"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

“Daca Dumnezeu este Binele suprem si Generator de bine de ce este asa de multa suferinta in lume?” Este o clasica interogatie ce vrea sa obtureze imaginea unui Dumnezeu a-toate-stapanitor si sa o potriveasca unei logici la nivel uman in care devalizam Dumnezeirea. Este de fapt ultima linie de aparare a celor ce vor sa dovedeasca logic ca Dumnezeu este un mit, o poveste si nu o realitate.

Desi curpinde nuante filozofice ce o face acceptabila si in mediul academic si in cel laic, afirmatia are conotatii emotive semnificative in momentul in care suferinta isi face simtita prezenta in dreptul fiecaruia – pentru ca durerea, suferinta este prezenta in viata fiecaruia, intr- un ritm si o intensitate diferita.

Cand suntem alaturi de cineva ce trece printr-o vale a suferintei poate cel mai bine este sa ne amutim cuvintele si sa ne face simtita prezenta prin tacere, lacrimi si rugaciuni. Poate cel mai bine este doar sa stam langa ei in intuneric…


Ispita cand incerci sa consoelzi pe cine trece pe drumul suferintei este de a explica ceea ce nu se poate mereu cunoaste, de a rationaliza caile surpinzatoarea in care Dumnezeu formeaza lutul. Ceea ce este nu doar greu ci si gresit de cele mai multe ori.


La nivel personal ar fi de folos sa intelegem de ce in canonul Scripturii “Romani 8.28” este inainte de “Romani 12.15”. Sa ne reamintim textele:

“ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (8.28)

“Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură; plângeţi cu cei ce plâng.”(12.15)


Deseori tacerea este sparta de stridenta intrebare; de ce?!”

Cand vedem cea mai adanca suferinta, cea mai neagra incercare putem a  gandi ca Dumnezeu nu vede si nu-l intereseaza pentru ca de fapt nici nu exista?

Una din cele mai bune metode sau strategii de a gasi un raspuns in fata acestor  momente de incercare, de suferinta este de a observa un detaliu inclus in intrebare.

Cunoscutul ateu Richard Dawkins, dupa ce a strans o suma de evidente inexplicabile la nivel uman despre manifestari ale raului in lume a recunsocut ca exista dificultati in a explica suferinta in parmetrii unei vieti fara Dumnezeu.


In timpul in care se pregatea sa formuleze concluzii la materialul sau despre suferinta din perspectiva unui sceptic, a avut loc un accident ce a marcat o vreme opinia publica din Anglia - un autobus al unei scoli catolice, plin de copii, a fost implicat intr-un accident. Toti cei din autobus au murit.


Unul din ziarele locale (The Sunday Telegraph) scria imediat cu litere de o schioapa “Cum poti sa crezi ca un Dumnezeu iubitor si atotputernic permite o asemenea tragedie?” La articolul publicat un preot a afirmat: “Raspunsul simplu este ca noi nu stim de ce Dumnezeu ingaduie asta. Dar dincolo de oroarea accidentului pentru un crestin se confirma inca o data faptul ca traim intr-o lume reala cu rau si bine. Daca Universul ar fi fost doar electroni atunci nu ar fi existat suferinta. Pe de alta parte considerand Universul doar o masa necontrolata de electroni si gene egoiste, tragedii fara sens ca accdientul acestui autobus plin de copii este ceea ce nu ar trebui sa ne mire, pentru ca merge in echilibru cu norocul de fiecare zi.”


Retorica din raspunsul preotului a avut un puternic impact. Ce il face pe Dawkins sa afime ca accidentul este doar o tragedie fara sens? Dawkins face apel la regula proprie de a cataloga evenimente tragice, dezastruoase. Pe ce baza face Dawkins aceste judecati de valoare? De unde vine fundamental moralul din spatele unor termini precum “groaznic”, “tragic”, injust”? Pentru autorul ateu afirmatia preotului a fost ceva surpinzator intrucat nu raspundea la intrebarea “de ce?” ci oferea o alta perspectiva “de ce tragediile pot constitui o problema?”

C.S. Lewis a oferit un raspuns ce a devenit clasic in fata unor astfel de experiente: “argumentul meu impotriva lui Dumnezeu a fost ca universul pare atat de dur, crud si injust. Dar cum am formulat ideea de just si injust? Un om nu poate spune ca o linie este stramba daca nu are idee despre ceea ce este o linie dreapta mai intai…”

Nu se poate obtine “ce ar fi trebuit sa fie” plecand doar de la “ceea ce este”. Pentru a clasifica accidentul unui autobus cu copii o tragedie trebuie sa admitem mai intai ca autobuzul nu ar fi trebuit sa aiba vreun accident. Ce ne conduce spre a intelege mai intai ca autobuzele nu trebuie sa aiba accidente?

