Home Nelu Ciorba Muntele Templului
Muntele Templului PDF Print E-mail
Written by Nelu Ciorba   
Tuesday, 17 May 2016 12:38

În ediția precedentă (aprilie 2016) ale acestei rubrici am menționat acțiuni intense, cu mari riscuri, ce au avut loc pe Muntele Templului, în mișcările evreiești de a reobține controlul total asupra Muntelui și posibilitatea începerii construirii celui de-al treilea Templu.

Însă, Comitetul executiv al UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură), vineri 15 aprilie 2016, întrunit la Paris a adoptat o rezoluție de protecție musulmană a regiunii Muntelui Templului și anume moscheea Al-Aqsa, Domul Stâncii, iar Zidul Plângerii l-a numit un loc musulman sub numele Al-Buraq Plaza. Nici o referire la numele real al locului ca fiind Muntele Templului.

 

Rezoluţia susţine ca Israelul să restaureze regiunea Muntelui Templului la modul în care era înainte de septembrie 2000, când a izbucnit Cea de-a doua Intifadă. UNESCO doreşte, de asemenea, ca Israelul să dea mai multă trecere musulmanilor la moschee şi a criticat planurile Israelului de a construi un loc de rugăciune pentru Asociaţia Femeile Zidului.


58 de membri ai comitetului executiv au votat cu 33 pentru, 6 împotrivă și 17 abțineri. Gana și Turkmenistan au lipsit de la vot. SUA, Estonia, Germania, Olanda, Marea Britanie, Lituania s-au opus rezoluţiei. Pe lângă țările arabe, Franța, Spania, Slovenia. Suedia, Rusia au suportat prin vot rezoluția.

Documentul a stârnit reacții puternice mondiale și a provocat furia Israelului, Benjamin Netanyahu a declarat ”că decizia luată de Națiunile Unite este absurdă”, care “ignoră legătura istorică unică dintre iudaism şi Muntele Templului”.


Istoria confirmă ce scrie Scriptura că în perioada 966-959 Înainte de Christos - Solomon a construit Templul folosind pietre cioplite de israeliți și neamuri, prelucrate înafara Iersulamului; cedru din Liban şi cantităţi mari de aur şi argint. (1 Regi 5-9, 2 Cronici 2,3). Solomon a început zidirea Casei Domnului la Ierusalim, pe muntele Moria, care fusese arătat tatălui său David, în locul pregătit de David în aria lui Ornan, Iebusitul.(2 Cron 3:1)


Istoria stă mărturie și tradiția islamică relatează că în anii
685-705 AD Caliph Omar a curăţat Muntele Templului şi a coordonat construirea din lemn a moscheii Al-Aksa (700 AD), şi a Domului Stâncii (terminat prin 690 AD); ca şi locul de ascensiune al lui Mohamed la al şaptelea cer.


Cum e posibil ca să ajungem în anul 2016 când comitetul executiv al UNESCO să șteargă peste o mie șasesute de ani de istorie? Ce nu e posibil azi?

Modificări la Beneficiile de Asigurare Socială


Cititori din zona Portland, Los Angeles, Phoenix, Chicago mi-au cerut să informez cititorii revistei cu modificările făcute, în America, privind beneficiile de asigurare socială. Sunt mai multe documente din care am tradus cele de mai jos și cei ce doriți detalii le puteți avea accesând adresele respective sau căutând pe google accesul la aceste site-uri. Adevărul neplăcut este că comgresul american a modificat legi în defavoarea noastră a celor care suntem sau ne pregătim pentru a beneficia de asigurarea socială, un drept al oricărui om care a muncit și a plătit taxe în această țară. Una din motivele schimbării legilor a fost reducerea bugetului guvernului SUA care a crescut enorm ajungând la $59,380, pe fiecare persoană sau peste 19 trilioane dolari pe total. (pentru detalii: http://www.usgovernmentdebt.us/)


Conform documentului ”Fact Sheet - Social Security” e semnificativ de menționat scăderea beneficiului maxim de asigurare socială la atingerea vârstei de pensionare la $2,639 pe lună față de $2,663 cât era în anii trecuți. $24 pe lună pe individ e ceva, iar pentru cei peste 57 milioane beneficiari ale asigurărilor sociale sigurat peste 500 milioane se reduc de la bugetul SUA. A rămas neschimbat netaxarea venitului exra. Astfel sub vârsta de pensionare la fiecare dolar câștigat peste $15,720 pe an ($1,310 pe lună) se va retrage 2 dolari din beneficiul de asigurarea socială. După atingerea vârstei de pensionare câștigul peste $41,880 pe an ($3,490 pe lună) în lunile dinaintea datei de obținere a vârstei de pensionare la fiecare dolar cîștigat se va retrage $3 din suma d emai sus. După atingerea vârstei de pensionare, nu este nici o limită de câștig, din care să se reducă beneficiul de asigurarea socială.


