Home Phoenix - Arizona Arizona, ţinutul ivit în mijlocul deşertului
Arizona, ţinutul ivit în mijlocul deşertului PDF Print E-mail
Written by Elena Buică - Toronto, Canada   
Friday, 21 August 2015 13:31

După cele zece săptămâni petrecute în România în vara lui 2009, ajunsă în Canada nici n-am avut răgazul necesar adaptării la diferenţa fus orar de şapte ore faţă că am plecat împreună cu ai casei de-a curmezişul Americii, adăugând încă altele trei, până în Arizona. După forfota românilor, ca toţi europenii aflaţi mereu în zorul treburilor, nu de puţine ori agitaţi, gesticulând şi vorbind tare contactul cu calmul oamenilor de pe acest mare continent mi s-a părut o binefacere.

 

În timpul călătoriei, printre gene mă vedeam în cafeneaua/cofetărie clujeană “Tineretului” (cred că era numele oficial) numită de toţi, de fapt, “Arizona”, pe vremea când era frecventată de literaţi, studenţi şi de mai toată intelectualitatea oraşului. Am păstrat multe amintiri frumoase de acolo, vizitând-o des, fiindcă şcoala la care profesam era la doi paşi de această cafenea, aflată în plin centru, lângă Libraria Universităţii. În anii tinereţii în această cafenea am visat prima dată să vizitez acest stat american. Între această dorinţa şi înfăptuirea ei s-au scurs aproape 40 de ani.

Faima statului Arizona, cu capitala la Phoenix a fost dată de Marele Canyon de pe valea râului Colorado dar şi de deşertul şi munţii săi, precum şi de indienii Apache şi Navaro, cowboy şi populaţiile hispanice, locuitorii acestor locuri care au inspirat nenumăraţi artişti şi cineaşti. Drumul acesta lung l-am făcut cu popasuri, cu maşina noastră dar şi cu avionul. Prima impresie a fost aceea a unui imens teritoriu sterp şi nisipos, luat în stăpânirea unui soare nemilos. Întinsul deşert m-a trimis cu gândul la locurile pentru habitat căutate de când e lumea-lume şi omul-om pe pământ, acele locuri unde apa se întâlneşte cu pământul. Apa, acest element fundamental din care suntem şi noi făcuţi în proporţie de 70%, trebuie să fie la îndemâna omului pentru supravieţuire dar în Arizona oamenii şi-au ales să trăiască pe un teren atât de lipsit de apă, încât puterea minţii mele nu reuşea să înţeleagă. Întinderile lipsite de apă ni s-au înfăţişat în imagini parcă nepământeşti, parcă aparţinând altei lumi, oferindu-ne, multe dintre ele, locuri cu răni adânci şi suferinţe ale pământului dar şi multe dovezi ale marii puteri de adaptare a omului. Din loc în loc apăreau copăcei pitici, jnepeni, ierburi perene, plante chircite şi o lume foarte felurită de cactuşi care, mai ales pentru băştinaşi, au servit ca hrană. Din ele făceau supe, mâncăruri, tot felul de preparate de neimaginat, felurite gemuri şi dulciuri – şi tot cactuşii le astâmpărau setea. Privind întinderile de cactuşi şi plante pitice simţi lupta eroică pentru supravieţuire şi îţi vine să îţi strigi bucuria în faţa negrăitoarei dovezi că viaţa este biruitoare.

