"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Ştiţi ce mi se pare complicat la interacţiunile umane? Faptul că privim cu toţii la acelaşi lucru, dar simţim şi gândim cu totul diferit.

Fiecare dintre noi simte şi priveşte realitatea din faţa ochilor prin propriile lentile. Din păcate, sau din fericire, cu toţii purtăm lentile diferite care ne "deformează realitatea", fie că realizăm acest lucru conştient sau nu.

Acest mic detaliu reprezintă de fapt cauza primară pentru toate conflictele şi războiele lumii noastre. La nivel micro, războaie mici între soţi, parinţi, vecini, colegi de trafic; la nivel macro, războaiele între state si religii.

“Dacă vrei să reuşeşti în viaţă fă-ţi cel puţin un prieten evreu”

 

Dacă a existat ceva care şi-a pus amprenta asupra vieţii lui Dumitru Sinu, protagonist al unor scene de viaţă inedite după trecerea graniţelor de stat ale României, atunci se poate afirma, fără doar şi poate, că evreii pe care i-a cunoscut de-a lungul vremii au avut un rol covârşitor în ascensiunea sa spre o viaţă prosperă.

Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, militant activ împotriva comunismului, a fost una dintre victimele ticălosului regim instaurat la 23 august 1944 în România. În anul 1953 ajunge după gratii şi petrece zece ani din viaţă în temniţele comuniste, în timp ce famila sa suportă consecinţele. Informaţiile despre dosarul preotului Gheorghe Tatu sunt lapidare iar motivele arestării sale, de-a dreptul hilare: Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus, Sibiu a fost arestat şi condamnat pentru că a spovedit persoane urmărite de securitate! – scrie în dreptul numelui său, în listele cuprinzând preoţii arestaţi în acea perioadă. Lipsa de dovezi, deşi atitudinea şi acţiunile preotului fuseseră, fără îndoială, anticomuniste, au condus, probabil, la fabricarea de acuzaţii.

Nori negri s-au abătut asupra celui mai însorit stat din SUA, marţi 9 august, 2016, umbrind seninătatea unei familii fericite de români din Phoenix, Arizona.

Cristian Silaghi ajunsese acasă la ora 15:00 dintr-o „cursă” de la New York (deţinea un business de transporturi maşini), când prin minte îi trece gândul să-l viziteze pe vecinul Bill, un medic veterinar, prieten de familie. Era aproximativ ora 16:30. „Ce face Bill?” o întreabă Cristi pe Mary, soţia vecinului, care se afla în faţa porţii în momentul în care se îndrepta spre casa lor. „A intrat în siloz de ceva vreme şi nu s-a mai întors. Îl tot sun pe celular dar nu răspunde. Se aude telefonul sunând dar niciun răspuns. L-am trimis pe asistentul lui să vadă ce se întâmplă dar nici el nu a ieşit”. Mary tocmai apelase numărul de urgenţă 911.

„Fetiţa pădurarului”, „Portret de fetiţă”, „Catiuşa lipoveanca”, „Portret de copil” sunt tot atâtea chipuri de copii ce te privesc expresiv, din tablourile pictorului Nicolae Toniza. “Ochii lui Tonitza”, ochii mari, rotunzi, inocenţi, melancolici, naivi şi plini de poezie ai micuţilor zugrăviţi de el ne urmăresc cu lumina lor profundă. De-a lungul timpului, copiii au fost o veritabilă sursă de inspiraţie nu doar pentru artiştii plastici, ci şi pentru scriitori şi compozitori. Dacă în artă, aceştia au un loc bine delimitat, în religie ei fac subiectul unei recomandări de excepţie din partea Mântuitorului lumii. Cu mai bine de două mii de ani în urmă, Iisus a spus – ” Lăsaţi copiii să vină la Mine.” Câţi dintre noi ne-am întrebat de ce Fiul lui Dumnezeu a poruncit să nu îi oprim pe copii să ajungă la El?

