Suntem din nou în preajma Sărbătorii Naşterii Domnului Isus Cristos, o sărbătoare pe cât de populară printre urmaşii lui Cristos, creştinii, pe atât de controversată. Tradiţiile şi obiceiurile sunt cele mai abundente în această perioada a anului.


Cuvântul “tradiţie” provine din latinescul “traditionem” care înseamnă “a transmite”. O tradiţie este un set de obiceiuri şi practici transmise din generaţie în generaţie, în timp ce obiceiurile sunt reguli sau legi care sunt stabilite în timp de către un popor.


Printre tradiţiile de Crăciun, în România, se numără aşa cum bine ştiţi: mersul la biserică, împodobirea bradului, mersul cu colindul, cu capra, cu pluguşorul, tăiatul porcului, cadouri şi urări şi mâncare din belşug. Pe la noi prin sat, în Chier, un sătuleţ la vreo 40 de km vest de Arad, se merge cu colindul, cu turca, cu steaua, cu capra, cu “mnioţolo” (dacă sunteţi curioşi ce înseamnă acest cuvânt, nici eu nu ştiu, însă această tradiţie se pare că este un obicei unicat în sat: copiii se trezesc dis de dimineaţă, în Ajunul Crăciunului şi merg pe stradă strigând din răsputeri aceată strigare, apoi intră în casele oamenilor, unde primesc colaci, cornuri, bomboane, nuci, mere, ba chiar şi bani, asta după ce spun sau cântă o colindă, ferindu-se să nu fie prinşi de turcă) şi alte tradiţii şi obiceiuri.


Şirul tradiţiilor şi obiceiurilor poate continua, depinde de zona în care ne aflăm fiecare sau de unde venim şi unde am crescut.


Pe aici prin America, tradiţiile şi obiceiurile sunt mai puţine, mai “şterse” fără esenţă. Imediat după Sărbătorea Recunoştinţei, se începe împodobirea caselor cu tot felul de lumini şi luminiţe specifice Crăciunului,  “vânatul” de cadouri începe a doua zi după această sărbătoare care cade întotdeauna joia. Această zi este Vinerea Neagră (Black Friday) când au loc cele mai mari oferte ale anului. Apoi are loc împodobirea bradului de Crăciun, trimiterea de felicitări, colinzi la radio şi televizor şi prin magazine (americanii nu merg cu colindul), înghesuială mare pe la malluri (centre cu mai multe magazine) planuri de întrunire cu familia, liber de la servici etc.


În timp ce toate obiceiurile încearcă să scoată în evidenţă atmosfera de sărbătoare şi bucurie a acestei perioade, se pierde mult din esenţa sărbătorii care este venirea pe pământ a Mântuitorului Isus Cristos.


Elementele nativităţii se foloesec din plin peste tot, începând din biserici, pe stradă şi în casele noaste. Auzim peste tot cuvinte familiare ca: Maria, magii, păstori, Irod, iesle, vite, paie, prunc, aur, smirna, tămâie, steaua, îngeri, grajd şi alte cuvinte atât de bine cunoscute în această perioadă. Însă se încearcă din răsputeri evitarea şi eliminarea pe cât posibil a numelui ISUS Cristos şi importanţa venirii Lui în lume şi înlocuirea Lui cu orice alte nume, referinţe sau denumiri. 


Crăciunul (Christmas) nu se mai numeşte Crăciun, pentru că face referire la Cristos (Christ), ci se numeşte Sărbătoare de iarnă. Nu se mai foloseşte urarea “Crăciun Fericit” (“Merry Christmas”) ci “Sărbători Fericite” (“Happy Holidays”). Se propovăduieşte ideea că nu Isus a venit în lume, darul cel mai de preţ pentru omenire ci Moşul (Santa).


Ba s-au făcut chiar şi “colinde” care mimează pe ISUS, Fiul lui Dumnezeu, Atotputernic şi Atotştiutor, Părintele Veşniciei şi Domn al Păcii. Aici în America este foarte popular cântecul

“Santa Claus is coming to town / He sees you when you’re sleeping / He knows when you’re awake / He knows if you’ve been bad or good / So be good for goodness sake!”
(Moş Crăciun vine în oraş / Te vede când dormi / Ştie când eşti treaz / Ştie dacă eşti bun sau rău / Aşadar, fii bun, de dragul de a fi bun.”
 

Însă Sărbătoarea Naşterii Domnului este mai mult decât tradiţie şi obiceiuri. În acea vreme s-au petrecut  evenimente extraordinare care nu au mai avut loc nici până atunci nici de atunci încoace: FIUL LUI DUMEZEU, a venit pe pământ. Îngeri şi oameni împreună au coordonat, într-o armonie perfectă, întruparea lui Dumnezeu în lume. Unul dintre personajele principale ale acestei “drame cereşti”, a fost Maria. M-am gândit adesea prin ce momente a trecut această tânără, căreia de multe ori nu îi dăm atenţia cuvenită, de teamă ca nu cumva să o preţuim mai mult pe ea, decât pe Isus, care trebuie să fie centrul atenţiei şi închinării noastre, însă trebuie respectată ca pe o fiinţă special aleasă de Dumnezeu pentru a-şi aduce planul de salvare al omenirii la îndeplinire.


