"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În prezentarea semnelor vremurilor din urmă, ale indicatoarelor de direcţionare spre vremurile şi soroacele sfârşitului, spre ziua şi ceasul pe care nu-L ştie nimeni ci numai Tatăl, direcţii captate în acrostihul SEMNE: Seminţiile lui Israel Erezii + Muntele Templului + Nenorociri + Esticii (Împăraţii Răsăritului), din limită de spaţiu, mă opresc din nou la ESTICI.


La această rubrică de peste 7 ani am scris de multe ori despre Împăraţii Răsăritului, încă de vremea când erau neglijaţi în circuitul economic mondial. Urmăresc evoluţia ţărilor din partea de Răsărit, luând ca referinţă, Israelul  şi am două ţinte: China şi India, pentru că aşa cum am afirmat de multe ori, la această rubrică, împăraţii Răsăritului trebuie în vremurile din urmă, să se ridice la nivel de supremaţie, pentru a putea uşor convoca împăraţii lumii pentru lupta de la Armaghedon, amintită în cartea Apocalipsa. Apostolul Ioan prezintă începând din capitolul 15 cele din urmă şapte urgii ce vor fi vărsate pe pământ, în timpul Necazului Unic din istoria lumii, continuând în capitolul 16, după urgia a şasea, cu un amănunt: Al şaselea a vărsat potirul lui peste râul cel mare, Eufrat. Şi apa lui a secat, ca să fie pregătită calea împăraţilor, care au să vină din Răsărit. (Apocalipsa 16:12).

 


Întotdeauna am considerat Statele Unite un exemplul clar de a demonstra pământului că Dumnezeu poate interveni în istorie şi aduna la un loc un popor în care să-şi găsească plăcerea. Aceasta a fost America, dar nu mai este. Nu-i găsesc loc Americii în profeţiile Scripturii, deci situaţia creată în America o consider a fi spre grăbirea vremurilor din urmă. Realitatea anului 2010 demonstrează că împărăţiile Răsăritului o iau înaintea Americii. Astfel în timp ce producţia industrială a Statelor Unite ale Americii a stagnat în luna Octombrie 2010 pe unele locuri mergând în jos, producţia industrială a Chinei şi Indiei este în creştere vertiginoasă. Dacă SUA rămâne la nivelul economic actual, China şi India vor prelua controlul economiei globale într-un timp mai scurt decât estimau experţii, anul trecut.


Se estimează că economia Indiei va înregistra cel mai rapid ritm de creştere dintre economiile mari ale lumii în 2012, urmând ca a doua ţară din lume, ca număr de locuitori, să devină a treia economie mondială, potrivit unui studiu realizat de britanicii de la Standard Chartered şi relatat de Agenţia Reuters.


TECHNICĂ MONDIALĂ DE VÂRF FABRICAT ÎN CHINA ŞI NU MADE IN USA


Până în luna noiembrie 2010, China s-a lansat cu cel mai rapid supercalculator, cela mi rapid tren, cel mai mare baraj hidroelectric. Este în pregătire lansare unei staţii spaţiale şi a unor sateliţi pentru înlesnirea drumului spre Marte, timp în care guvernul democrat al preşedintelui Obama a tăiat substanţial bugetul de cercetări ştiinţifice şi special bugetul NASA.


Supercomputerul chinez înlocuieşte 50 mii de computere conectate împreună. Are peste 2.5 petflops, şi o putere de 12 MW. Pentru că este ceva care şi mie mi-a stârnit curiozitatea am găsit ceva despre performanţa acestui supercalculator. Unitatea de măsura a vitezei unui computer, numită flop vine de la un acronim (nu acrostich) "FLoating-point OPeration". NEC SX-9 a fost un spercalculator fabricat de IBM care avea 100 giga flops. Ca unitate de comparaţie un computer cu 3 petaflops poate executa 1 âuadrilion operaţii pe secundă. Aş scrie 1 âuadrilion, adică 10 la puterea 15-a, dar trebuie să pun atâtea zeroruri că nu ar încape pe lăţimea unei coloane de ziar. Supercomputerul chinez este capabil de a calcula aproape 10 la puterea 15-a operaţii pe secundă.


Las cititorii să calculeze de ce sunt în stare împăraţii Răsăritului în domeniul înregistrării şi prelucrării informaţiilor, folosind computerizarea. Lângă China este India. Ştiaţi că atunci când sunaţi pentru computerul dumneavoastră, un customer service, legătura telefonică vă conectează cu un inginer din India
? Cred că nu e nevoie de comentarii.


Iată mai jos o listă cu produse care aveau marca „Made in USA”, dar care nu mai au această ştampilă, fiind fabricate în China sau alte ţări ale lumii: jucării Etch a Sketch; jucării Mattel; Radio Flyer’s Red Wagon; Becuri incandescente cu marca GE; Cuţite, linguri şi furculiţe de duzină; Automobile Pontiac; Minivan-uri sub mărcile Chevrolette, Pontiac, Buick, Saturn, Crysler, Dodge; Computere Dell; Fier Beton din inox şi multe altele.

