Hermann Oberth - Sibianul care a făcut posibil zborul cosmic
Hermann Oberth a fost primul om care a realizat, practic, visul zborurilor în spaţiu şi a arătat drumul de urmat prin numeroasele sale concepţii şi construcţii de rachete. “Realizările lui în domeniul astronauticii merită un loc de cinste în Istoria Tehnicii şi Ştiinţei”, spune celebrul Wernher von Braun, unul dintre cei mai importanţi savanţi în domeniul astronauticii şi principalul realizator al programului de zboruri spaţiale Apollo (NASA).
Hermann Oberth s-a născut la 25 iunie 1894 în Sibiu, tatăl fiind un medic renumit, Iulius Oberth, iar mama, Valeria (născută Krasser), casnică. După puţin timp, familia s-a mutat la Sighişoara, unde Hermann a făcut şi şcoala. Era fascinat pe povestirile lui Jules Verne (1828-1905), mai ales de romanul De la pământ la Lună, pe care l-a citit de atâtea ori, până l-a învăţat pe dinafară. La numai 14 ani, a construit şi primul model de rachetă. În 1912 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Munchen. Dar dorinţa de a cunoaşte foarte multe despre ştiinţele exacte îl ducea şi la cursurile astrofizicianului şi profesorului universitar R. Emden (1862-1940) şi cele ale fizicianului W. Conrad Rontgen (1845-1923), descoperitorul în 1895 al razelor X, ulterior numite raze Rontgen.
A fost, apoi, înrolat ca medic în timpul Primului Război Mondial, împrejurare decisivă, când şi-a dat seama că nu ar vrea să lucreze în domeniul medicinii. În 1917, a proiectat primul model de rachetă cosmică, alimentată cu combustibil lichid. La finele războiului, s-a căsătorit cu Matilda Hummel şi s-a înscris la Universitatea din Cluj studiind fizica. Studiile şi le-a continuat la Munchen, Gottingen şi Heidelberg. Deşi merita titlul cu prisosinţă, Hermann Oberth nu a fost doctor în ştiinţe (deşi unii i se adresau cu acest titlu), refuzându-i-se teza de doctorat (“Die Rakete zu den Planetenrumen” - “Racheta în spaţiul interplanetar”), apreciată drept utopică. Dezamăgit, dar şi ambiţionat, Oberth a declarat că vrea să devină un om de ştiinţă mai valoros decât cei care i-au respins teza, fără să fie, pentru asta, doctor în ştiinţe. Teza de doctorat i-a folosit, totuşi, la Universitatea din Cluj, unde i-a fost acceptată ca lucrare de diplomă – 1923. Şi-a transformat, apoi, dizertaţia într-o carte pe care a publicat-o pe cheltuiala proprie, atât în limba română, cât şi în limba germană. A fost un succes extraordinar, care a revoluţionat tehnica zborului şi a devenit o lucrare de referinţă mondială, concepţiile sale tehnico-ştiinţifice despre zborul în spaţiul interplanetar fiind utilizate ca principiu de bază al rachetelor multietajate cu combustibili lichizi.
În anul 1938, a fost invitat ca profesor la Politehnica din Viena, unde a desfăşurat o bogată muncă didactică şi de cercetare. În 1941, a fost mobilizat la Centrul german de la Peenemunde, unde, împreună cu fostul său student, Wernher von Braun (1912-1977), a realizat o rachetă cu rază mare de acţiune, cea dintâi din lume. În 1944 s-a retras la Feucht, lângă Nurenberg şi a continuat construcţia de rachete în trepte, fiind solicitat de diferite ţări ca expert în probleme spaţiale. La invitaţia lui Wernher von Braun, a fost de faţă la lansarea rachetei care a dus primul om pe Lună. În 1972, vizitând ţara lui natală, România, Universitatea din Cluj-Napoca i-a conferit titlul de Doctor Honoris Causa pentru “Meritele sale excepţionale în studierea teoretică a zborului cosmic, în realizarea rachetelor şi în activitatea didactică, ca profesor de matematică şi fizică”.
Cu ocazia unei conferinţe ţinute la Academia Română de către Hermann Oberth, profesorul Ilie Carafoli declara: “Savanţii şi inginerii români îl cinstesc şi îl admiră pe Hermann Oberth ca pe unul din cei mai înzestraţi compatrioţi ai noştri”. Herman Oberth a decedat la 95 de ani, în 1989, la 28 decembrie, la Feucht/Nurenberg, Germania. În 1991, Academia Română l-a ales membru de onoare post-mortem. Mihai Rogai – Hildesheim, Germania comentează: “Eu însumi îi datorez nu numai realizările obţinute în viaţă, ci şi înţelegerea întrepătrunderii dintre partea teoretică şi partea practică a tehnicii zborurilor în spaţiu”.