"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Defaimarea credintei crestine si a unor afirmatii ce tin de ea, nu este nimic nou. Abundenta unor astfel de ridiculizari in media si-n “piata publica” are cumva efectul de a-i timora pe cei credinciosi, de a-i impinge sa stea numai in lacasurile lor de cult. In ultimele luni am avut ocazia de a interactiona prin intrebari, scurte meditatii si texte cu ceea ce este cunsocut drept Crezul Apostolic – un sumar al credintei crestine ce a fost enuntat inca din primele secole crestine.

In forma si fond este cunoscut si intonat in multe comunitati crestine in timp ce altele decid sa-l ignore in totalitate pentru ca nu este parte a inspiratiei divine, a Bibliei. Un credeu nu se poate compara cu Biblia in importanta, nu doreste a submina autoritata Scripturii in viata bisericii si nu trebuie ignorant din aceste premize. In contextul unor atitudini potrivinice credintei crestine, aceste afirmatii/declaratii/marturisiri  pot ajuta si defini mesajul crestin.

 

Crezul este un sumar al unor adevaruri pe care Biblia le exprima. Etimologic cuvantul vine din Latina  - credo – si se doreste a fi o scurta/concluziva declaratie de credinta (personala si/sau colectiva).  Plecand de la Crezul Apostolic am rasfoit istoria si am gasit si alte enunturi de aceiasi forma ce au aparut in crestinatate si care au accentuat, definit luari de pozitie favorabile dezvoltarii normale ale credintei crestine, de-a lungul vremurilor.

 

In lumea (neo)protestanta exista varii opinii ce nu incurajeaza sau evidentiaza imporanta crezului crestin (ca si formulare / afirmatie publica) in relatia lor cu Dumnezeu, dorind a promova doar Cuvnatul lui Dumnezeu. Frumos, insa paradoxal aceste pozitii predispun mai mult la erori doctrinare.

 

Alti oameni percept insiruirea de concepte doctrinare drept declaratii reci, simple, seci formule teologice.  Dar nici una din aceste marturisiri de credinta nu a aparut pentru a fi rostite mecanic sau a inlocui citirea sau interactiunea cu Sfanta Scriptura. Chiar in ambalaj liturgic credeul este un suport ce accentueaza si nu inlocuieste.

 

Apostolul Iuda in cadrul concisei sale scrieri ii incurajeaza pe crestini sa se instruiasca pe ei insisi si familia lor in credinta ce a fost data sfintilor.  Una din tendintele ce devalizeaza crezurile crestine (Crezul de la Niceea sau Crezul Apostolic, de exemplu) este compararea lor cu Biblia. Surprinzator Biblia contine situatii in care formularea unor credeuri este permisa si chair incurajata. In Vechiul Testament natiunea Israel isi marturisea public credinta in Dumnezeu prin ceea ce a fost definit ca Shema: Asculta, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta. (Deuteronom 6:4-5 si mai departe). Aceasta afirmatie era parte a inchinarii personale si colective pentru evreul credincios si evidentia porunca de a-L cinsti, onora, respecta pe Dumnezeu - si doar pe El -, ce a facut El pentru a aduce eliberarea din robie si traseaza cateva idei ale raspunderii umane – prin dragoste, ascultare si credinta - in fata Bunatatii divine.

 

In vremea bisericii primare cateva din aceste credeuri s-au imbinat in practica liturgica si prezinta reflexii ale unor texte nou-testamentale - 1 Tesaloniceni 4:14, 2 Corinteni. 5:15, Romani 4:25, Apocalipsa 2:8. Aceste marturisiri de credinta au circulat in primele secole ale bisericii fiind rostite in context eclesial si public avand menirea de a aminti unei audiente ce nu avea acces usor la texte sacre despre cine este Dumnezeu, cum a fost Isus Christos Dumnezeu si Om si mai ales cum oamenii pot celebra dragostea lui Dumnezeu in inchinarea comuna si personala.

 

Reafirm ca aceste credeuri nu au avut intentia de a submina autoritatea Bibliei. Apostolul Pavel a facut cateva din aceste declaratii de credinta in scrierile sale (1 Corinteni 15:3-5, 11:23-26; 2 Tesaloniceni 2:15). Isus insusi in cartea Apocalipsa spune bisericii sa pastreze si sa creada tot ce a fost spus, auzit prin cei care au fost partasii evenimentelor din jurul Invierii (Apocalipsa 3:3).

