"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Cele cateva zile petrecute in Italia mi-au oferit ocazia de a afla si gandi ceva mai mult pe marginea cautarilor spirituale ale unor cunoscuti artisti ce au ramas puncte de reper in cultura mondiala. Vizitand muzeul  de la Vatican am aflat intre altele o suma de povesti, motivatii aflate la baza creatiilor artistice si care exprimau introspectiile religioase ale diferitilor artisti.

De exemplu “Pietà Rondanini”, ultima sculptura a lui Michelangelo ii suprinde pe multi prin lipsa de finalitate. A devenit celebra de fapt nu prin finetea realizarii ci prin imprefectiunea nedesavarsirii, a remodelarii ei.

Ca orice alta “Pietà” vedem reprezentarea Domnului Isus Christos si a mamei Sale, Maria, in momentul coborarii trupului de pe cruce. Cele doua trupuri de topesc parca unul intr-altul iar o bucata din mana lui Christos se despinde. Pietà Rondanini se diferentiaza de prima sculptura realizata la comanda Vaticanului si devenita celebra - Vatican Pietà. Dincolo de detaliile grafice ale realizarii ei, criticii de arta vad un vector progresiv al cautarii sprituale a lui Michelangelo care se acentueaza cu trecerea vremii.

Nascut in 1475 intr-o familie de pietrari din Tuscana, Michelangelo se muta in timpul copilariei la Florenta unde dupa indelungi rugaminti adresate tatalui reuseste sa intre intr-o scoala de arta. Inceputul este in clasa lui Domenico Ghirlandaio iar perioada petrecuta in cadrul cursurilor patronate de Lorenzo de’ Medici ii ofera tanarului artist mediul in care geniul sau este slefuit. Totul ramane insa fara finalitate pana in 1497, cand este recomandat sa realizeze prima Pietà, la solicitarea Vaticanului. Acesta constituie punctul de inceput al afirmarii sale artistice.

Ceea ce urmeaza pentru Michelangelo apoi se desfasoara intr-un paralelism cu perioada tumultoasa a aparitiei si dezvoltarii miscarii protestante. In viata sa apar crize, evenimente turbulente de ordin personal amestecate cu incercari disperate de a gasi acceptarea lui Dumnezeu prin ceea ce face.

In timpul petrecut in compania lui Lorenzo de Medici, Michelangelo devine familiar si este influentat de predicile lui Girolamo Savonarola, considerat un om al trezirii spritiuale din Italia ce vorbea cu inversunare impotriva abuzurilor si coruptiei prezente in biserica si in societate. Cu toate neintelegerile si disputele avute pe marginea relevantei actului cultural in societate, cuvintele lui Savonarola i-au ramas in memorie lui Michelangelo pana la finalul vietii.

In timpul in care activitatea creativa devine intensa (puncte remarcabile fiind sculptura lui David si fresca din interiorul Capelei Sixtine in 1512), Michelangelo se afla intr-o febrila cautare spirituala. El isi interoga realizarile dincolo de perfectiunea  si finetea designului catre o forma bruta a intelegerii si reflectarii la voia lui Dumnezeu.

Prin anii 1530, Martin Luther deschide o bresa in cadrul relatiilor si dependetei de Roma / Vatican. Ideile sale capatau accente politice si sociale – in Elvetia, Bullinger incepea o noua forma de organizare a bisericilor iar in regatul britanic, regele  Henry VIII devine autoritate suprema peste biserica din Anglia.

Reforma a fost o miscare fara precedent in istoria umanitatii cu stranse legaturi in cultura si societatea europeana. Influente protestante au ajuns in Italia sub forma unor publicatii ce au starnit varii cercuri de discutii. Aparent Michelangelo a intrat in legatura si a frecventat un astfel de grup ce se intalnea in Viterbo, un oras mic situat intre Florenta si Roma. Acolo o cunoaste pe Vittoria Colonna, cu care a avut multiple conversatii pe marginea introspectiilor religioase – Vittoria exprimand majoritatea meditatiilor sale sub forma poetica.

