"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Am fost intrebat recent “Care criza e mai mare?” Am cerut ceva detalii despre sensul intrebarii si  ce am apreciat inca de la inceput in tot contextul discutiei a fost “normalizarea” ideii de criza. La nivel particular si colectiv avem crizele noastre, de moment ori scurta durata, ce marcheaza nunantat existenta cotidiana. Crizele arata pe cine ma bazez si la cine apelez in primul rand - cine face parte din planul A. Si legat de solutie apare inevitabil factorul religie/credinta. Pana la urma asa si trebuie sa fie;

pentru a-si dovedi valoarea si validitatea unei apartenente divine, religia are nevoie sa fie testata. In speta directa, crestinismul  trebuie sa fie verificat. Problema este ca testarea crestinismului inseamna de fiecare data testarea mea si a ta, a celor credinciosi si a valorilor pe care ne construim tot ceea ce tine de viata prezenta, relatiile cu cei din jur, reactia la pierderi/castiguri si asa mai departe. Credinta crestina poate fi defaimata de cei din afara ei in fel si chip, dar cea mai mare paguba o pot aduce cei care isi afirma valorile vietii in conformitate cu voia lui Dumenzeu dar traiesc in continuare in conformitate cu voia lor. Altfel spus mai mult rau poate face crestinismului un pocait nepocait decat vreun ateu, ori adept alt altei religii.

Credinta se cere a fi argumentata la nivelul ideilor, al dezbaterii filosofice, insa validitatea ei va fi mereu data la nivelul aplicatiei personale.

Scrisoarea catre Evrei (11.6) din Noul Testament statueaza limpede ca “fara credinta este imposibil sa ii fii pe plac lui Dumnezeu”. De fapt in parcurgerea Biblei se poate intalni tema credintei in multe pasaje si intotdeauna nu este doar un concept pur teoretic ci mai mult exemplificata la nivelul experientei umane, a unei situatii in care ne putem regasi si din care putem dobadi pricepere, curaj, intelepciune.

A fost credinta ceea ce Noe a aratat si trait in timpul celor 120 de ani de constructie a unei barci gigant ce a salvat umanitatea. A fost credinta ceea ce Avraam a facut purtandu-si fiul pe muntele Moria pana in momentul ultim al sacrificiului. A fost credinta ceea ce militarul roman a aratat intorcandu-se acasa pentru a-si vedea fiul sanatos dupa cum spusese Isus din Nazaret.

Credinta solicita o privire dincolo de noi insine pentru a gasi raspunsuri la ceea ce framanta, la ceea ce ne doare, la ceea ce ne marcheaza si intriga. Credinta ne muta privirea spre Dumnezeu unde ne putem ancora speranta si increderea si in acelasi timp creeaza oportunitatea pentru Dumnezeu de a-si ararata Puterea si Gloria Sa.

Citeam recent un pasaj cuprins intr-o carte istorica a Vechiului Testament - 2 Regi 4.1-7 ce ofera un exemplu al unei credinte radicale intr-un moment de criza. Pasajul incepe cu tragedia unei femei al carui sot decedase. El era un profet necunsocut, ceea ce ne ajuta sa intelegem cadrul acestei incercari – o familie tematoare de Dumnezeu trecea printr-un moment limita al existentei lor. Durerea despartirii era impletita cu povara unei situatii materiale precare. Moartea sotului o lasase pe femeie in datorii si fara spijin in cresterea celor doi copii. In lumea veche creditorii puteau cere ca in contravaloarea banilor imprumatati sa le fie dati cei doi copii. Femeia era singura si ii putea pierde in scalvie si pe cei doi fii.

Disperarea situatiei este comuna multora – ceea ce ne arata ca indiferent de progresul umanitatii, conditia umana nu s-a schimbat aproape de loc si trecem prin acelasi nivel de imprejurari in perioade diferite.

            In situatia ei, femeia cere ajutor la profetul Elisei – cel respectat si cunoscut in comunitate ca fiind un om al lui Dumnezeu.

“Ce ai prin casa” – a intrebat profetul Elisei? Cu sfiala ea a prezenta situatia disperata in care se afla: “nu am nimic decat putin ulei de masline…” Profetul ii da un sfat ciudat, o porneste pe un curs al actiunii la care nu se astepta nimeni. “Du-te pe strada, la vecini si cere-le sa iti dea niste vase goale si sa nu fie putine… Apoi cand te intorci acasa inchide usa dupa tine si incepe sa torni in vasele colecte din uleiul pe care il iei”.

Metoda este ciudata si nu prea rezolva situatia. Femeia are nevoie de ulei si nu de vase…are nevoie de produs si nu de recipient(e).

In criza ta mergi la un om pe care il consideri spiritual – un om al lui Dumnezeu - si in loc de un raspuns incurajator, de o rugaciune speciala, de o vorba memorabila, te impinge spre ceva ciudat. Insa situatia era fara scapare pentru femeie si colectarea vaselor goale din vecini pare ilogica dar nu o costa nimic…ce-ar avea de pierdut? Chiar asa, ce avem de pierdut cand ne incredem in Dumnezeu in ciuda unor evidente descurajatoare?  