 

In mod ultim, Biserica priveste la Scritura ca ultima sursa de autoritate doctrinara si marturiseste, afirma ceea ce Dumnezeu a infaptuit prin Isus Christos. A neglija aceste lucruri ne-ar aduce in pozitia de a reinventa roata si de a pierde ceea ce crestinii au experimentat de secole. Parcurgerea oricarui credeu trebuie facuta cu Biblia in mana, in deplina cunsotinta de ceea ce Biblia invata si proclama pentru ca aceste afirmatii ale credintei crestinte sumarizeaza rascumpararea sufletului uman si ne ajuta sa ne inchinam inaintea lui Dumenzeu.

 

Credeul rostit si memorat avea menirea de a il ajuta pe crestin sa inteleaga mai mult despre Dumnezeu. Cu cat stim si exprimentam mai mult din/despre Dumnezeu cu atat inchinarea si dragostea noastra sunt curate prin clauzirea Duhului Sfant.

 

Astazi beneficiind de avantajele tehnologice intelegem mai putin din tensiunea acelor vremuri si nu este o prea mare problema se citim, cautam si studiem Biblia. In vremea de inceput, scrisorile pauline – de exemplu - ce aveau sa fie incorporate in canonul Scripturii erau greu accesibile si de aceea afirmatii precum  “Cel ce a fost arătat în trup a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut  în lume, a fost înălţat în slavă.” (1 Timotei 3.16) trebuiau raspandite si confirmate la scara larga.

 

Fara mijlocirea si prezenta Domnului Isus noi nu am cunoaste nici astazi cum sa ne inchinam lui Dumnezeu in Duh si Adevar (Ioan 4:24). Christos Domnul ne-a format si dat contur cuvintelor pe care sa le spunem in cadrul inchinarii noastre. Crezurile crestine, citite, cantata, memorate  ne poarta spre inchinare, oferind suport in meditatile noastre.

 

Pe linie istorica majoritatea crezurilor au aparut in momente de confuzie doctrinara, in perioade in care false invataturi atacau adevarul si oamenii aveau nevoie de o resursa simpla pe care sa isi bazeze inchinarea lor. Intelegand nevoia unor clarificari, parintii bisericii au inceput sa scrie si sa sumarizeze aceste afirmatii despre manturie, cum trebuie inteleasa Sfanta Treime, despre umanitatea si divintatea Domnului Isus Christos. Astfel credeurile au devenit vitale in biserici pentru continuarea unei inchinari ce promova adevarul si nu minciuna.

 

Cand aceste credeuri au fost scrise si validate de parintii bisericii au oferit protectie in fata erorilor doctrinare si in fata manipularilor, ale abuzurilor spirituale de care biserica – din nefericire - nu a fost straina.

 

Scripta Manent - ceea ce este scris, ramane. Cunsocutul proverb latin a aparut in conditii similar nevoii de a avea un text de referinta pentru a compara validitatea unor decizii si afirmatii. Ceea ce nu este scris devine o sursa de influenta si predispune spre amagire deschizand usa spre aparitia unor traditii orale ce sunt straine de substanta Cuvantului divin.

 

In practica si enunt sunt traditii pe care bisericile le-au asimilat si chiar le-au pozitionat ca adevar suprem. Aceste traditii verbale pot fi usor alterate, modificate dupa bunul plac al unor lideri pentru ca ele nu pot fi verificate cu ceea ce este scris. Astfel un credeu scris era un instrument de validare a credintei.

 

In toate aceste credeuri avem ecoul credintei sfintilor de la inceput, al martirilor, al celor ce au acceptat si trait manturiea lui Dumenzeu. Crezurile ne ajuta sa invatam din calatoria lor de credinta si sa fim directionati spre invataturi vitale pentru trairea crestina in context bisericesc si in spatiul public, promovand adevarul inteles prin Harul Domnului Isus Christos.

 


Emanuel C. Pavel, Vancouver B.C.

www.bloc.punctul.com