Tipărire
Categorie: Articles

Apropierea de sărbătoarea Crăciunului, a Naşterii Domnului nostru Isus Hristos, prilejuieşte, şi în comunitatea românească din Chicago, organizarea de numeroase concerte si serbări specifice acestui sezon, care aduc multă bucurie în suflete. Un astfel de eveniment a avut loc duminică 14 noiembrie la biserica Sfânta Maria din Chicago. Cei prezenţi, de la părinţi, fraţi, surori, bunici , rude sau prieteni au avut parte de un spectacol minunat oferit de copii românilor din această biserică. Cei mici au reuşit printre numeroasele emotiile de a se afla pentru prima dată pe o scena şi în faţa unui public, să se descurce foarte bine. Acestia au interpretat, vocal sau instrumental, numeroase colinde si poezi de Crăciun, atât în limba engleză cât şi în română. Admirabilul eveniment a fost posibil cu ajutorul efortului depus de doamna Preoteasă Ramona Ursache ajutată de Natalia Pop, Laura Hidan, Gina Prunuţă, Mihaela Pop Stoica şi Gabriela Morar. Acestea si-au dat toată osteneala şi au pregătit acești copii cu vârste între 2,5 si 14 ani, timp de 6 săptămâni. După serbare cei prezenţi au servit o masă frăţească, iar cei mici au fost răsplătiţi pentru efortul lor cu cadouri din partea Moşului.


Din Chicago, vă urăm tuturor multă pace şi bucurie în suflet, cu ocazia Sfintelor Sărbători de iarnă!