"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Anul 2017 a continut varii evenimente, intalniri religioase, manifestari culturale pe marginea celebrarii a 500 de ani de la declansarea Reformei protestante – sesiuni ce au ajutat la intelegerea curpinzatoarea a vietii, operei lui Martin Luther precum si implicatiile la nivel social, cultural si chiar politic ale Reformei protestante.

In terminologie moderna Luther ar putea fi priceput drept anti-sistem. A fost o persoana ce a stiut sa foloseasca interactiunea sociala – asa cum era definita in timpul acela – pentru a revolutiona intelegerea si gandirea oamenilor cu privire la Biblie si viata de credinta.

Parcurgand destule materiale biografice am realizat ca Luher a trait permanent in tensiunea introvert-extrovert. In el au existat doua stari contradictorii; una a omului contemplativ, traducator de Biblie, dedicat rugaciunii, menestrel al versului biblic, fauritor de texte si interpret/traducator atent al ideii biblice si in acelasi timp a fost un activist, un comunicator deschis si polemic ale carui mesaje l-au pus dincolo de o scena publica. Stia sa se bucure de clipele simple cu cei apropiați  si simtea nevoia sa imparta ceea ce are cu cei total necunoscuti, straini. El era capabil de increderea spontana si de cea mai profunda neincredere.

Insa tensiunea ce l-a format cel mai mult si l-a ajutat sa devina ceea ce cunoastem astazi este cea de a se simti permanent raspunzator in fata lui Dumnezeu si in fata lumii. Cel ce se ruga ardent era si un provocator/agitator perfect; cel ce se duela in argumente stia sa fie un tacut si studios traducator.

Luther a fost un om al timpului sau fara pretentii profetice. A fost axat pe prezentul zilelor sale - dorind a gasi pacea ce intrece orice pricepere si sa o promoveze in jurul sau -  iar Dumnezeu a folosit daruirea, curajul si  credinciosia sa dincolo de timpul sau. A navigat pe drumul sau – intepator si ingaduitor - printr-o furtună de provocari istorice. Partile lui bune au fost mereu balansate de cele ce aduceau dispret si injurii chiar. A avut aspecte pentru care cei din jurul sau l-au placut (adorat chiar) iar altii l-au dispretuit / ridiculizat in acealsi timp.

In viata sa teologia nu e un concept si o aplicatie biografica, credinta se impleteste cu experienta, iar contemplarea cu actiunea. Luther din piata publica nu putea avea vigoare si verticalitate fara Luther din camera launtrica unde citirea si studierea Bibliei era impletita cu rugaciunea.

Toata ceste corelari si intrepatrunderi au definit final pesoana, pozitia si lucrarea sa reusind sa schimbe civilizatia occidentala cum nimeni nu a mai facut-o pana atunci si nici dupa aceea.

Insa dincolo de o interesanta fisa biografica cum poate fi afectata viata ta si a mea de ceea ce a zis Luther?

Intrebarea este simpla si importanta in contextul eclesial evanghelic actual unde se simte o presiune progresist liberala ce vizeaza o relaxare si chiar o forma de renuntare a principiilor reafirmate de Reforma.

Cred ca cel putin 3 lucruri sunt cruciale in contextul timpului nostru: indreptatirea doar prin Christos, autoritatea suficienta a Bibliei si manturiea prin har – fara contributie umana.

In primul rand inima Reformei a reprezentat accentul pus pe autoritatea Bibliei ca si Cuvant inspirat si suficient al lui Dumnezeu. Bisericile istorice - catolica si cea orthodox-rasariteana - nu negau autoritatea Scripturii insa confereau o mai mare putere interpetarii acesteia decat Cuvantului scris.

Reconfirmarea unor texte din manuscriptele biblice aratau erori in interpertarea si definirea unor precepte doctrinare pe care Biserica Catolica le folosea.

Problemea autoritatii finale a Cuvantului lui Dumnezeu este actuala si astazi. Sunt oameni in protestantismul actual ce considera Biblia nerelevanta pentru generatia de tineri sau pentru cei ce nu au nici o afinitate religioasa. Contextul larg surprinde varii situatii (si persoane - pastori, profesori) in care se reincearca o repozitionare in functie de pozitia lui Isus versus de pozitia apostolului Pavel (ca un exemplu) ori Biblia este se(le)ctionata in functie de modul in care poate sa armonizeze cultura contemporana.