Daca nu este nici un sens si scop in viata de ce tragediile ne cutremura, ne infioara, trezesc in noi un simt al nedreptatii.


Sau daca am lua in discutie evenimente intamplate de-a lungul istoriei ce poarta denumiea de genocid. Fiecare persoana rationala, considera fara mult efort ca astfel de evenimente nu sunt doar dureroase si neplacute dar sunt profund eronate, gresite. Intr-un sistem inchis asa cum poate fi structurat Unviersul de catre majoritatea ateilor un genocid ar insemna (de exemplu) si uciderea pestilor ce sunt pusi in conserve si consumati de intrega specie umana (si nu numai). Ar fi repetarea unui mecanism si ceea ce este implicat in acest proces nu ar trebui sa conteze. Pentru a face deosebiri si judecati de valoare trebuie sa vedem dincolo de un simplu mecanism si modul in care opereaza. Poetul Stephen Crane exprima aspriatia si blocajul uman la nivelul acesta scriind:


Un om a zis Universului,
Domnule, Eu exist!
Nici o problema, a replicat Universul,
Acest fapt nu a creeat in mine

Nici cea mai mica obligatie.


Desigur interogatii si aluzii fine se vad, citesc, aud raspindite peste tot in cultura, in manifestari media.


Indepartarea de Dumnezeu si valoarile morale ale Biblei au construit o noua problema la nivelul acceptarii logic-intelectuale. Nihilismul ce promoveaza ca nimic prezent nu are vreun obiectiv se dezvaluie in toata neputinta si inutilitatea cand in momente ale vietii strigam sau suspinam: “De ce?”, “Cum se poate?”


Daca noaptea sufletului este buna de ce nu traim cu seninatate in intuneric? Cu cat inaintam in directii fara sens cu atat mai mult sufletul nostru doreste un raspuns. Nihilismul cultivat doreste si mai mult raspunsul. Liniile strambe vor o explicatie de ce sunt asa?


Incercarea de a raspunde la aceste situatii fara a considera perspectiva lui Dumnezeu te duce spre o redefinire a termenilor. Liniile strambe nu vor sa mai stie “de ce sunt asa” ci doar se vor redenumi in “linii drepte”. Asta se intampla acum la nivelul societatii prin incercarea disperata de a rescrie genurile si creea altele noi de exemplu.


Dar rezolvarea nu este acolo si semintele nihilismului vor lovi din nou. Indepartarea de Dumnezeu va crea o alta bucla, spre o alta fundatura in care umanitatea isi va oglidi zadarnicia fiind nevoita de a accepta din nou ca ceea ce am crezut ca este un raspuns a devenit de fapt o alta problema…


Daca moartea este singurul lucru pe care trebuie sa-l asteptam si dupa ceea nu mai este nimic, de ce sa ne inspaimantam asa mult?


Problema raului este o problema pentru oricine - si pentru crestini si pentru sceptici.


Daca Dumnezeu exista avem sa ne explicam de ce este rau in lume. Daca Dumnezeu nu exista atunci raul ce se intmapla este ceva obiectiv si nu trebuie sa ne deranjeze.


Crestinul se lupta cu existenta si explicatia raului. Scepticul trebuie sa se lupte cu explicatia binelui.


Crestinul poate plange peste liniile strimbe ale vietii. Cel sceptic poate plange dar cel mai mult va trebui sa explice de ce sunt strambe.


Pentru crestin ratiunea, explicatia raului vine impreuna cu termeni precum “creatie”, “pacat”, “cruce”. La Cruce avem acel profund strigat: “de ce m-ai parasit!” care indica o profunda, teribila tragedie. Raspunsul ce vine de acolo nu alunga complet misterul si intepatura raului. Crestinul il poate insoti pe sceptic pe drumul intelegerii raului. Crestinii simt si ei ca raul este ceea ce te inmarmureste, te raneste, te dorare, este opresiv.


Dar dincolo de toate intrebarile nascute in noaptea suferintei noastre este diminetata unui mormant gol…ce ofera perspectiva nesperata a unui timp in care rascumparea a ceea ce suntem trup, suflet si duh va fi completa.


Toate incercarile pe care le experimentam au rostul sa ne ajute a fi mai sensibili fata de nevoiile celor din jur, sa ne scoleasca si formeze caracterul, credinta.

 

 

Emanuel C. Pavel

Pastor, Biserica Crestina Romana AGAPE,

Vancouver, BC