Motto: „Toate lucrurile care sunt pline de amintiri degajă o visare care te îmbată şi care te face să mergi rătăcind mult timp…” Victor Hugo

Pentru Dumitru Sinu visul american a prins contur la mulţi ani după plecarea din România. Peregrinări îndelungi, începând cu lagărele pentru, refugiaţi din Iugoslavia şi Italia, continuând cu aventura franceză, care a avut cel mai puternic impact asupra sa, Canada – cu lecţiile ei de viaţă şi mai apoi Statele Unite – au adunat în sufletul lui amintiri pe care aripile timpului n-au reuşit vreodată să le şteargă.

“Communism is the death of the soul. It is the organization of total conformity - in short, of tyranny - and it is committed to making tyranny universal”. Adlai E. Stevenson


Eastern Europeans sensed the communist system in Norway, for they had lived under that kind of regime.

Under communism, the institutions of the state had been doing "their job" (but often not the job that they were supposed to do.), so there were certainly laws under communism, and they were enforced. We were just questioning the content of the laws and the way they were applied.

 

What's happening right now with Barnevernet (CPS) in Norway is very similar. The system there is not imposed by force though.

Interviu cu Georgia Blidar, o româncă din Santiago, Chile

 

Georgia Blidar s-a născut, după cum ne mărturiseşte, într-un spital din Ineu, judeţul Arad, pe 18 mai, 1991. Este al zecelea copil dintr-o familie de creştini ortodocşi cu 11 copii. A crescut în Apateu, o comună frumoasă, zonă de câmpie, din acelaşi judeţ. A studiat apoi la Arad, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, specializarea Jurnalism. Din 11 august, 2014, tânăra locuieşte într-un oraş de trei ori mai mare, ca număr de locuitori, decât Bucureştiul, mai exact în Santiago, Chile, unde şi-a găsit sufletul pereche. Cei doi sunt membri într-o biserică baptistă reformată din Santiago, o denominaţie creştină care a abaondonat toate „tradiţiile” din bisericile protestante şi se bazează strict pe Biblie.

Înainte de a te gândi unde să te muţi din locul în care te afli, fă o vizită în Uruguay. Foarte posibil să nu-ţi mai doreşti să părăseşti zona. Nu pleca din Uruguay fără să vizitezi Coasta Aurie (Golden Coast), care în ultimii ani a devenit un loc cel puţin interesant pentru mulţi americani şi europeni. Primitor, prietenos, dar şi sigur, oraşul apare ca un paradis cu un cadru liniştit, departe de marile metropole aglomerate şi zgomotoase. În plus, Uruguay are un centru financiar solid, cu o economie care în ultimii ani s-a aflat în curs de dezvoltare, în ciuda problemelor economice din restul lumii. Ca urmare, ţara continuă să atragă investitori străini şi din ce în ce mai mulţi pensionari. Iată de ce Uruguay poate deveni ţara ideală unde te poţi stabili acum sau la bătrâneţe.

Constantin Sperneac-Wolfer s-a născut în “vestul civilizat” de pe malul Begeului, în Timişoara, iar destinul său actual – acela de bănăţean, cetăţean român şi german, membru al comunităţii europene – începuse să se contureze încă din copilărie. Pe atunci, prin anii 60´, Banatul mai păstra ceva din diversitatea monarhiei austro-ungare, aşa că el a avut şansa să crească într-un mediu absolut multicultural şi să vină în contact cu limbi şi culturi diferite – maghiara, sârba, ceha, germana, idiş, etc.

De când se ştie, pe Sperneac-Wolfer l-au fascinat depărtările, necunoscutul, noul, de aceea de la bun început, dar şi în plină perioadă ceauşistă – cu toate că nu trecuse niciodată graniţa înainte de anii ‘90 – s-a simţit ca un european avant-la-lettre, convins fiind că va găsi până la urmă, “lumea largă” pe care o descoperise în lecturile sale filosofice şi la care visa. Totuşi, odată ajuns în Germania, dupa revoluţia din România – la care a luat parte direct – nu a aflat acelaşi spirit larg european, cultivat în Timişoara sa natală.