Fiecare casa in care a intrat sa ceara un vas gol era un pas al credintei. Fiecare pas catre un veciun sau altul era un pas al credintei.  Fiecare vas cerut era o expresie a credintei ei in valoare unui cuvant ce vine de la Dumnezeu. Cu fiecare vas pe care il colecta ii oferea lui Dumenzeu posibilitatea de a manifesta si mai puternic si mai cuprinzator.

                Imaginati-va putin scena revenirii. Omul lui Dumnezeu nu era in camera sa roasteasca vreun cuvant special sau sa se roage peste vasele acelea. Era ea singura, cu cei doi copii si o multime de vase goale. Nu este nimeni in jurul ei sa o insoteasca in acesta experinta. Este un lucru prin care trebuie sa treaca personal, doar ea si copii. Ea stia ce are acasa…doar ceva putin ulei si ca va fi nevoie de un miracol. Credinta ei a pus in miscare Cerul si Dumnezeu a infaptuit imposibilul.

A luat vasul ei de ulei si s-a uita inlauntru…ceva ulei dar putin. Vanzand evidentele te cuprind tot felul de ganduri…”Ce m-a apucat sa ascult de omul asta ciudat?” “Elisei vobea de la el sau de la Dumenzeu?” Si cate poate alte lucruri i-or fi trecut femeii prin cap si cu toate acestea a continuat…a aplecat vasul ei spre buza altui vas si uleiul a inceput sa curga si a umplu vasul…femeia s-a uita mirata la copiii ei si din privire a cerut inca un vas…a aplecat din nou tematoare vasul ei si uleiul a inceput sa curga…si apoi spre alt vas…si altul…si altul…

Copii ii aduceau vase goale, femeia turna din vasul ei si Dumenzeu infaptuia imposibilul. “Mai sunt vase goale? Mai da-mi unul…!” “Mama, nu mai sunt, nu mai e nici unul gol…” si atunci uleiul s-a oprit.

Credinta lor i-a salvat…credinta lor in lucrarea si puterea lui Dumnezeu i-a pus in fata unei experiente unice. Miracolul pe care l-au trait a fost apoi spus de mii si mii de ori…pana in zilele noastre si dupa noi.

Dumnezeu si-a arata harul sau exact cate vase goale au fost. Nici mai mult nici mai putin… Dumnezeu a implinit exact nevoia ei, nici o picatura in plus sau in minus.

                Cum te increzi in Dumnezeu in aceste vremuri ciudate? Il onorezi cu ascultarea ta in fata situatiilor de criza prin care treci. Ascultarea si credinta ta il onoreaza pe El si Il pune in situatia de a-si descoperi Puterea si Gloria Sa.

Astazi nesiguranta ne inspaimanta, fragilitatea mediului in care traim aduce neliniste. Si fata de aceasta stare incepem sa cautam si sa promovam un crestinism fara riscuri. Alegem sa ne incredem in ceea ce stim, ceea ce avem, ceea ce am invatat, in familie, in rude, in prieteni, …insa fara credinta in Dumnezeu este imposibil sa-i fim placuti.

Uneori, cand trecem prin situatii extrem de dificile, simtim ca suntem victimele circumstantelor. Cand suntem intr-o situatie din care nu vedem scapare, nu stim ce sa facem si totul pare imposibil. Si am tendinta de a ma vedea o victima a circumstantei si il blamez pe Dumnezeu care nu e drept. Te intrebi „De ce a ingaduit Dumnezeu acest lucru? Este simplu privitor? Voi trece cu bine mai departe?”

Intr-o perspectiva crestina intelegem ca acest Dumnezeu care a creat Pamantul nu l-a lasat apoi de capul lui. El este inca deasupra oricaror evenimente. Cum ramane cu tsunami, cutremure, atacuri teroriste, etc? Este Dumnezeu si in astfel de catastrofe? Daca poate sa existe un tsunami sau daca un cutremur poate sa aiba loc in afara voii lui Dumnezeu, inseamna ca exista ceva mai puternic decat Dumnezeu. Si lucrul acesta nu este adevarat. Vor fi lucruri pe care noi nu le vom intelege – si nu putine. Dar nu scrie nicaieri in Biblie ca trebuie sa inteleg tot ce face Dumnezeu.

„Caile Mele nu sunt caile voastre“ (Isaia 55:8) „Gandurile Mele nu sunt gandurile voastre. Gandurile Mele sunt mai presus de gandurile voastre. Si caile Mele sunt mai inalte decat caile voastre.“ Asadar, eu stiu ca sunt lucruri pe care nu le voi intelege niciodata. Dar sunt multe pe care le putem intelege, daca ne-am opri sa ne gandim la ele.

Exista un vechi cantec crestin care spunea ca vom intelege mai bine totul atunci cand sfintii lui Dumnezeu vor fi adunati acasa si cand vom povesti cum am biruit. Atunci vom intelege mai bine.

Domnul Isus Christos spune: “ceea ce este cu neputinta la oameni este posibil la Dumnezeu.” Credinta mea si a ta indiferent de marimea ei poate pune in miscare Cerul.

Emanuel C. Pavel

www.blog.punctul.com