Ni se pare la toti ca acest an parca nu se mai termina. Am vrea sa dormim si sa ne trezim parca dintr-un vis urat. Suntem bulversati zilnic de informatii negative si previziuni sumbre. Cei mai multi gandim ca traim cea mai grea perioada istorica.
Unul din lucurile pe care am ales sa le fac in acesta perioada este sa stau aproape de carti si sa citesc despre subiecte variate. L-am regasit astfel pe autorul britanic Os Guinness ce afirma intr-una din catile sale faptul ca anii saizeci din secolul trecut au reprezentat una dintre cele mai importante epoci ale istoriei moderne, „o sabie profunda si salbatica ce a trecut prin istoria si cultura americana/occidentala”. A fost un deceniu marcat de progresele stiintei si a drepturilor civile, dar si cu „utopismul si violenta razboiului din Vietnam si, desigur, excesele revolutiei sexuale, ascensiunea conflictelor la nivel cultural si nihilismul postmodernismului, care aduc astazi, de fapt astazi in 2020 o recolta atât de murdara, intunecata”.
Nu am trait prin anii 1960, dar se pare ca a fost ceva important de remarcat, care are un impact masiv in cultura contemporana: o masiva schimbare culturala generand multiple tulburari (inclusiv convulsii politice) precum si rediscutare si reasezare masiva a normelor sociale.
„Anii saizeci au pus semintele balaurului care produc recolta amara care se culege astazi”, scrie Guinness în relansarea cartii sale The Dust of Death. „Într-un fel sau altul, astazi suntem cu totii copii ai anilor saizeci.”
Este prea devreme acum pentru a întelege toate efectele care au facut din 2020 ceea ce este si ceea ce va genera - pentru ca nu a fost doar o problema de sanatate fizica. Pandemia, tensiunile rasiale si dezbaterile polarizante in care nu exista parca calea de mijloc au contribuit la a face acest an 2020 unul de referinta in istorie. Potrivit lui Guinness, tendintele culturale care ne afecteaza astazi au început mult timp în urma cu ascensiunea umanisumui laic, eroziunea bazei crestine pentru cultura occidentala si esecul de a oferi o contrapondere, o alternativa viabila la asaltul ateismului universal.
Tenisunile pe care le simtim astazi nu sunt surprinzatoare. Mediul socio-cultural contemporan s-a îndepartat de o viziune crestina asupra lumii, fara a oferi nimic in schimb. Pandemia si tot ceea ce a generat la nivelul relatiilor umane au accelerat tulburarile care existau deja.
Zbuciumul pe care îl traim anul acesta este un semn ca experimentul modern al vietii fara Dumnezeu este sortit esecului. Umanismul si secularismul promit mai mult decât ofera, iar nelinistile noastre sunt un semn al esecului lor de a oferi raspunsurile de care avem nevoie.
Potrivit Guinness, solutia la problemele culturii noastre este o alta alternativa, o a treia (multidiscutata) cale: „promisiunea realismului fara disperare, implicarea fara frustrare, speranta fara romantism. Acesta combina preocuparea pentru umanitate cu integritatea intelectuala, dragostea de adevar cu dragostea de frumos, convingerea cu compasiunea si spiritualitatea profunda.”
Aceasta a treia cale poate fi gasita doar în redescoperirea si renasterea credintei crestine istorice.
„Ceea ce este necesar nu este nimic altceva decât reformarea si reînvierea în biserica”, scrie Guinness, „o redescoperire a adevarului lui Dumnezeu de catre poporul sau si o reînnoire a vietii lui Dumnezeu în poporul sau”.
În cazul în care acest lucru suna descurajant, Guinness ne aminteste: „Fiecare om este semnificativ. Actiunile fiecarui om pot provoca valuri care nu înceteaza niciodata“. Nu avem nevoie de oameni extraordinari. Avem nevoie de „oameni obisnuiti care fac lucruri grozave, pentru ca se bazeaza pe faptul ca Dumnezeu este cu ei”.
Este poate usor sa privim lumea si starea ei actuala, sa nu punem mainile in cap sau sa le ridicam in sus neputinciosi. Dar bisericii - biserica obisnuita, umila - i s-a încredintat vestea buna de care are nevoie aceasta lume, iar tulburarile noastre actuale ne amintesc de cât de mult are nevoie lumea. Sarcina bisericii este la fel de urgenta ca întotdeauna si este nevoie sa fim crestini obisnuiti si simpli, este nevoie de biserici in care sensul inchinarii este definit nu prin modernitatea echipamentului tehnic ci prin afirmarea si meditarea adevarului biblic. Acolo unde esti acum, nu renunta. Nu fi multumim cu solutii de avarie, gandind ca ceea ce faci nu aduce nici o schimbare.
Când biserica priveste la puterea pamânteasca pentru protectie si ajutor, devenim ca persoana sau partidul ori lucrul în care ne punem încrederea. Stim ca devenim ceea ce ne închinam – iar acest adevar ofera atât o promisiune pretioasa, cât si un avertisment profund. Vom fi noi, ca biserica a lui Hristos, pe care El îl numeste trupul Sau, sa fim conformi imaginii Sale si sa reflectam iubirea Lui? Sau vom deveni înspaimântati si ranchiunosi, agatandu-ne de puterea laica pentru a ne împotrivi altora? Sa îmbratisam puterea perfecta a Domnului Christos, pe care El o exercita pentru noi cu întelepciune si bunatate desavârsite. Sa ne amintim ca El îsi extinde Împaratia de har nu prin puterea politica, ci prin biserica Sa ce ramane credincioasa Evangheliei Sale. „Lumina straluceste în întuneric si întunericul nu a învins-o”. (Ioan 1: 5). Dumnezeu ne cheamă să răspândim un creștinism al harului și al împăcării. Ne asumăm această misiune „nu prin putere, nici prin putere, ci prin Duhul meu, spune Domnul oștirilor” (Zaharia 4: 6)
Rugati-va si lucrati pentru ca biserica sa fie biserica, pentru ca oamenii lui Dumnezeu sa redescopere adevarul si sa traiasca acel adevar. Asta poate face un crestin pentru binele lumii atunci când toate celelalte optiuni in jurul nostru se prabusesc.
Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada