"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Cel de-al 40-lea Congres al Academiei Româno-Americane de Arte și Științe (ARA) s-a desfășurat la Montreal, în perioada 28-31 iulie 2016, reunind o serie de membri marcanți și personalități de elită ale diasporei românești. Cercetători, profesori universitari, doctoranzi, oameni de litere și artiști din Canada, SUA, România, Republica Moldova și alte țări au participat la acest forum academic, cel mai cunoscut și apreciat din diaspora românească.

Printre invitații și oaspeții de onoare care au rostit un cuvânt de salut s-au numărat: Victor Socaciu, Consulul General al României la Montreal, Jacques Bouchard, director al Centrului de studii neo-elenistice din Montreal și membru de onoare al Institutului de studii sud-est europene al Academiei Române, și Mircea Lubanovici, Deputat Colegiul 3 DIASPORA în Parlamentul Romaniei. Congresul ARA 40 a fost prezidat de Dr. Ala Mindicanu, președinta Comunității Moldovenilor din Quebec.

 

La aniversarea a 40 de ani de congrese ARA, s-au primit numeroase mesaje de salut din partea membrilor ARA, printre care se numara și mesajul dnei Prof. Maria Manoliu Manea, ARA Emeritus President. ARA a fost onorata cu mesaje de salut de la Klaus Iohannis, Presedintele Romaniei, Ala Beleavschi, Ambasadorul Republicii Moldova în Canada, Acad. Mircea Ifrim, Secretar General al Academiei Romane de Științe Medicale, precum si de la reprezentanți ai universităților și liderilor de asociații românești din intreaga lume.

Pe lângă comunicările susținute de participanți, Congresul ARA 40 din acest an a inclus o masa rotunda consacrată istoriei ARA și personalităților sale, o expoziție cu fotografii și diverse documente de arhivă (reviste ARA, liste cu membri onorifici etc.) organizata de Dr. Dan Fornade, activități menite să evoce cele patru decenii de activitate ale Academiei Româno-Americane, pecum si multe lansări de carte semnate de autori români.

Despre Academia Româno-Americană

Academia Româno-Americană de Arte si Stiinte (American Romanian Academy of Arts and Sciences) este o organizație non-profit creată în 1975, în California, pentru a evidenția și promova realizările diasporei românești și pentru a încuraja colaborarea româno-americană în domeniile științelor și artelor. Printre membrii săi de onoare s-au numărat de-a lungul timpului personalități remarcabile precum scriitorii Eugen Ionesco, Virgil Gheorghiu, filozoful Mircea Eliade și laureatul Premiului Nobel pentru medicină George Palade.

Președinta Academiei este Prof. Ruxandra Vidu (PhD în Ingineria și Procesarea Materialelor, Universitatea din Osaka, Japonia), profesoară la Universitatea din California, Davis. Cu peste 30 de ani de experiență în ingineria materialelor avansate și nanotehnologie, cercetările sale sunt legate de crearea și integrarea nanostructurilor pentru diverse aplicații, de la energie solară, baterii și senzori de gaz, până la biosenzori folosiți în medicină. Ruxandra Vidu are peste 80 de articole și contribuții în cărți de specialitate, peste 15 invenții patentate sau in curs de patentare în SUA și este președinta Editurii Reflection Publishing din Sacramento, California, o editura de cărți bilingve.

Prof. Ruxandra Vidu își concentrează în prezent eforturile pentru valorificarea arhivelor ARA și editarea unor volume care să evoce trecutul și să contureze viitorul Academiei, precum și contribuția membrilor săi la dezvoltarea potențialului științific internațional si promovarea culturii si spiritualității românești în lume.

Ioana Onica, membra a Academiei ARA

www.americanromanianacademy.org.