Home
Cum ne gaseste Craciunul? PDF Print E-mail
Written by Ionela Vrincian   
Monday, 22 December 2014 08:32

Să fii, omule, mai bun / În seara de Crăciun,/ Să fii mereu cu Dumnezeu / Chiar dacă ești departe și-ți-e greu.

Cu pași repezi se apropie Crăciunul, o sărbătoare dureros de frumoasă. Orice e bun și sfânt cuprinde și durere, căci aluatul este bun doar dacă are și puțină sare. Iar sarea din Crăciun sunt lacrimile noastre, ale românilor aflați departe de cei dragi.

Ne-am risipit în toate colțurile lumii; suntem oameni harnici, curajoși și credem într-o Românie mai bună și mai frumoasă. Din acest motiv am decis să schimbăm traiul dulce de la vatra părintească și să trăim într-o țară, de multe ori amară. Muncim și iubim românește. Nu ne dăm bătuți, căci suntem pui de-ai lui Decebal și Traian.

 

Însă de Crăciun, toate drumurile duc acasă. Unii vom fi în România doar cu inima, sfâșiată de singurătate și dor, căci nimic nu poate astâmpăra setea de pământul românesc. Simțim rugăciunile părinților noștri, ne îndeamnă să ne întoarcem la ei, să-i mai strângem măcar o dată în brațe. Nu vor cadouri, ne vor pe noi, pruncii lor dragi! Dorurile noastre se unesc în lacrimi grele, ce ne spală în ascuns fețele.

Indiferent de locul în care ne aflăm azi, de vârsta pe care o avem, de Crăciun suntem chemați să fim oameni, nu doar persoane. Să ne scuturăm de răul din noi și să privim cu speranță și drag la apropierea zilei în care s-au împlinit Scripturile, nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Sunt indivizi care încearcă, pueril, să-l scoată pe Iisus din calendar, din sufletele și casele noastre. Gând naiv! Cum să îți scoți Inima din tine?

În luna decembrie se întâmplă mai multe minuni. Inimile noastre ard ca o lumânare în miez de iarnă, căci suntem mai vii ca niciodată. Cerul pare a fi mai aproape, oamenii sunt mai frumoși, ne simțim mai buni, mai curați; într-un cuvânt, ne lăsăm iarăși legănați în brațele calde și iubitoare ale Tatălui Nostru.

Să nu avem stare și alinare până ce nu am izgonit egoismul și comoditatea din viața noastră.

Oricât de mult am greșit în acest an, acum este momentul să cerem iertare: celor de lângă noi, dar și celor care au plecat, prematur, dintre noi. Vii și adormiți, suntem împreună ca și pe un pomelnic veșnic. Dar primul pas este să ne iertăm pe noi înșine. Să acceptăm că suntem neputincioși prin naștere, dar iertați prin jertfa Mântuitorului. Să învățăm să ne iubim mai mult și să fim împăcați cu omul pe care îl privim în oglindă.

Să dăm răul la o parte, să ne lăsăm iubiți, dar și mai important, să iubim noi întâi. Așa vom primi darul cel mai de preț, un Crăciun cu Dumnezeu.

Acum este momentul să fim mai bogați și să ne împărtășim cu toții din darurile unui Crăciun binecuvântat.

Să mergem la colindat și să ducem vestea cea bună: Hristos se naște! Măriți-l!

Crăciun fericit, români dragi!

 

Last Updated on Monday, 22 December 2014 08:33
 
Copyright © 2007-2017 Romanian Times. All Rights Reserved!
Please visit romaniantimes.org for the past articles!
 

Revista in format electronic

Editii anterioare

Banners

Polls

Spuneti-va parerea despre acest website