Tot în direcția scăderii bugetului a apărut și The Bipartisan Budget Act din 2015 (mai jos câteva detalii).


Anul trecut, 2015, ni se spunea că fără a face modificări, în anul 2033, Fondul de Asigurare Socială va fi capabil să plătească aproximativ 77 la sută din beneficiile programate. Anul acesta ni se spune că prin 2034, impozitele pe salarii colectate vor fi suficiente pentru a plăti doar aproximativ 79 la sută din beneficiile programate.


Întrebări au fost și cu referire la Windfall Elimination Provision (WEP). Dacă lucrezi pentru o întreprindere sau un angajator care nu reține taxele de asigurare socială din salariul tău, cum ar fi o agenție guvernamentală sau de un angajator din altă țară, orice pensie vei obține de la acea muncă poate reduce beneficiile de asigurare socială.


Ce pot răspunde aici că în anii lucrați în altă țară (România) mie mi s-au reținut taxe de asigurare socială din salarul avut.

Lege cu referire la revendicarea beneficiilor de asigurare social (Social Security Benefits)


The Bipartisan Budget Act din anul 2015 a fost o altă lege controversată și evitată de politicieni de a o discuta cu alegătorii, fenomen numit ”the third rail”.

The Bipartisan Budget Act, aprobat în noiembrie 2015 a anulat două avantaje utilizate în primul rând de către cuplurile căsătorite. De la această regulă pot face excepții persoane care au trecut de vârsta de 62 de ani după 1 ianuarie 2016.

- În primul rând noua lege încurajează cuplurile căsătorite să înceapă în același timp folosirea beneficiilor de asigurarea socială, pentru a avea parte de maximul de beneficii posibile. Pentru obținerea acestui beneficiu cererea trebuie depusă înainte de vârsta de pensionare, care, în prezent este 66.

- În al doilea rând dacă vă cereți beneficiile dumneavoastră și renunțați la ele în folosul partenerului de viață, și apoi reveniți la decizia de a continua munca și participarea la asigurare socială, partenerul nu va putea primi beneficiile bazate pe dosarul dumneavoastră de asigurare socială în timpul suspensiei.


Pentru mai multe informații despre aceste modificări în lege, vă rugăm să vizitați
Recent Social Security Claiming Changes and Retirement Planner.


A decide când să înceapă prestațiile dumneavoastră de asigurare socială este o decizie complexă și personală. Puteți contacta Social Security la 1-800-772-1213 (TTY 1-800-325-0778), sau vizitați biroul local al Social Security, pentru a vorbi cu un reprezentant despre opțiunile de pensionare.


Declarația personală de asigurare socială


Vă prezint, aici, informații traduse direct din declarația mea personală de asigurare socială (Your Social Security Statement, May 11, 2016). Se referă la o persoană care în 2016 a împlinit vârsta de 63 ani. Fiecare dintre dumneavoastră puteți să vă vedeți Declarația Personală de Asigurare Socială creând un cont personal pe ssa.gov. Ce este scris cu fontul italic este o traducere directă. Cu fontul normal introduc comentarii, care consider necesare.


Fazele ce trebuie întreprinse în vederea obținerii beneficiilor de asigurare socială (Social Security Benefits) sunt:

• Estimarea beneficiilor de pensionare folosind estimatorul ssa.gov (social security administration);

• Cerere de pensionare a soțului, soței, Medicare, sau de invaliditate folosind formularele de pe site-ul ssa.gov;

• Odată ce primiți beneficiile, ele se pot gestiona folosind instrucțiunile de pe ssa.gov.

Declarația ta de asigurare socială vă spune cât de mult tu și familia ta ar primi în prestații de invaliditate, de urmaș sau de pensionare. Aceasta include, de asemenea, istoricul câștigurilor pe durata de participare. Verifică istoricul câștigurilor salariale, și anunță imediat dacă găsești o eroare. Acest lucru este important, deoarece beneficiile primite sunt bazate pe istoricul veniturilor pe durata de participare...


Este extrem de important să anunți, în scris SSA imediat ce găsești o eroare. Durează foarte mult remedierea situației.


Este pentru prima dată când găsesc aceasta în declarație: Prestațiile de asigurare socială nu sunt destinate a fi singura sursă de venit atunci când te pensionezi. În medie, beneficiile de asigurare socială vor acoperi circa 40 la sută din veniturile anuale avute înainte de pensionare. Vei avea nevoie de alte economii, investiții, pensii, sau conturi de pensii pentru a trăi confortabil atunci când te pensionezi.


Medicare.
Ai suficiente credite pentru a te califica pentru Medicare, la varsta de 65 de ani. Chiar daca nu te pensionezi la vârsta de 65 de ani, contactează Social Security trei luni înainte de a 65-a zi de naștere pentru a te înscrie în Medicare.