CHINA ŞI INDIA – GREII ECONOMIEI MONDIALE


Vineri, 5 noiembrie 2010, Asociated Press au publicat următoarele: „China şi India au primit recunoaşterea ca fiind între greii economice mondiale, prin faptul că Fondul Monetar Internaţional le-a dat un rol semnificativ în stabilizarea economiei mondiale”.


SUA, însă, a acuzat din nou China şi la summitul G20 de la Seul (11-12 noiembrie 2010) că îşi ţine artificial moneda naţională la o valoare mică şi face astfel concurenţă nedreaptă exportatorilor americani. Intervenţiile preşedintelui SUA, nemaifiind SUA de altă dată, nu a avut prea mare succes la Seul, toată lumea catalogând SUA drept un producător de inflaţie, mai ales când din nou Banca Federală Americană a ordonat tipărirea a altor 600 de miliarde de dolari, fără acoperire. Unde te duci dolarule?


China s-a concentrat în ultimii ani pe menţinerea unui rate susţinute de creştere economică şi pe păstrarea stabilităţii politice interne şi a adoptat o politică externă prudentă. Acum, însă, este posibil ca ţintele cele mai importante să nu poată fi atinse fără ca Beijingul să se implice puternic şi în deciziile care se iau peste graniţe, scrie Foreign Affairs. "China transformă lumea aşa cum se transformă pe sine ... China a devenit o putere revoluţionară", scrie Foreign Affairs.


India a promis o contribuţie de aproximativ 3 miliarde de dolari, către Fondul Monetar Internaţional, ca răspuns la recunoaşterea FMI raportat la valoarea sa financiară. Astfel India a intrat pe locul 10 între cele mai influente state membre ale Fondului. India deţine un procent de 6 la sută din puterea totală de vot a membrilor FMI. După contribuţia promisă, cota Indiei va urca de la 214 DST (Drepturi Speciale de Tragere) la 428 DST.

http://www.evz.ro/typo3/sysext/rtehtmlarea/res/accessibilityicons/img/download.gif
Super Cycle Report
efectuat de Reuters a prezentat un studiu interesant. Economia globală traversează cel de-al treilea super ciclu de dezvoltare, respectiv o perioadă de creştere economică susţinută, în care unul dintre statele lumii dă tonul. Actualul ciclu se presupune că se va încheia în 2030, iar câştigătoarele cursei vor fi China şi India. Ciclurile anterioare s-au derulat între 1870 şi 1913, timp în care motorul de creştere al economiei mondiale au fost Statele Unite ale Americii, apoi a fost un al doilea ciclu între 1946 şi 1973, când Japonia a preluat ştafeta. "Considerăm că lumea este într-un «superciclu» de creştere economică susţinută. Amploarea schimbărilor pe parcursul următorilor 20 de ani va fi enormă", au afirmat în raportul lor, economiştii băncii internaţionale Standard Chartered. Economia Chinei se va dubla faţă de economia SUA până în 2030, când va reprezenta 24 la sută din PIB-ul mondial, faţă de 9 la sută cât este în 2010. India va devansa Japonia şi va deveni a treia economie a lumii in următorii zece ani. China va deveni până în 2020 cea mai mare economie a lumii, depăşind Statele Unite, ca urmare a creşterii rapide şi a aprecierii monedei, potrivit analiştilor grupului financiar Standard Chartered.


Într-un raport dat publicităţii la jumătatea lunii octombrie 2010, analiştii Băncii Mondiale estimau că economia Chinei va fi ''locomotiva care va trage economia din Asia de Est'', în condiţiile în care produsul intern brut va înregistra o creştere semnificativă. Specialiştii Băncii Mondiale avertizează însă că afluxul de capital din Asia poate genera o nouă criză.

SUA şi RUSIA SE DEPĂRTEAZĂ DIN NOU


În disperare, preşedintele american, a semnat un tratat cu preşedintele rus, Medvedev, în aprilie 2010 în ideia plecării capului şi apropierii de Rusia. Tratatul START prevede ca SUA şi Rusia să-şi reducă cu 30 la sută armamentul nuclear din dotare. "Mi-am luat angajamentul de a finaliza acest tratat, înainte de începerea sesiunii Congresului", a spus Obama.

După câştigarea republicanilor în Congresul american preşedintele american, Barack Obama, a declarat că simte o puternică presiune pentru ratificarea tratatului START. Aceste presiuni, declară preşedinte american, vin din partea mai multor membri ai Congresului SUA, informează Deutsche Welle.


Tratatul semnat va trebui să fie ratificat dacă nu va fi aprobat de Congresul American


Ca o concluzie la acest articol: Vremurile se precipită mai mult decât experţii financiari se aşteptau în urmă cu cinci ani. Momentul venirii Fiului Omului îl ştie numai Tatăl. În înţelegerea ce o am, din Scripturi, înaintea Venirii Fiului Omului pe norii cerului să-şi răpească Biserica, pământul va experimenta Necazul Unic al istoriei sale. În timpul acelui Necaz Unic vor avea loc evenimente care sunt în pregătire în zilele ce le trăim. Pentru Biserică consider aceste evenimente, telegrame transmise de Mire Miresei, Bisericii Sale, că Venirea Lui se apropie. Eşti tu gata? Dacă Da, ferice de tine! Dacă nu mai e har Vino la El chiar acum să fii parte a Miresei Sale!

Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi! - a spus Domnul Isus.