Atunci cand experienta proprie devine regula este subminata direct autoritatea finala al Cuvantului lui Dumnezeu. Cand astept talcuirea sau descoperierea unui “prooroc“ (eventual local) in loc sa citesc si sa iau aminte la ceea ce este deja scris in Biblie eu erodez la nivel personal autoritatea finala a Cuvantului lui Dumnezeu.

Indiferent cat de complexa ar fi situatia cred ca trebuie mereu confirmata autoritatea Bibliei peste orice forma de traditie, ratiune umana si experienta – Biblia este Cuvantul suficient al lui Dumnezeu prin care putem intelege, descoperi mantuirea oferita de Dumnezeu prin Isus Christos.

In contrast cu Biserica Catolica ce sustinea faptul ca harul este administrat de biserica prin sacramente, Reforma a reiterat faptul ca manturiea este exclusivitatea Domnului Isus Christos, si ca devenim beneficiari ai ei doar prin credinta.

Suntem considerati indreptatiti prin credinta si nu prin fapte. Noi nu putem contribui la rascumpararea pacatelor noastre in nici un fel. Cei care isi pun credinta in actul rascumparator al Domnului Isus de pe Golgota nu au nevoie de Purgatoriu inainte de a intra in prezenta lui Dumnezeu. Recuperarea acestui adevar biblic a fost vitala in Evul Mediu.

Oricum niciodata in Biserica Catolica nu s-a pus problema de a castiga mantuirea ca urmare a unui efort moral. Crestinii trebuie sa contribuie la mantuirea lor – sustineau descendentii de la Vatican. O viziune simplista de balansare a unor pozitii morale prin fapte bune este, ironic, o deviere protestanta – aparuta in mediul liberal.

Bisericile evanghelice contemporane se afla in primejdia de a pierde sau dilua acest adevar. Pe de o parte sunt cei ce sustin ca nu este nevoie de pocainta si indepartarea de orice lucru pacatos pentru ca Dumnezeu ne accepta prin Christos in orice fel. Pe de alta parte se afla cei ce avanseaza ideea ca numai un anumit cod/ stil moralistic, sau anumite servicii eclesiastice (de botez, etc.) pot confima mantuirea. Plaja de lucruri ce se adauga jertfei christice este nefericit de mare.

Sistemul doctrinar catholic si orthodox (est-european) evidentiaza imposibilitatea unei sigurante in ceea ce priveste mantuirea. Siguranta este perceputa drept o forma de aroganta pe care protestantii o afiseaza. De fapt incapacitatea lui Martin Luther de a capata pace sufleteasca prin implinirea riturilor si sacramentelor a genereat  convulsii spirituale ce au precipitat aparitia adevarurilor Reformei. Cand Luther a inteles citind in Biblie ca marturisirea pacatului si primirea prin credinta a adevarului manturii sunt de ajuns, el a experimentat acea liniste si pace pe care o dorea dintotdeauna.

La nivel personal Luther a inteles implicatiile radicale ce ducurg din afirmarea acestor lucruri. Crestinii sunt “stimulus peccator et iustus” - simultan pacatosi si sfinti. Viata de credinta a devenit nu o incercare perpetua de a castiga bunavointa Celui de Sus ci o dorinta de a raspunde la binele pe care Dumnezeu l-a adus prin acceptarea sacrificiului christic. 

Bisericile istoric-traditionale nu pot promite siguranta mantuirii pentru ca intreg sistemul este bazat pe efortul omului de a-L imbuna pe Dumnezeu.

Adevarul confirmat in timpul reformei este usor de a fi pierdut astazi de biserica protestanta contemporana datorita unor influente ce considera ca tot ceea ce putem face bine si orice sacrificiu dupa momentul convertirii (al intoarcerii la Dumnezeu) reprezinta o forma de “rasplata” pentru ceea ce am primit la Golgota. Pericolul nunatelor in justificare a aparut inca din perioada Reformei prin a fi considerat indreptatit iniantea lui Dumnezeu pe baza sfinteniei ce o traiesti si nu prin manturiea Domnului Isus. (o parte din Puritani, Quakeri au afirmat partial o astfel de intelegere ajungandu-se la afirmarea unei sigurante data de sfintenie in detrimetul sigurantei indreptatirii).

Aceste trei adevaruri recuperate in timpul Reformei au aceiasi importanta la nivel personal si eclesial fiind vitala afirmarea lor zilnica in orice gest, atitudine, cuvant rostit ori scris.

Celebrandu-l pe Luther si Reforma este un act personal de reconfirmare a principiilor pe care se bazeaza existenta mea cotidiana.

 

Emanuel C. Pavel;  www.blog.punctul.com