Câteva bogăţii ale acestor locuri din Arizona cum ar fi arama, bumbacul, vitele şi citricele au chemat oamenii din alte părţi care au răspuns “prezent”. Au început să îşi fertilizeze terenurile, să aducă apă de la distanţă de mii de kilometri sau de la mari adâncimi. Prin muncă şi pricepere, adaptându-se treptat au reuşit să facă adevărate oaze de verdeaţă şi de frumuseţe care îţi stârnesc mare admiraţie pentru ce poate face omul pe acest pământ. În aceste zone viaţa se desfăţoară în normalitate şi în deplină frumuseţe, spre marea noastră mirare. Aceste oaze pline de verdeaţă, flori, fântâni arteziene şi atâtea alte aspecte pline de dinamică a vieţii, contrastau puternic cu pustiul arzător aflat uneori în imediată apropiere îţi dădeau senzaţia de ireal. Locuitorii s-au adaptat şi le place aici. O doamnă născută pe aceste meleaguri ne povestea că a plecat pentru un an în Europa, la fiica ei dar nu a putut să suporte clima şi s-a înapoiat după două luni. Parcă nu-mi venea să cred, pentru că acest teritoriu mi s-a părut foarte fierbinte. Abia după ce am stat acolo vreo săptămână am înţeles mai bine ce spunea. Căldura, fiind uscată se poate suporta mai uşor decât zilele înăbuşitoare din Toronto unde eşti îndemnat să fugi la adăpost. Aici e soare tot timpul şi te invită doar la o dulce leneveală, nu la stat în casă. Printre primele obiective propuse pentru vizitat a fost localitatea Sedona. În drumul nostru ne-am oprit să vizităm un castel al lui Montezuma dar nu am avut mult timp de stat pe acolo, aşa că ne-am mulţumit cu împrejurimile lui. Acolo am găsit un lac, o fântână de fapt, într-un loc ascuns unde nu te-ai fi aşteptat, o incredibilă oază de supravieţuire pentru oamenii lui Montezuma. Am vazut cum acei oameni îşi făceau case în zidul vertical al muntelui.

Am văzut, aflat şi învăţat multe. Am aflat că într-un teren atât de arid ca cel din Arizona locurile cu apă sunt considerate locuri sacre. Sunt locuri în care apa este sărbătorită pentru ca este atât de preţioasă. Viaţa acolo depinde parcă de toana zeilor locali care trimit picul de apă anual, atunci când au ei chef, din care cauză rugăciunile şi ceremoniile din jurul ideii de apă sunt parte din tradiţiile locale transmise cu grijă din generaţie în generaţie.

Fântâna lui Montezuma este şi ea un fenomen deosebit. E o fântână fără fund în care vine apa zilnic din străfundul pământului. A fost creată printr-un accident al naturii acum 11.000 de ani. Apa vine din străfunduri şi se scurge printr-o cascadă în imediata apropriere a fântânii. Este căminul unor specii de animale şi plante care nu se mai găsesc nicăieri pe toată planeta. De mii de ani a servit ca oază pentru viaţa sălbatică dar şi pentru oameni. Impresionant! De acolo am continuat călătoria spre Sedona. O altă minune a naturii.

Sedona, care atrage cam 3,5 milioane de turişti pe an este aşezată într-o zonă despre care se spune că are puteri miraculoase, cu darul de a insufla forţă, de a întineri şi de a stimula privitorul. Am stat cu ochii şi asupra cerului de o mare limpezime să vedem dacă zărim vreun OZN, căci Sedona este celebră şi pentru OZN-uri, locul preferat al extratereştrilor despre care s-au facut mai multe fotografii şi s-au depus multe mărturii. Este considerată zona apariţiei îngerilor şi a vindecărilor miraculoase.

Aici se desfăşoară multe activităţi paranormale. Zona dimprejur este deosebit de frumoasă. Am venit pe un drum şi ne-am întors pe altul ca să putem cuprinde cu ochii cât mai multe imagini pe care le-am dus cu noi ca pe un dar al frumuseţilor rarisime ale lumii. Rocile roşii sunt ca nişte monumente. Faimoasele roci Belle Rock şi Cathedral Rock sunt adevarate castele naturale capabile să impresioneze şi pe cei mai puţin sensibili turişti.

După părerea mea, cred ca am mai întâlnit în Arizona şi un alt loc cu puteri miraculoase. Într-una din zile, trecând prin frumosul oraş Tucson, cel de al doilea mare oraş al Arizonei, sediul cunoscutei University of Arizona situat la 180 kilometri distanţă spre sud faţă de capitala Arizonei, Phoenix am ajuns şi la o veche biserică a misionarilor franciscani, “Mission San Xavier del Bac”, în localitatea Tohono O`Odham. Absolut impresionantă cladire, frumos pictată de maeştri care au renovat şi Capela Sixtină, de aceea este numita şi Capela Sixtină a Lumii Noi.