După părerea cercetătorilor Bibliei, Maria avea între 13 şi 16 ani şi era, spune Biblia, virgină, adică nu a cunoscut bărbat, ca să se împlinească proorocia de la Isaia 7:14 care spune “De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu, şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi)... “


Maria avea tot dreptul să se gândească, cum s-ar gândi o tânără de vârsta ei: la o părtăşie curată şi sinceră cu Dumnezeu, la aspectul fizic, felul cum se îmbracă, la cercul de prieteni pe care îi avea, la presiunea socială de a fi cât se poate de “în rând cu lumea”. În aceea vreme, se practicau căsătoriile aranjate de către părinţi iar căsătoria avea loc la o vârstă foarte fragedă pentru femei, comparativ cu ziua de azi, drept dovadă, Maria era deja logodită cu Iosif, când a auzit marea veste.


Ce s-a gândit Maria după ce a auzit vestea de la înger, care a apărut în cămăruţa în care se afla, pe neaşteptate? Rămasă fără cuvinte pentru o clipă, după plecare îngerului, sunt singur că tânăra fecioară şi-a revenit în fire şi gândurile au început să îi năpădească mintea. “Cum adică o să rămân însărcinată? Ce o să zică logodnicul meu Iosif? Precis o să mă părăsească, crezând că nu i-am fost credincioasă! Precis nu o să mă creadă. (Şi într-adevăr, Iosif, chiar că a vrut să o părăsească la aflarea acestei veşti, însă a fost oprit de un vis în care i se spunea, tot de către un înger să nu o părăsească, spune Scriptura) O să mă judece familia, prietenele, rudele, biserica, tot satul, că am rămas “însărcinată din flori”. Pentru o femeie să rămână însărcinată, fără a fi căsătorită, pe vremea aceea, însemna moarte sigură prin împroşcare cu pietre şi era o ruşine nu numai atunci, dar încă este o ruşine şi în vremea noastră,  cu toată străduinţa societăţii de azi, care încearcă să scoată acest concept “învechit” din mintea fetelor noastre de vârstă şcolară, care sunt îndoctrinate cu ideea că “e ok să te culci cu un baiat, atâta timp cât o  faci “protejat”, o mişcare care va ruina societatea umană şi va atrage mânia lui Dumnezeu asupra întregii omeniri.


Şi poate că gândurile au năpădit-o ca pe oricare altă tânără de vârsta ei şi a realizat imensitatea actului naşterii Copilului. “O să dau naştere la …. Dumnezeu care a făcut cerurile şi pământul, Cel care a creeat oceanele, râurile, pădurile, peştii din apă, animalele, păsările din pădure şi care ne-a creeat pe noi, oamenii. O să am grijă de Cel Atotputernic, Părintele veşniciei şi Domn al păcii, Împăratul Împăraţiilor! Aş putea să îi cer orice de sub soare, aş putea să îi cer să îmi construiască cel mai mare palat din lume, pe Iosif să îl facă cel mai chipeş şi mai voinic soţ, o să îi cer să nu mai îmbătrânim niciodată, să trăim veşnic, să fiu o prinţesă iar Iosif prinţ, ca toată lumea să ni se închine, o să-i cer cele mai preţioase bijuterii din lume, cele mai frumoase rochii ...” iar şirul de gânduri ar fi continuat la nesfârşit. Însă Maria, era de o modestie şi sfinţenie extraordinară. Sfânta Scriptură spune la Luca 2:19 că “Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gândea la ele în inima ei.”


Poate nici nu s-a gândit că Fiul ce se va naşte, va vindeca pe leprosi, şchiopi, orbi, demonizaţi şi multe alte boli, ba chiar va învia morţi, va sătura mulţimi cu doar două pâini şi trei peşti, va umbla pe apă şi va potoli furtuni iar când va fi în floarea tinereţii, la numai vreo 33 de ani, să moară condamnat la moartea cea mai cruntă din aceea vreme, prin răstignire, ca apoi să învieze şi să salveze întreaga omenire şi inclusiv pe ea, femeia care l-a născut: Maria.


Crăciun sau nu, tradiţii sau obiceiuri, însă dincolo de colinzi, cadouri, mâncăruri şi atmosfera de sărbătoare, să ne gândim mai adânc la semnificaţia întrupării lui Cristos pe pământ, că fără de El, am fi fost cei mai nenorociţi dintre oameni, condamnaţi la moarte veşnică.