Beneficiile dumneavoastră sunt estimate pe baza legislației în vigoare. Congresul a făcut modificări la legi în trecut și poate face acest lucru în orice moment. Legea care reglementează sumele de beneficii se poate schimba, deoarece, prin 2034, impozitele pe salarii colectate vor fi suficiente pentru a plăti doar aproximativ 79 la suta din beneficii programate.


Foarte interesant este că până în anul 2015 această constatare suna așa: Fără a face modificări, în anul 2033, Fondul de Asigurare Socială va fi capabil să plătească aproximativ 77 la sută din beneficiile programate.


Estimarea Beneficiilor


Pentru a primi beneficii de asigurare socială, cei mai mulți oameni au nevoie de 40 de credite, acumulate pe parcursul vieții lor de lucru. Pentru prestațiile de invaliditate și de urmaș, tinerii au nevoie de mai puține credite pentru a fi eligibili. ... Pentru că aveți suficiente credite de lucru, am estimat valorile sumelor de beneficii folosind câștigurile medii pe parcursul vieții dumneavoastră de lucru. Pentru 2016 și mai târziu (până la vârsta de pensionare), am presupus că veți continua să lucrați și să aveți un câștig similar cu anii 2014 sau 2015. ... In general,cu cât ești mai în vârstă și cu cât ești mai aproape de pensionare, estimările vor fi mai exacte, deoarece acestea se bazează pe o istorie de lucru mai lungă, cu mai puține incertitudini, cum ar fi fluctuațiile veniturilor și modificările legislative.. Vă încurajăm să utilizați Estimatorul de pensionare on-line pentru a obține estimări imediate și beneficii conectate la activitatea dumneavoastră personală. Suma reală a beneficiului ce putem să vă oferim, în momentul când depuneți cererea de pensionare, deoarece:

(1) Veniturile dvs. pot crește sau scădea în viitor.

(2) După ce începeți să primiți beneficii, acestea vor fi ajustate conform coeficientului costului de viață.

(3) Beneficiile tale estimate se bazează pe legislația în vigoare. Sumele de beneficii care reglementează dreptul se pot schimba.

(4) Suma dvs. de prestație poate fi afectată de serviciul militar, domeniul activității de muncă, special în domeniul căilor ferate, etc. Un alt factor este munca prestată pentru care nu s- a plătit taxa de asigurare socială. Accesați www.socialsecurity.gov pentru a afla mai multe.




Windfall Elimination Provision (WEP)


Dacă primiți o pensie de la o muncă prestată și pentru care nu ați plătit taxe de asigurare socială și în același timp vă calificați pentru propriile beneficii de asigurare socială, sau invaliditate, beneficiul dumneavoastră de asigurare socială poate fi redus, dar nu eliminat, prin Windfall Elimination Provision (WEP). Valoarea redusă, dacă este cazul, depinde de câștigurile și numărul de ani în care ați lucrat și în care ați plătit taxe de asigurare socială, cât și de anul în care ați împlinit vârsta de 62 de ani sau ați devenit în incapacitate de muncă. Pentru a estima efectul WEP la beneficiul dumneavoastră de asigurare socială, accesați www.socialsecurity.gov/WEP-CHART. În 2016, reducerea maximă lunară este de $ 428. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați Windfall Elimination Provision (Publication No. 05-10045) at www.socialsecurity.gov/WEP. Government Pension Offset (GPO).


Dacă primiți o pensie bazată pe activități federale, de stat sau activității administrației publice locale în care nu ați plătit taxe de asigurare socială și vă calificați, acum sau în viitor, pentru prestațiile de asigurare socială ca și individ sau fost soț (soție), văduvă sau văduv, vă sunt susceptibile de a fi afectate de GPO. În cazul în care se aplică GPO, beneficiul dumneavoastră de asigurare socială va fi redus cu o sumă egală cu două treimi din pensia de stat, și ar putea fi redus la zero. Chiar și în cazul în care beneficiul dumneavoastră este redus la zero, vei fi eligibil pentru Medicare, la vârsta de 65 de ani pe înregistrarea soțului sau soției. Pentru a afla mai multe, vă rugăm să consultați Government Pension Offset (Publication No. 05-10007) at
www.socialsecurity.gov/GPO


Luați informațiile din întreg articolul din această ediție ca referință pentru dumneavoastră. Fiecare persoană care ajunge la vârsta de pensionare are o situație unică ca istoric al activității de muncă prestată și beneficiază de asigurarea socială pe baza declarațiilor personale date și pe baza înregistrărilor de venit în dosarul personal de la Social Security Administration.

 

Last Updated on Tuesday, 17 May 2016 12:38
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website