Ca raspuns una din schitele pentru a noua pietà Michelangelo I le-a dedicat ei asezand la baza unul din versurile lui Dante: “e greu a intelege cat de mult sangele christic pretuieste”

Pana la interesectarea cu acest grup Michelangelo a scris cateva poeme tulburatoare in care isi exprima nelinistea si groaza in fata mortii. Inspirat de versurile scrise de Vittoria Colonna el realizeaza treptat ca are nevoie de altceva pentru a fi justificat inaintea lui Dumnezeu o faptele sale indiferent cat de bune si marete ar fi nu sunt de ajuns. Pacea cu Dumnezeu si linistea in fata mortii vine doar realizand si crezand ceea ce Domnul Isus Christos infaptuia la cruce. Michelangelo scria:

„Inainte sa-Ti dai suflul, Te-ai rugat pentru noi: “Tată,

cei care cred să mi se alăture în împărăția mea“.

Acum sufletul meu e în odihnă si nu mai știe groaza mortii.

Acum, prin mila Ta, cred și știu

Pasiunea Ta arzătoare, mi-a indepartat toata vina pentru totdeauna,

si Te-a mistuit pe cruce.”

 

Colonna moare in 1547, cu cateva luni inainte ca doctrina “numai prin credinta’ sa fie declarata oficial eretica in cadrul Conciliului de la Trent. Michelangelo a fost devastat de situatia creata. Cativa din prietenii sai sunt fortati sa paraseasca Italia – grupul de convorbiri se destrama - din cauza repercusiunilor si presiunilor pe care biserica catolica le facea la nivel social fata de toti cei ce impartaseau ideile Reformei.

In acelasi an el incepe sa lucreze la basilica Sfantului Petru din Roma in ciuda opozitiei echipelor de muncitori ce erau langa el. Frescele si picturile sale – in special cele din ultima parte a vietii (“Judecata de pe urma”, “Convertirea lui Pavel” si “Crucificarea lui Petru”) – au starnit varii critici la nivel clerical,  preotii considerand scandaloase portretizarile  Sfintei Maria, ale lui Isus Christos si ale apostolilor. De exemplu fata de “crucificarea lui Petru”, privirea manioasa din ochii apostolului era neconfortabila pentru cardinalii ce se intalneau in sala unde acesta era expusa.

 

Multi critici de arta considera ca Michelangelo s-a autoportretizat in multe pesonaje din opera sa de influenta religioasa – in persona sfantului Bartolomeu in “Judecatata de pe urma” sau ca si orb si plin de frica in persoan lui Saul din “Convertirea lui Pavel”. Pe sculptura aflata deasupra mormantului sau – o alta Pieta - Michelangelo se intruchipeaza in postura lui Nicodim, sugerand devotiunea sa fata de Isus Christos.

Mai putin cunoscute poeziile scise de Michelangelor exprima diferite trairi spirituale in sonoritate pslamica puternic influentate de Confesiunile Sfantului Augustin. In ele artistul deplange cu precadere lupta, framantarile sale in ceea ce priveste pacatul si timpul pierdut in manfestari fara “sens” – incluzand chiar parte din opera sa.

“Ce rost au atat de multe “papusi”

daca m-au adus la acelasi rezultat

ca un om ce a trecut marea

si a murit inecat…”

 

Intuitiv si retoric el a înțeles că “sculptarea lucrurilor divine” a fost deseori însoțită de “concepții false” ce au fost un “mare pericol” pentu sufletul său.

In timp ce sculpta Pietà Rondanini, Michelangelo se gandea retrospectiv la viata si a oferit probabil posteritatii meditatia sa personala fata de moartea lui Christos. Multiplele retusari facute arata framantarea sa de a oferi o alta perspectiva actului coborarii trupului christic de pe cruce: nu Maria este ce care il tine pe Christos ci Christos este Cel care o sustine pe Maria.  Un adevar pe care nu doar un suflet de artist ci orice om este bine sa-l realizeze in calatoria sa spiritual:  Christos este langa tine sa te sustina iar ori de cate ori crezi ca faci ceva pentru Christos de fapt El este Cel ce te sustine prin lucrarea sa infaptuita pe Cruce.

Michelangelo moare in 1563, iar printre hartiile sale a fost gasit si un poem ca o o rugaciune neterminata:

“Doamne draga, Tu ce singur imbraci si dezbraci sufletul

si care cu sangele tau il purifici

si il vindeci de nenumaratele suferinte...”

 

Pentru  Michelangelo arta este o copie a perfectiunilor lui Dumnezeu si amintirea imaginilor Sale.

 

Emanuel C. Pavel – Vancouver BC

www.blog.punctul.com