Biserica era închisă, n-am putut intra dar am fost răsplătiţi de frumuseţile care o înconjurau. Zeci şi zeci de soiuri de cactuşi pe care nu pridideam să-i fotografiem, înfloriţi în culori vii erau cultivaţi cu aleasă pricepere în curte şi împrejurimi. Dar mai mult ca orice ne-a tulburat un fenomen pe care nu putem să-l punem decât pe seama miracolelor. Lângă biserică era un dâmb cu o cruce mare, albă în vârf. Andaluza, fiica mea, şi Tibi, soţul ei au urcat curioşi pe dâmb. Nu mică le-a fost surpriza să găsească o grotă în munte, cu o împrejmuire cu gard şi o statuie a Fecioarei Maria, replică a celeia aflate la Lourdes, Franţa. Dealul oferea o frumoasă panoramă a complexului bisericesc. Acolo, au aflat ei, şi-ar fi făcut apariţia Fecioara Maria. Această grotă păstrează o mulţime de icoane şi cruci. Aici s-a petrecut un mister. În liniştea deplină, atât Andaluza, cât şi Tibi au auzit clar, dincolo de grilajul de fier forjat că s-a produs un zgomot care imita ciocnirea a două sticle şi aerul s-a umplut de un parfum cu totul deosebit. Au fost cuprinşi de un tulburător mister care se petrecea sub ochii lor. Au coborât albi la faţă.

În drum spre aceaste locuri am vizitat o rezervaţie naturală, Picacho Peak. Ni se aşterneau înaintea ochilor frumuseţi ale zonei deşertice cu alte valori decât cele cunoscute de noi, pe care abia acum le descopeream. Din loc în loc erau amenajate spaţii pentru odihnă şi recreere. “Nu sunt şerpi care să tulbure odihna vizitatorilor?” am întrebat noi pe paznic. “Se mai întâmplă câteodată să vină cineva care să se plângă de prezenţa câte unui şarpe dar noi ne ducem şi cu grijă îl mutăm în altă parte”.

Capitala Arizonei, Phoenix este un oraş modern, plin de viaţă care nu lasă cu nimic impresia c-a luat naştere de-a dreptul pe pustietăţi nimicite de soarele necruţător. Are patru milioane de locuitori împreună cu localităţile suburbane dar cu o rată de creştere vertiginoasă şi datorită faptului că s-au construit multe locuinţe, acceptabile ca preţ. Clădirile moderne îşi etalează frumuseţile în deplină armonie cu spaţiile şi clădirile învecinate. Frumuseţea oraşului este îmbogăţită de parcuri, grădini, fântâni arteziene, spaţii de joacă pentru copii şi alte mijloace de recreere. În vecinatatea capitalei ne-a atras şi frumuseţea şi arhitectura ieşită din comun a casei celebrului arhitect Frank Lloyd Wright. Porţile şi chiar semnele de circulaţie din preajmă erau gândite în stilul naturii deşertice, ca peste tot unde a intervenit mâna omului în aceste locuri.

În ţesătura drumurilor noastre am poposit şi la Flagstaff, ultimul oraş înainte de Marele Canyon. Aici am petrecut două ore într-un magazin cu produse ale indienilor şi nu am plecat cu mâna goală, bineînţeles.

Timp de o săptămână cât am stat în Arizona n-am putut să cuprindem toate imaginile inedite, de-a dreptul fascinante. Din când în când am mai notat câte ceva deosebit. Palmierii dar şi alte plante au frunzele acoperite cu un strat subţire de ceară ca să nu se deshidrateze. Sclipesc în bătaia soarelui, oferindu-ţi o imagine neobişnuită. Soarele şi luna au alt traseu pe cer decât suntem obişnuiţi să vedem în zona în care trăim. La amiază, soarele străluceşte deasupra capului şi umbra noastră era aproape sub picioare. Şi luna nouă, mult mai mare decât o ştim, ca o secere subţire pe un cer incredibil de limpede, în amiaza zilei am vazut-o deasupra capului nostru. În Arizona nu este nevoie să se schimbe ceasul pentru orarul de vară. Ziua este egală cu noaptea aproape tot anul. Seara se lasă brusc, la ora 7,13 apune soarele şi peste un sfert de oră este întuneric deplin.

Impresia care ne-a însoţit tot timpul şi cu care am plecat, ca o concluzie este aceea a unor aglomerări de imagini neobişnuite, ca în vise, despre care ne întrebăm dacă le-am văzut cu ochii noştri sau au fost numai iluzii dar care îşi păstrează forţa vie de a ne chema înapoi. Şi ne gândim chiar să răspundem dacă ne va sta în putinţă, căci sunt multe alte tentaţii cărora simţeam că trebuie să le dăm curs cu ocazia unei noi vizite în acest stat american.

Elena Buică - Toronto, Canada

 

Last Updated on Friday, 21 August 2015 14:27
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website