le-a făcut  cu atâta mândrie și unicitate.

Nu au lipsit nici prăjiturile făcute cu atâta mândrie dar și sacrificii de româncele noastre.

Dar poate mai presus de toate, m-am izbit implicit de ospitalitatea românească, unică în felul ei: domnule ai intrat în casa cuiva, trebuie să mănânci ce ți se pune în față, întotdeauna ce are omul mai bun, așa ca sa simtă toată lumea bine.

De sărbători,  am găsit o Românie prosperă împodobită de sărbătoare, aproape toate localitățile aveau ceva simboluri ale Crăciunului,  câteva sau mai multe ansamble de luminițe specifice sărbătorilor de iarnă, în funcție de bogăția primăriei localității sau de interesul primarului, cu câteva excepții unde localitățile au fost scăldate în întuneric.

 

În a doua parte a vizitei mele, am vizitat faimosul Paris, unde locuiește unul dintre membrii familiei mele. A fost prima mea vizită  (și poate ultima) într-un loc rece și la propriu și la figurat (bineînțeles încălzită de întâlnirea cu persoane dragi).

La propriu, temperaturile în perioada în care am vizitat eu orașul de pe Sena, erau destul de mult sub 0 grade celsius, iar la figurat răceală din jur: oameni peste tot, ca un furnicar, de care te lovești de multe ori la propriu, metrouri aglomerate ca în România fostă comunistă. Dar probabil două lucruri mi-a marcat vizita fugitivă: absența aproape totală a toaletelor publice în tot Parisul, accentuate de mirosul de urină din stațiile metroului și circulația haotică a vehiculelor și mopedelor care mi-au adus aminte mai mult de Africa decât de un oraș care se pretinde de sute de ani, leagănul civilizației și culturii umane. Pe multe bulevarde se circulă cu tupeu pe rânduri multiple, pentru că liniile care delimitează benzile, lipsesc cu desăvârșire.

Nu tăgăduiesc măiestria arhitecturală a faimosului oraș, care pur și simplu îți ia respirația,  începând prin unicitatea feerică a sculpturilor arhitecturale care au fost ridicate de-a lungul veacurilor cu multă măiestrie și trudă. Nu o să dau nume pentru că ele sunt mult prea cunoscute  de iubitorii de artă iar pentru noi, muritorii de rând, numele capodoperelor arhitecturale pariziene ne lasă tot atât de reci precum cursul rece al Senei într-o zi de iarnă. Sena (franceză Seine, latină Sequana) este un fluviu din nordul Franței, ce izvorăște în Burgundia, având cursul spre est apoi spre vest, și se varsă la Le Havre în Marea Mânecii. Râul are o lungime de 777 km, cu un bazin hidrografic de 75.000 km², fiind după lungime pe locul trei din Franța. Orașele principale traversate de Sena sunt Paris, Troyes și Rouen.

 

Parisul este un loc care merită vizitat odată în viață.  Sunt multe locuri minunate în lume care merită tot atât de mult respect, dacă nu mai mult decât Parisul.

Însă după cum spune zicala românească “Omul sfințește locul”, poate niciodată nu a avut o semnificație mai adâncă decât ultimele sărbători de iarnă. Prezența persoanelor dragi în orice loc din lume, îl face minunat. Când viața ne desparte, o reîntâlnire este de multe ori destul de greoaie sau aproape imposibilă. Cred că cea mai mare concentrație de bunătate și amabilitate se află în locurile unde te aștepți mai puțin sau de la oameni care au trecut prin viață și au învățat să prețuiască timpul și viața.